12 scaune: adevăruri despre pisici

Multă lume crede că a avea pisică e un lucru de mare fală. Nici pomeneală. Dintre toate vietăţile lăsate de Domnul pe pământ, aceasta e cea mai necinstită, parşivă şi lacomă. Creatură a nopţii, dânsa nu doar că vede prin cea mai adâncă beznă, dar se mai şi foloseşte de darul acesta pentru a înhăţa alte surate animale şi a le mânca de vii! Pisica pare să strângă într-însa toate relele şi viciile omeneşti. Omul rău din fire îşi găseşte în mâţă companionul perfect. Dacă ştiţi vreun om cu adevărat ticălos, înmulţiţi suma viciilor lui cu zece şi aveţi pisica. Nu s-a văzut vrăjitoare sau vrăjitor serios fără pisică. Un ritual satanic fără felină e ca o slujbă de Paşti fără paşti.

Ştim acum că animalele nu simt durerea. Nu altfel e pisica. Ea poate fi lovită, zgâriată, muşcată fără a băga măcar de seamă. Dar vai de cel care, din nepăsare sau neştiinţă, nu se fereşte la rându-i de diavoleasca lucrare. Ea a sucit deja minţilor atâtor oameni cuminţi şi nebănuitori. Dacă e neagră, cu atât mai rău! Când o asemenea arătare îţi iese în cale, fă de îndată 300 de paşi înapoi şi scuipă cu spor în sân. Altfel, cine ştie, te va urmări până acasă, culcuşindu-se acolo de parcă ar fi dintotdeauna stăpână. Şi astfel vei sfârşi trudind tu pentru dânsa.

41 de comentarii la „12 scaune: adevăruri despre pisici

  1. Kirb.zat

    Pornind de la afirmaţia „Dacă ştiţi vreun om cu adevărat ticălos, înmulţiţi suma viciilor lui cu zece şi aveţi pisica”, mi-am propus să demonstrez iraţional că pisicile nu au nicio vină pentru imaginea pe care o poartă de veacuri în spinare.

    Avem, dar, ecuaţia:
    ∑ (v1, v2… vn) = mâţa/10.
    unde v1, v2 până la vn sunt viciile omeneşti.

    De aici eu înţeleg următoarea treabă: viciile omeneşti luate dimpreună sunt capabile sa rupă pisica în două zece. Întocmai ca la tortura aia medievală în care luau mâţa, o băgau în sac, o gâdilau iar ea trebuia să ghicească cine a fost. Dacă nu reuşea, era condamnată să-i fie animal de companie torţionarului său.

    Poate fi ceva mai crud ca asta? Au făcut vreodată pisicile ceva asemănător? Măcar au încercat să se răzbune?

    Răspunde
  2. mihaela patrascanu

    aiureli…nici io nu recunosc nimic…stiu doar ca de cand am descoperit pisica numai lucruri bune au venit in viata mea…ce parere are Sasha de ceea ce ai scris?sunt curioasa…tu ai facut 300 pasi inapoi si ai scuipat in san???nu creeeeed…

    Răspunde
      1. mihaela patrascanu

        ha…ce dezastru ar fi sa scuipi in sanul altcuiva..doamne fereste..asta mai lipseste!!

        Răspunde
  3. ataraxia

    Doar 300 de pasi inapoi? Nu este sufiecient. Se zice ca trebuie sa mergi inapoi pana la prrima intretaiere de drumuri (intersectie in limbajul modern) ca sa…chiar, ca sa ce?

    Răspunde
  4. Al

    ANIMALUL HUSKY SIBERIAN E MAI PISICA CA PISICA
    parshivitatea lui este ABSOLUTA !
    MANANCA ABSOLUT ORICE SE MANIFESTA ! TOTI PRIETENII SI VECINII ITI DEVIN INAMICI!
    PAZEA !

    Răspunde
  5. ggl

    Dacă aş face 300 de paşi înapoi şi aş scuipa în sân de fiecare dată când văd o pisică neagră mi-aş complica inutil viaţa, mai ales că împart locuinţa cu o astfel de pisică. E mult mai interesant s-o chemi „psss-pss-pss!”, să se uite la tine câteva secunde „acum ce mai vrei?” după care să continue să te ignore complet „bipezii ăştia”.

    http://imgs.xkcd.com/comics/cat_proximity.png

    Răspunde
  6. ataraxia

    pisi-cainele meu nu este chiar atat de parsiv. dimineata cand m-am trezit tot mieuna prin bucatarie, i-am pus mancare si apa dar el vroia sa fie scarpinat pe spate conform ritualului de zi cu zi.

    eu totusi cred ca dracul (pardon, pisica) nu e chiar atat de negru pe cat se spune si nici cel mai parsiv animal de pe planeta.

    aseara, la intrebarea „vii acasa si nu ma pupi?”, am primit raspunsul „mi-e foame, te pup dupa ce-mi dai sa mananc”. si, nu, nu este inventie.

    Răspunde
  7. cinemavictoria

    ehei, cine n-are pisică, să-şi cumpere. sau mai bine zis să i se vândă … vorba cântecului, „pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere” … 🙂

    Răspunde
  8. zazie

    comparatie intr-ale ticalosiei intre om si pisica/orice alta creatura?! 🙂 macar ai incercat hahaha

    Răspunde
  9. Griska

    Ştiam eu că bipezii au păreri preconcepute în privinţa noastră şi că preferă jigodiile lătrătoare numite câini, dar chiar aşa? 😀
    Articolul ăsta m-a îndurerat atât de tare încât am adormit pe loc – şi am avut vise interesante: Sasha îl fugărea pe Alex, care nu reuşea decât să facă, împleticindu-se, câte 300 de paşi înapoi… 😛

    Răspunde
  10. Pingback: Un premiu « Mustăţi lungi, gheare lungi

  11. holicica

    Toate ca toate, da’ când se’apucă s’apucă să zgârâie tot de la brânză pân’ la nori îi bat obrazu’. Pesemne că’i place de mi’l întoarce şi pe celălalt.

    Răspunde
  12. vic

    mai, sobolani peticiti ce sunteti, fara inima, o sa va dau cu humorul in cap pina faceti miaou. asta-i subiect? ati vazut voi pisi rizind? atunci?

    o sa va prevalati de articolul din constitutie care zice ca aveti dreptul sa glumiti,
    ei bine gata,
    de miine dictatura.

    sa treceti la spalat podele mizgilite de labute, sa dezinfectati litiere, sa scarpinati neamul pisicesc intre urechi, sa duceti gunoiul cu nisip cu pisu de mitza… iar noaptea sa dormiti pe presul de la usa.
    pe partea dinafara!

    Răspunde
    1. cinemavictoria

      ei, uneori puteti dormi si sub neamul pisicesc … dar numai cand vrea neamul pisicesc! 🙂

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui ggl Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.