Prima mea piesă de teatru

După ce în ultimii ani am abordat cu oarecare succes câteva dintre genurile literare consacrate (micro-romanul, povestirea scurtă şi foarte scurtă şi chiar poezia mizerabilistă), a venit momentul să mă aplec asupra unui gen şi mai problematic, care ne-a oferit în timp nu doar  capodopere nemuritoare, ci şi rateuri spectaculoase. Pe scurt, am scris prima mea piesă de teatru. Deocamdată, rolul meu s-a încheiat. De acum, aştept reacţia criticilor, a publicului, a impresarilor, în fine, a oricărui ins care se simte îndrituit să emită păreri competente despre actul artistic.

Încet, foarte încet

Se ridică încet cortina. Dar încet, foarte încet. Pe scenă, o scară ruptă, patru scaune de plastic, un pat vechi din fier forjat şi un caleidoscop spart întins pe jos. E o linişte mormântală. Actorii stau nemişcaţi, răspândiţi peste tot, probabil la indicaţia regizorului. Încet, foarte încet, ei se animă şi dau să se scălâmbăie, să se prostească, încearcă să rostească ceva, nu contează ce, pesemne prostii actoriceşti învăţate de la profesorii lor. Prea târziu. Din sală, la început răzleţe, apoi în cor, se fac auzite strigăte: Autorul, să vină autorul! Ca de obicei, publicul ştie mai bine – şi are dreptate. Într-un târziu, vine autorul (adică eu). Ovaţiile continuă timp de 37 de minute, cu publicul aplaudând frenetic. Se lasă încet cortina. Dar încet, foarte încet.

(Aceasta este de fapt chiar piesa de teatru. Ea se va desfăşura pe scenă, în timp ce publicul din sală va fi la fel de inert ca de obicei. Pentru spectacolele de la matineu, va exista şi varianta interactivă, cu actori dansând şi urlând, aşa cum ştim că le place să facă, agitându-se printre bătrânei speriaţi şi poftind femeile pe scenă spre fornicaţie. Copiii gălăgioşi vor fi mângâiaţi pe cap şi daţi afară, urmând să fie reprimiţi doar dacă promit să fie cuminţi).

62 de comentarii la „Prima mea piesă de teatru

  1. cristi c.

    piesa e bună. atâta timp cât (din motive evidente şi asupra cărora nu are sens să mai stărui aici) nu va fi pusă în scenă niciodată!

    aşteptăm cu nespus interes şi alte capodopere dramaturgice 😀

    Răspunde
  2. deedy

    alex draga,

    in numele vechii noastre prietenii care ne leaga, nu ca as vrea sa profit de ceva ca doar ma cunosti ca nu sunt in stare de asa ceva dar tin sa iti readuc aminte de prietenia noastra inradacinata in zorile innegurate ale copilariei noastre, te rog din suflet sa nu ma uiti si sa nu ma refuzi: vreau rolul principal!!! simt ca impreuna vom lua UNITER-ul!!!! dar ce spun UNITER-ul… visele mele s-au dezlantuit, ma aflu prada surescitarii pe care ti-o imprima orice capodopera!!!

    Răspunde
    1. deedy

      De ce nu? explicati-mi si mie, sa inteleg…

      ok, atunci vorbesc cu Purcarete, ce sa fac. decat cu Puric, vorba amicului c.c….

      Răspunde
  3. ora25

    da, propun un andrei şerban, cu personajele scălămbăindu-se în greaca veche, complet nude şi foarte înghesuite în spectator.

    Răspunde
  4. ora25

    e de pe muntele olimp, de pe vremea când în piesa lui alex juca maia morgenstern. care se descurca în stilu-i caracteristic cu suliţéle.

    Răspunde
  5. Cristina

    Buna asta cu interactivu’: fac eu rost de figuranti in sala – batrani speriati-copii isterici-femei fornicatoare + aplaudatori pt. 37 de minute.
    Bravos!
    Intre timp, distractie si inspiratie la Paris!

    Răspunde
  6. Pingback: O piesă de teatru bună face cât 1.000 de cuvinte « Alex Moldovan Foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.