Gărâna Jazz Fest 2012 | Ziua a doua

Vineri. Scorching heat. A doua zi fără ploaie, victorie! Și a doua oară când îi vedem pe Mario and the Teachers în cadrul festivalului. Mario Florescu, liderul și toboșarul trupei, e foarte ușor de recunoscut după percuțiile artizanale luxuriante pe care le folosește și care oferă scenei un aer ușor exotic. Asta parcă în răspărul tendinței pe care am observat-o în ultimii ani, și nu doar la percuționiști tineri, ci chiar la unii veterani, de a folosi seturi de tobe mai degrabă minimaliste și de a pune accentul pe o expresivitate ce ține de intensitate, dozare sau acumulare și pe construcții ritmice clădite pe orizontală. Durata excesivă a recitalului lor e oarecum supărătoare pentru mai mulți dintre cunoscuții cu care peripatetizez în răstimp, dar bănuiesc că asta e cam întotdeauna soarta trupelor din deschidere.

Edgar Knecht, șeful cvartetului care-i poartă numele, rămâne cel puțin în memoria anecdotică a celor prezenți vineri la Gărâna prin prezența bonomă și pedanteria aflată la limita comicului pe care-o arborează atunci când vorbește și povestește despre fiecare piesă. Când cântă, însă… ei bine, e mai degrabă o muzică interpretată corect, fără mari exemple de virtuozitate sau îndrăzneală: duioasă și educativă, ca să citez din clasici. Cu o digerabilă tentă lirică (în sens „old school”), stilistic e undeva la granițe, împrumutând și utilizând elemente mai noi și mai vechi într-un amestec foarte ascultabil. Există în recital și un modest solo de tobe, care ar fi putut foarte bine lipsi, în beneficiul conceptului general. Pe mine nu m-au convins, însă, la promisiunea unui distins prieten, le voi mai da o șansă acasă, pe CD.

 

Portico Quartet sunt o relativă dezamăgire pentru mai toată lumea din două motive. În primul rând, scurtimea extremă a prestației lor, adică trei sau patru piese, chiar dacă foarte lungi, și mai puțin întinsă în timp chiar decât probele de sunet efectuate pe grabă înaintea concertului. Se pare că au întârziat, că au avut un avion de prins, în fine detalii tehnice prea puțin importante pentru cei veniți să-i vadă și să-i asculte. Înțeleg că la Festivalul de la Alba Iulia s-a întâmplat exact la fel – din fericire pentru mine, i-am văzut la Samfest Jazz acum trei săptămâni, unde au cântat aproape două ore, desfășurându-se pe îndelete cu noile și tot mai accentuatele tendințe electro. Asta ne aduce la cel de-al doilea motiv pentru care ei n-au fost gustați de o parte din public, și anume sonoritățile tot mai îndepărtate de jazz-ul clasic, folosirea a nenumărate device-uri și gadget-uri menite să modifice sunetul. Obsesiv, cred că ăsta e cuvântul care caracterizează cel mai bine ce am auzit la Gărâna, și asta chiar într-o mai mare măsură decât pe ultimul lor album, care doar anunța direcția electro a sound-ului Portico. Loop-uri peste loop-uri, sunet pur tratat și re-tratat și, peste toate, beat-uri care sună ciudat pentru cei care cunosc mai bine primul lor album. Mie mi-au plăcut chiar mai mult la această a doua audiție, în special grație cadrului acustic din Poiana Lupului, în spațiu deschis, mult mai potrivit pentru muzica electronică decât o sală de concerte precum cea a filarmonicii, unde intensitatea sonoră prea mare poate fi deranjantă pentru sensibilele mele urechi.

Brink Man Ship feat. Nils Petter Molvaer. Ultimul concert din seara de vineri/dimineața de sâmbătă. Admirator statornic al norvegianului aflat pentru a nu știu câta oară în România, încerc să nu ratez nici un concert cu el, ultima ocazie fiind cea de la Cluj, din cadrul TIFF, unde a făcut prăpăd cu proiectul Baboon Moon. După prima piesă ne dăm seama de direcția ce va fi urmată, inconfundabila lui trompetă făcând ca tot ce se aude să aducă cu un concert Nils Petter Molvaer feat. Brink Man Ship. Ceea ce, din perspectiva mea, e foarte în regulă. Chiar dacă succesiunea a două trupe concentrate pe electro sperie/plictisește/enervează o parte a publicului cel puțin la fel de mult ca prezența computerului (sau, mai bine zis, a computerelor!) pe scena unui festival de jazz, Molvaer rămâne Molvaer, un instrumentist cu o voce distinctă care merită urmărit chiar și numai dintr-o perspectivă teoretică, cea a importanței pe care o are ca promoter și pionier al nu-jazz-ului. Impecabil.

4 păreri la “Gărâna Jazz Fest 2012 | Ziua a doua

  1. Pingback: Gărâna Jazz Fest 2012 | Ziua întâi | Bicicleta galbenă

  2. Pingback: polimedia.us/fain

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.