Lansare & concurs Filip Florian | Toate bufnițele

Joi, 13 decembrie, de la ora 18.00, în librăria Book Corner (B-dul Eroilor, nr 15) din Cluj, Filip Florian, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai îndrăgiţi scriitori români, va susţine o lectură publică din noul său roman, Toate bufnițeleCititorii cărţilor lui Filip Florian sunt aşteptaţi cu întrebări şi curiozităţi, lectura fiind urmată de un dialog cu publicul. Invitaţi: Sanda Cordoş, Ştefan Manasia. Moderator: Valentin Derevlean. Lansat de Polirom la Gaudeamus 2012, şi în ediţie digitală, Toate bufniţele este cel mai bine vândut titlu Polirom la ediţia de anul acesta a târgului recent încheiat. Ocazie cu care ne-am hotărât să oferim un exemplar al cărții celui care va da cel mai interesant răspuns la întrebarea de mai jos.

„Dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni și îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți  cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna vor fi urmate de povești, de-o mare de povești, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiți, în fel și chip. Sînt poveștile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfârșitul sfârșitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti.” (Filip Florian)

Așadar, întrebarea:

Avem noi, oamenii, cu adevărat nevoie de povești? Și dacă da, de ce?

Concursul începe marți şi durează până duminică seara. Cărţile nerevendicate se reportează după două săptămâni, iar destinatarul premiilor trebuie să aibă o adresă validă din România. Alte amănunte şi precizări vor fi publicate pe parcurs, pe măsură ce le vom afla rostul şi locul. Dacă le vom afla. Dacă nu, nu. Spor la răspunsuri inspirate!

Mulțumim Editurii Polirom și Librăriei Book Corner!

25 de păreri la “Lansare & concurs Filip Florian | Toate bufnițele

  1. celestin cheran

    Da, avem nevoie de povesti, caci asemenea sperantei care confera continuitate, tot asa si povestitle prelungesc viata, iar literatura in genere are forta de a crea spatii in universul omului, spatii de respiro si visare in gandire, iar povestile pot pune in paranteza realitatea obositoare si cotidianul monoton. Prin povesti iti poti repovesti viata.

    Răspunde
  2. vali

    Eu unul cred că mai e nevoie de poveşti. Aşa cred că se explică explozia romanelor sf şi fantasy, a filmelor făcute după benzi desenate, a televiziunilor gen antena 3 sau a votului din românia. trecând peste gluma de la urmă, poveştile nu ţin de tehnologie, naivitate primordială sau mai ştiu eu ce arhaisme. s-au făcut animaţii cu maşini, aşa că puştii ştiu aczm poveşti cu personajele din cars sau mai ştiu eu ce animaţie cu extatereştrii făcută de cei de la pixar.

    e nevoie, cu siguranţă, de poveşti.

    Răspunde
  3. Ioana-Cristina Teodorescu

    Avem nevoie de povești! Să ne spunem, să le ascultăm, dar mai presus de toate, să le trăim. Avem nevoie de povești pentru a crește corespunzător, pentru a ne descoperi, pentru a ne stabili principiile și speranțele. Avem nevoie de povești pentru a ne dezvolta, a ne inventa și reinventa, pentru a ne regăsi, atunci când, inevitabil, ne pierdem. Pentru a ne aminti cine am fost sau suntem. Pentru a ne hotărî cine vrem să fim. Pentru a ne da seama cine sunt aceia pe care-i dorim lângă noi, cu care ne dorim să ne împărtășim povestea, astfel încât să nu avem niciun dubiu că o vor înțelege. Avem nevoie de povești pentru a ne alinta copii. Pentru a ne regăsi tandrețea. Pentru a ne provoca imaginația și a pentru ne încăpățâna să rezistăm în cotidian. Avem nevoie de povești pentru a ne aminti umanitatea, pentru a ne retrăi pașii, rând pe rând, până la prezent. Și avem nevoie de povești pentru a sfida teama de trecerea timpului. Un om nu va fi niciodată bătrân sau cu-adevărat singur, atâta timp cât mai are măcar o poveste de spus.

    Răspunde
  4. Vezeteu Roxana Diana

    Ce povesti !? Pai noi suntem deja personaje de poveste, suntem rude cu Creanga, suntem elevii si odraslele marilor povestitori. Tot ce avem nevoie e o rama, un cadru de desfasurare a nazdravaniilor si dandanalelor pe care le facem. Ce spectatori ?!?

    Răspunde
  5. Sanda

    Pentru ca Imaginatia este dupa Iubire cea mai mare forta .Imaginatia face ca banala si previzibila Realitate sa expoldeze si sa nu mai stie ce urmeaza!Se declanseaza niste forte care dau nastere unor evenimente care fac totul sa aiba farmec si Viata!Atunci si Om si Vietate si Pamant si intreg Universul se contopesc intr-un iures ca intr-o imbratisare si totul se scrie in Cartea Vietii si se va povesti celor ce sunt si celor ce vor veni ! Asa cred eu ca este rostul povestilor si pentru ca numai Omul le poate spune este de nepretuit si Dumnezeu ii iarta pentru asta toate rautatile si slabiciunile!

    Răspunde
  6. puck

    nţ nţ, ce întrebare! păi dacă nu am avea poveşti, Cenuşăreasa ar rămâne toată viaţa foarte săracă, Scufiţa s-ar pupa bot în bot cu lupul, ursul nu ar mai fi berc, caii nu ar mai mânca jăratec şi ar rămâne doar nişte jivine cabaline, motanul nu ar mai umbla încălţat, Alba ca Zăpada s-ar mărita cu un pretendent gras şi banal. şi ce ne-am face cu un ciopor de zâne, vrăjitoare, zmei şi alte creaturi rămase brusc fără job?
    ce mai întrebare…

    Răspunde
  7. Gia Codrescu

    Sigur ca au nevoie de povesti, am facut si un studiu pe tema asta! 🙂 http://www.slideshare.net/giacodrescu/opinia-adultilor-despre-cartile-de-povesti

    Cred ca au nevoie de povesti, din acelasi motiv pentru care au nevoie de bomboane, tarte cu frisca, eclere cu ciocolata si inghetata cu menta! Daca elimini povestile din capul unui om (toate!) – si cele cu barza, si cu Mos Craciun, si cu Isus Hristos, si cu Burbery si facute de Disney, Grimm, Bvulgari sau Opel, si cele indiene, japoneze, romanesti, frantuzesti, italienesti sau englezesti, si cele mistice sau SF, cu ce ramai? Ramai cu o multime de particule elementare (Tabelul lui Mendeleev), ramai cu electroni, fotoni si neutroni care se bat cap in cap si-ti lasa un gust metalic in gura. Un gust amar, de teava de pistol. Te face sa vrei sa te intorci in pantecul mamei sau sa dispari in infinit. Asa ca sa povestim, sa bufnitim, sa ne indragostim, sa traim – e atat de frumos! 🙂

    Răspunde
  8. Aganencei Stefan

    Povestea e un lacrimal diluviu al amintirii, povestile „nu sunt” dupa cum nici amintirea nu-si suporta statuarul „a fi-ului”, povestea ca si amintirea, victime nostalgice ale existentului poarta stigmatul aceluiasi suferind Demiurg al Anamnesis-ului, Divinul uitarii ca inobilare a creaturii, creatiei si creatorului…

    Răspunde
  9. Anda Marian

    Cu totii avem nevoie de povesti indiferent de forma pe care o imbraca ele. Avem nevoie de povesti la cafele, povesti in fata blocului, la telefon, povesti la tv, povesti citite din carti sau visate chair de noi. Le vrem, le ascultam, le citim pentru ca altfel viata noastra nu ar mai avea un sens iar psihicul nostru s-ar ghemui intre patru pereti. Fara povesti am trai sec si singuri, total neinspirati.

    Răspunde
  10. Madelin

    Fără poveşti, o vulpe ar fi doar un animal furişându-se printre frunze, o pisică de Chesire ar fi doar o felină născută in Wilmslow iar Seherezada ar fi doar un nume arăbesc.
    Fără poveşti, tinereţea ar da în bătrâneţe şi veaţa în moarte, ca laptele-n foc.
    Fără poveşti, n-am învăţa că porcii pot zbura, soarele poate îngheţa, inima se poate topi, înserările se pot îndulci, valurile pot văluri şi visătorii pot visări.
    Fără poveşti, odată-ca-niciodaturile nici nu ar fi.
    Fără poveşti, somnul de seara al copiilor n-ar visa.
    Fără poveşti, viaţa ar fi ca o conferinţă de presă în direct, searbădă ca întrebările previzibile ale unui reporter mediocru.
    Dar, pentru că poveştile există, oamenii se pot cuibări într-o mănuşă ca într-o gură de rai, neîntrebându-se nimic, ascultând numai vântul prin sălcii şi simtind cu toate moleculele, ale trupului şi sufletului deopotrivă, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

    Răspunde
  11. Christine-Marie Turcu

    Am intrebat o data o actrita faina pe nume Anca Doczi, de ce mai vin copii la joaca cu teatrul de papusi, la marionetele de lemn manevrate de cativa actori care se vad totusi dincolo de paravan si care nu mai pot pacali .. mi-a raspuns ca noi suntem copii pe langa ei, noi suntem naivii ce trebuie sa invatam sa acceptam libertatea si eliberarea prin joc. Copii stiau, si acest lucru il vazusem si eu la mai multe spectacole de la teatrul Puck, stiau ca acolo e „e cu 3d!” , ” e din joc, Apolodor e altfel in poveste..”, ” uite cum se proiecteaza!” ..copii stiu ce-i si unde-i adevarul, vad sforile, vad actorii, sunt mai destepti ca noi;p si totusi accepta jocul si lasa de la ei cautarea adevarului si a realului, accepta mai usor irealul fantastic pentru ca acolo, in lumea acea intinsa ca un teren de joaca, teren liber de preconceptii, teren al libertatii tuturor traznailor imaginate , acolo pot fi ei insisi… Noi suntem cateodata adulti mici, ca-n evul mediu, ne imbracam in haine de oameni mari dar am suflete jinduind de libertate, creatie, frumos creator, eliberare si fiintare simpla de om, de simplu om , de joc. Cred ca merita sa fim si noi mai multe dati la rand, sa ne mai permitem sa ne relevam adevarata noastra fiinta, de copii mari, si sa acceptam jocul pentru a putea fi reali, adevarati si sinceri cu noi insine once more! Asa ca .. pentru joc, pentru creatie, pentru tandretea candida a povestii, pentru credinta in ceva ireal care da speranta mai apoi si optimism si zambet, pentru a fi pur si simplu faini din nou in propriile vieti.. Nimeni nu ar mai sari la 30 de ani sotronul sau ar juca elasticul pentru ca s-ar face de ras, ce ar zicea vestita „lume” .. dar povestea de-o citeste, crede, plange si zambeste, ii deschide astfel „usita” din tara minunilor de viata;)!
    Mersi ca mi-ai dat ocazia sa-mi imi mai aduc aminte once more de valoarea povestilor, ma duc sa citesc una, have fun too!;)

    Răspunde
  12. Csabi

    Cu siguranta avem mare nevoie de povesti.
    Pentru ca in viata aceasta cu un singur sens primim cateva lucruri nemodificabile, cum ar fi locul in care ne nastem, parintii pe care ii avem, sau temperamentul si altele asemenea si care omoara o serie de „ar fi posibil sa”, legate de dezvoltarea fiintei noastre. Pentru ca suntem liberi, dar nu atat de liberi incat sa fim oricine sau sa facem chiar orice. Pentru ca ceea ce ne este dat se intrepatrunde cu ceea ce ni se intampla si ne creeaza o paleta (restransa) de posibilitati de eu-uri care putem deveni, de momente pe care le putem trai. Pentru ca povestile sunt singurul mod in care putem trai mii de vieti, in care putem sa fim „in papucii altcuiva”.

    Răspunde
  13. alex moldovan Autor articol

    Oameni buni, au existat cel puțin trei răspunsuri care mi-au mers la inimă (știți voi cine sunteți…), dar asta e, avem un singur premiu de oferit și el ajunge laaaaaaa… puck, pentru că, dacă n-ar exista povești, „Scufiţa s-ar pupa bot în bot cu lupul, ursul nu ar mai fi berc, caii nu ar mai mânca jăratec şi ar rămâne doar nişte jivine cabaline.” Felicitări tuturor!
    Și stați pe aproape, anul ăsta mai avem cel puțin un concurs pe Bicicleta galbenă :)!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *