Continuăm seria de texte scrise de Ana Alfianu despre filmele lui Stanley Kubrick. Enjoy!

n-am să scriu multe despre filmul ăsta. nu pentru că nu mi-ar fi plăcut (mi-a plăcut extrem de mult), ci doar aşa, pentru că pe undeva poate mă simt depăşită. i’m a woman after all and war is men’s business. maybe. ce pot să spun însă este că încă din primele minute ale filmului au început să-mi răsune în minte cuvintele lui bruce dickinson de dinainte de piesa afraid to shoot strangers ( stockholm, 1992, a real live one).

here’s a song about war… and just sayin.. just makin a mental note that war is bullshit and the people who make people go to war are usually politicians and the people who get killed are ordinary people. this is a song about an ordinary person that doesn’t wanna kill anybody. the song is called afraid to shoot strangers.

poate nu au o legătură directă cu filmul, dar eu le-am auzit oricum in my pretty little head. mulţi ar fi tentaţi să spună ca filmul ăsta este just another vietnam war movie, full of charlies and jungle blood. well it’s not. it’s a bit more. şi mi-a plăcut tare de tot o scenă mai ales, când Joker este întrebat de ce poartă pe piept o insignă cu flower power şi pe cap o cască cu „born to kill” iar lui i se pare lucrul acesta foarte firesc (cum de fapt şi este) şi aruncă plin de nonşalanţă o replică legată de dualitatea omului şi de „the Jungian thing, sir!”. în rest, temele obişnuite într-un film (mai ales) de război – camaraderia, fragilitatea condiţiei umane, dezumanizarea (şi nu tocmai) din cauza războiului, manipularea mentalităţilor, întrebările acelea ne-puse clar dar sugerate, ce înseamnă dragostea de patrie şi sacrificiul personal, unde se termină simţul onoarei şi unde începe ridicolul inutil şi absurd al încăpăţânării pentru o noţiune abstractă etc.
war is bullshit.

acum beau frumos o bere şi ascult pe repeat afraid to shoot strangers. şi e bine.