Radu Afrim | Hoţul de oase

mi-am învins aseară starea de panică, m-am rostogolit afară din scorbura perfect căptuşită cu linişte şi m-am dus la 74, să văd cel mai recent spectacol al lui afrim, hoţul de oase după sparrow on the roof a lui adam rapp. n-am să scriu acum prea multe despre asta, am să zic doar că actorii au fost într-adevăr de apreciat, că imaginarul lui afrim este aşa cum auzisem, bogat şi ramificat într-o reţea vastă şi colorată, că textul mi-a plăcut şi aş vrea foarte foarte mult să am atât originalul în engleză cât şi traducerea/adaptarea, că am descoperit câteva elemente cu tentă lynch-iană în abisul plin de poezia minunată şi absurdă a universurilor din spectacol, că am râs, am căzut pe gânduri, că m-am lăsat în voia senzualităţii arzătoare, candid-agresive, şi că am o singură obiecţie, destul de importantă, anume faptul că din cauze încă necunoscute nu am reuşit să înţeleg nişte lucruri, perspectiva asupra ansamblului fiind astfel parţial trunchiată. nu ştiu dacă responsabile pentru asta sunt, vorba izei, tăieturile operate pe text sau altceva, însă la final am rămas cu oarecari nedumeriri. în piesa the two of you, bryan dykstra zice la un moment dat you know, because ambiguity …fine, confusion…not so fine. cam asta ar fi. ah da şi năduşeala de necrezut, care-i făcea pe actori să scânteie auriu şi umed, iar pe noi să trepidăm asemenea unor pui de vulcani. ce vroiam de fapt să zic este că lampa bunicilor mei, care acum este a mea, pentru că buncii mei au murit, (urât din partea lor, aş fi tentată să zic, dar eu nu port ranchiună celor care mă părăsesc, mă umflu doar de tristeţe cum se umflă râurile după furtună şi morţii înecaţi), lampa mea aşadar a apărut aseară în spectacol, cuminte, demnă şi luminoasă. am fost mândră de ea. părea să se simtă bine acolo, între actori şi sub lumina reflectoarelor. şi apoi mi-am amintit serile de la braşov, din apartamentul bunicilor de pe strada saturn, când lampa se apleca deasupra mea şi mă încălzea în vreme ce eu, ghemuită în fotoliul-insulă, citeam cireşarii sau alte alea, şi mâncam dulceaţă de nuci sau mere tăiate felii.

foto: afrim (claudia ardelean, l’ampa)

via A sorta fucked up fairytale: azi, ieri etc..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *