Jan Garbarek & The Hilliard Ensemble la Budapesta

By Robert Costea.

Miercuri, 2 Mai, 2012, Budapesta. O zi toridă, încinsă.

Bazilica Szent Istvan domină, impunătoare, piața.

În sfârșit, deși orele au trecut plăcut în compania unor prieteni, ne este permis să pătrundem în bazilică pentru a ne ocupa locurile. Răcoarea din interior ne invăluie plăcut, după cuptorul de afară. Interiorul este imens. Nimic ostentativ (cel puțin din cât am observat eu – scopul nefiind vizitarea locașului de cult. Poate altă dată). Mergem spre locurile noastre, în primele rânduri. Concertul trebuie văzut, nu doar auzit. Încet, încet acel spațiu imens, se umple de lume, locurile sunt ocupate în întregime. O forfotă liniștită, cuminte, domnește în jur. Unii se mai fâțâie pe scaun, în căutarea unei poziții mai confortabile, ici, colo râsete înfundate. Toată lumea așteaptă concertul. Se sting încet luminile în sală, se aprind cele din pronaos și…

Mai întâi se aude doar saxofonul. Jan Garbarek intră din dreapta și pășește liniștit spre centrul naosului. Este piesa de deschidere de pe albumul Officium Novum. După câteva momente, de undeva, dintr-un spațiu parcă nedefinit, se aud vocile celor 4 membri ai Hilliard Ensemble. Se apropie încet de Garbarek, venind din direcții diferite, din public. E ireal. În jurul meu, liniște de mormânt. Se aude doar țăcănitul aparatului foto. Venise unu’ să facă poze pentru ziar probabil. E drept că aveam și eu aparatul pregătit. Îl țineam pe genunchi. Voiam să fac și eu câteva poze. M-am dezmeticit – la final.

Și începe chinul, plăcerea, extazul. Timp de o oră și jumătate, am trecut prin toată gama de emoții și sentimente pe care le poate trăi un om. Muzica celor patru, acompaniată de saxofon, pur și simplu ”te taie”. Vorbesc, se joacă, râd, plâng împreună. Iar spațiul contribuie din plin la amplificarea emoțiilor. La un moment dat, Garbarek, cântând, a intrat în public. Saxofonul se tânguia de undeva din spațiul acela nedefinit, răspunzându-le prompt celor patru rămași în fața publicului. E omniprezent, e pretutindeni. Umple spațiul din jurul nostru cu sunetele sale când grave, când sfâșietoare. Și, de parcă n-ar fi fost suficient, la piesa următoare, toți își părăsesc locurile și intră în public. Mergând în direcții diferite. E incredibil. Se țese în jurul publicului o plasă de sunete venite de nicăieri. Extrem de palpabilă. Ai senzația că, întinzând mâna, poți  atinge sunetele.

Mă uit în jur. Lumea, cu ochii închiși, savurează fiecare notă, fiecare frântură de sunet. Un public eterogen, calm, ascultător, cuminte. Nici nu poți să fii altfel, să faci notă discordantă cu ceilalți. Și nu neapărat din lipsă de respect. Pur și simplu, magica succesiune a sunetelor, formând acel întreg gândit de Jan Garbarek & The Hilliard Ensemble, te ține în scaun, te vrăjește, te subjugă. Devii, pentru o oră și jumătate, sclavul sunetelor.

Am visat cu ochii deschiși. Înconjurat de sunete, de durere, de frică, de milă, de bucurie, de tristețe, de veselie, de culori pe care nu le pot defini. Nu am crezut că se poate comprima într-un timp atât de scurt atât de multă viață.

Jan Garbarek este, de mult timp, preferatul meu. Mi-aș fi dorit, după concert, să am ocazia unei întâlniri pentru a-i mulțumi personal că mi-a acordat 90 de minute de delectare, minute care nu sunt și nu vor fi irosite.

Spunea un prieten că, la ora actuală, acesta e cel mai complex spectacol ca încărcătură emoțională. Și nu pot să-l contrazic. Pot doar să adaug că e mai mult decât un spectacol. Cuvântul spectacol mi se pare vulgar în încercarea de a defini evenimentul în sine. Și nici artă nu pot să o numesc. Pentru că depășește chiar și înțelesul acestui cuvânt.

Ar mai fi multe de spus. Doar că nu există suficiente cuvinte pentru a crea o imagine fidelă a ceea ce am văzut și auzit. Știu doar că pe mine evenimentul m-a ”umplut”. Și, deocamdată, e suficient. Sentimentul este extraordinar de intens. Și recunosc că, până acum, am mai avut parte de o asemenea experiență o singură dată. În 2007. La Gărâna. Cu Jan Garbarek pe scenă.

Dacă aveți vreodată ocazia să îi vedeți, nu o ratați.

4 păreri la “Jan Garbarek & The Hilliard Ensemble la Budapesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *