Comunicat al Muzeului Naţional de Artă

Într-o declaraţie de presă făcută sâmbătă seara, purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional de Artă a declarat că o serie de lucrări aflate în patrimoniul naţional s-au degradat în mod inexplicabil şi ireversibil. „E vorba de opere ale unor mari pictori, de sculpturi pe diferite teme istorice şi de un set de fotografii şi reproduceri ce înfăţişau momente-cheie din istoria poporului nostru. Specialiştii din ţară şi din străinătate consultaţi în această chestiune n-au reuşit să identifice cauzele care au dus aici, declarându-se şocaţi de amploarea distrugerii”, a adăugat acesta. Întrebat dacă ştie la cât se ridică valoarea operelor distruse, purtătorul de cuvânt a izbucnit într-un plâns incontrolabil, fiind necesară intervenţia personalului medical al instituţiei pentru a-l calma.

5 comentarii la „Comunicat al Muzeului Naţional de Artă

  1. beausergent

    deci pentru astfel de urgenţe sunt angajaţi medicii curatori în muzee! fac treabă foarte bună. ar merita premiile upu! pe de altă parte, e întradevăr îngrijorător că se încearcă distrugerea imaginii româniei chiar şi în reproduceri!

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui alex moldovan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.