12 scaune: omul fără însuşiri

Omul fără însuşiri există. El a fost văzut plimbându-se sâmbătă, în jurul prânzului, prin centrul orașului. Martorii insolitei apariţii sunt persoane onorabile, cu o reputaţie neştirbită, aflate mai presus de orice bănuială. Nici unul dintre cei care au susţinut că l-au zărit n-a putut însă preciza cu exactitate ce anume l-a făcut să spună că acela ar fi fost omul fără însuşiri și nu un ins oarecare. Nu s-a reușit obținerea unei descrieri a lui, fie ea chiar sumară, atâta vreme cât cei prezenţi nu s-au putut pune de acord, ba chiar s-au contrazis cu privire la înfățișarea acestuia. Divergențele au mers până la a se susține  nici mai mult, nici mai puţin că omul fără însuşiri ar fi fost, în realitate, o femeie.

La asta nimeni nu se gândise. Teoria a alimentat bârfele din presa de scandal şi a dat apă la moară unor speculaţii filosofice vechi de când lumea: în ce măsură putem considera faptul de-a fi femeie drept o însuşire? S-a căzut totuşi de acord că era doar o opinie contrafactuală emisă de indivizi dubioși sau de extrema stângă care căuta, ca de obicei, să pună mâna pe putere. Cineva a recunoscut că a vrut să-l oprească pentru a vedea ce hram poartă însă, până să se hotărască, cel vizat se făcuse deja nevăzut în mulţime, fiind imposibil de găsit. Până la urmă, majoritatea martorilor au admis că e posibil să fi făcut o confuzie, iar cel văzut să fi avut totuşi una sau mai multe însuşiri.

4 păreri la “12 scaune: omul fără însuşiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.