Andrei Rubliov | Jurnal

Veşti bune pentru fanii români ai lui Andrei Rubliov. Se pare că drepturile de editare pentru jurnalul controversatului scriitor rus au fost cumpărate de o importantă editură de la noi, fiind deja în curs de traducere. Volumul va apărea în toamna aceasta şi va beneficia de o campanie intensă de promovare, culminând cu invitarea autorului pentru un turneu în cele mai importante oraşe din ţară. Abia aşteptăm!

13 păreri la “Andrei Rubliov | Jurnal

  1. Stirisociale

    Adica invitarea lui Rubliov.pictorul de icoane care a murit la 1300 si ceva…sau a cui..?:)) …Si care scriitor controversat?…

    Răspunde
    1. Dorin Popa

      Înţeleg că a fost invitat, dar nu reiese dacă a acceptat invitaţia sau a refuzat-o. Presupun că PR-ul care a fost trimis să-l contacteze personal nu s-a întors. Încă. Sau iarăşi e o păcăleală şi vom afla doar la lansare că autorul a anunţat o indisponibilitate de ultim moment. Unii autori găsesc tot felul de motive… E trist…

      Răspunde
      1. alex_moldovan

        Păi tu ai construit un adevărat scenariu aici! Cred că ar merge făcut un film pe teme asta – io i-aş zice, simplu, chiar Andrei Rubliov. Are numele ăsta o sonoritate, ceva de speriat, sau mi se pare mie?

        Răspunde
  2. Despre Demnitate

    Veşti bune și pentru fanii români ai lui Michelangelo și pentru cei ai lui Apollodor din Damasc Se pare că drepturile de editare pentru jurnalul controversatului scriitor italian dar și al celui roman au fost cumpărate de o importantă editură de la noi, fiind deja în curs de traducere. Volumul va apărea în toamna aceasta şi va beneficia de o campanie intensă de promovare, culminând cu invitarea autorului pentru un turneu în cele mai importante oraşe din ţară. Abia aşteptăm!

    Răspunde
  3. Despre Demnitate

    Banc bun. Întrebare la Radio Erevan: E adevărat că marele dar și controversatul nostru scriitor Andrei Rubliov își va publica jurnalul (subintitulat „Cum am făcut primul milion de dolari”) la o importantă editură din România? Și a doua întrebare: E adevărat că va acorda și autografe? Pare să fie o veste extraordinară pentru numeroșii săi fani din acea țărișoară…
    Răspuns: Da, este adevărat! Doar atât, că Andrei Rubliov era pictor și nu scriitor (între timp ne-a și părăsit de vreo 600 de ani) și nu a scris nici un jurnal, ci a scris regizorul care a făcut un film în care pictorul era pretextul filosofiei artei, dar din păcate și acesta e mort de vreo 35 de ani, și nu era deloc controversat nici în 1966 când a făcut filmul și nici acum. Sperăm ca publicul din România, deși mai puțin informat, să nu se supere pentru absența oricăruia dintre cei doi.

    Răspunde
  4. Laura

    Postatorul „stirii” a dorit sa afle cat si cum stam cu atentiunea, cu remembuirea culturalniceasca-ne? Ori, ‘mnealui a cazut in capcana absentei  propriilor repere ..:), confuzionandu-se la greu? Cert e ca majoritatea celor care-au trecut pe aici, special ca sa vada perla, au punctat…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *