Oameni buni și dragi, reluăm concursurile cu premii în cărți cu care v-am obișnuit. Prietenii noștri de la Editura VELLANT pun la bătaie Educație libertină, o carte de Jean-Baptiste Del Amo.
Cu accente din Parfumul lui Süskind, romanul de debut al lui Jean-Baptiste Del Amo este o revelaţie literară şi olfactivă, în acelaşi timp: un roman pesimist, noir, excesiv, care va bântui nările cititorilor mult timp după ce vor fi închis cartea. Un titlu cu rezonanţe flaubertiene, cu trimiteri subtile la Sade şi la Proust, volumul lui Del Amo spune povestea lui Gaspard, fiul unui porcar ajuns în Oraşul Luminilor pentru a scăpa de mizeria şi deznădejdea de acasă. În fresca barocă şi haotică a Parisului prerevoluţionar, destinul lui Gaspard se intersectează cu cel al contelui Etienne de V., care îl introduce în cercurile înaltei burghezii franceze şi îi devine iubit.
Întrebare: credeți că există vreo carte indispensabilă pentru educația unui tânăr din zilele noastre? Dacă da, care e aceasta și de ce este ea indispensabilă?
Concursul începe miercuri şi durează până duminică. Cărţile nerevendicate se reportează după două săptămâni, iar destinatarul premiilor trebuie să aibă o adresă validă din România. Alte amănunte şi precizări vor fi publicate pe parcurs, pe măsură ce le vom afla rostul şi locul. Dacă le vom afla. Dacă nu, nu. Spor la răspunsuri inspirate!
Mulțumim Editurii VELLANT pentru carte!
Datele empirice par sa indice ca romanul Shogun este atat indispensabil, cat si suficient pentru un tanar mediu din zilele noastre. Multe au fost datile cand am participat la conversatii jenante cu tineri entuziasti care, observand din cateva incercari ca obiectul care imi capta atentia parea sa fie o carte (desi nu scria James Clavell niciunde pe ea), au tinut sa imi spuna ca si ei sunt cititori impatimiti si ca stiu ei o carte extraordinara – Shogun. Sondari ulterioare au determinat, cu precizie, faptul ca cei mai rasariti dintre ei mai citisera si Dune, restul ramasesera oamenii unei singure carti.
:)))) THE book
am văzut și filmul 😀
Jurnalul Annei Frank,
am citit-o ca si adult, am savurat-o pina la ultima fraza, si aveam incontinuu senzatia ca aflu niste adevaruri pe care le cautam acum, ca si adult, dar ce bine mi-ar fi prins s-o fi citit ca si „tanar(a)”
Pentru toate motivele din lume: istorie, memorie, neuitare, educatie, vointa, relatiile cu ceilalti, cu tine insuti, parinti, frati, surori, suferinta, dragoste, ….
Pentru toata determinarea si speranta care emana, in ciuda sfarsitului tragic, sau poate tocmai pentru acesta, faptul ca totusi Anne si-a atins scopul, a ajuns in mintea si sufletele tuturor.
Sper sa iasa din lista de carti de genul: „aaaa, da, …., o stiu, dar sunt carti mai interesante acum”, iar tinerilor sa li se confirme pentru a nu-stiu cata oara, ca raspunsurile lui Anne, inca se mai aplica, in alt timp, si intr-o cu totul alta lume.
și eu am citit-o tot ca adult (dacă pot fi numit așa), better late than never
„Ciresarii”, de Constantin Chirita. Este cartea mea de capatai, care m-a facut avida dupa lectura. De sub imboldul lor, nici nu am incercat sa scap; ca un aspirator de litere, am vrut sa devor orice volum; placerea se cauta pe sine. Am inceput sa citesc alaturi de ciresari. De aceea, cred, „Ciresarii” e cartea esentiala care te lanseaza inspre lectura.
în plus, e și utilă: poți afla totul despre cum să scapi dintr-o peșteră în care te-ai rătăcit și muuuuulte alte lucruri
Jurnalul lui Jules Renard, fără însă a-l fi parcurs pe Morcoveaţă; sau poate un transcript din My dinner with Andre, fără a avea la activ lectura Micului prinţ; hmm, Ada lui Nabokov, fără Anna Karenina? Camera luminoasă, fără Timpul regăsit a lui Proust; sigur Căderea lui Camus, ocolind Străinul şi Ciuma.
P.S.: Dicţionarul şi Bibliografia lui MHS înaintea Cărţii de telefon 🙂
Fără doar și poate!
Tom Hodgkinson – Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati (sper că regulamentul permite să recomandăm cărţi pe care nu le-am citit. încă.). Completat cu capitolul „Despre grabă” din „Zacharias Lichter” şi cu eseurile despre răgaz ale lui Andrei Pleşu (măcar pe astea le-am citit). Acum să analizăm: o carte indispensabilă pentru educația unui tânăr din zilele noastre este aceea care îl conduce pe fiecare la cartea indispensabilă pentru educația lui personală (considerând fericirea personală ca scop final al educaţiei).
o carte de gramatica. e indispensabila daca au de gind sa scrie un biletel, un sms, pe chat samd
„Parfumul” lui Suskind e, clar, indispensabila. Macar ca sa inteleaga tanarul ce si cum e cu olfactivul in acest roman. Adica in cel din concurs. Eu am aprofundat „Parfumul” temeinic. Concluzia o tragi tu. De coada sau de ce doresti. Pentru ca suntem intr-un univers senzorial as zice si, macar, „Inventia lui Morel”. „Piticul cinabru” imi da idei ca ar sta, putin macar, la baza parfumului suskindian. Cea din urma trebuie citita la vartsa mai frageda. Ca sa o iei ca si o poveste si sa tii cu personajul. Pozitiv. Ca altfel amesteci totul cu primele experiente adolescentine si intelegi de ce Badea, Becali, Reghe si altii de teapa sau tzeapa au succes si asa ajungi un cocalar. Concluzie: cititi, cititi si iarasi cititi, orice, poate se prinde ceva de noi!
P.s. oare „Biblia” o fi, de fapt, raspunsul corect?!? Doamne ajuta!
Nu cred că este doar o carte, ci cel puţin 3: Micul prinţ al lui Exupery, Jurnalul filozofic al lui Noica şi Viaţa pe un peron de Paler. Şi, hai, şi Lucrările în verde ale Simonei Popescu. Consider că aceste cărţi te pot forma ca om, te pot educa aşa cum trebuie. Micul prinţ, împreună cu vulpea, te ajută să vezi esenţele, să identifici şi să îţi însuşeşti cele mai importante valori, printre care se află şi prietenia, Noica te face să-ţi schimbi viziunea despre lume, să îi înţelegi mai bine pe alţii şi mai ales pe tine, Paler îţi indică toate ipostazele singurătăţii (şi ai nevoie de asta, nu? pentru că, până la urmă, toţi suntem singuri…). Simona Popescu ţine o lecţie nonconformistă şi infomală despre poezie, încercând să apropie tinerii de aceasta, astfel încât majoritatea lor o cunosc doar din manualele de română şi de aceea o şi renegă…
Cartea de credit. În rest, nici o carte nu e indispensabilă, se poate trăi şi fără. Observaţie – eventual un manual de conversaţie român – …., dacă ajungi într-o noapte într-o junglă şi ăia din faţa ta sunt goi, cu pene şi par că ar vrea să te mănânce. Deşi un manual de auto-apărare e mai util, clar, nimeni nu s-a salvat de canibali doar prin conversaţie aleasă.
Pentru cei mulţi care nu se plimbă printre sălbatici şi lighioane, aş pune pe-o listă „1984“, de Orwell, „Procesul“ de Kafka, şi orice volum de poezii de Bukowski, toate din acelaşi motiv: să vezi cum stau lucrurile pe lumea asta, să-ţi păstrezi picioarele pe pământ. N-ar strica nici „Crimă şi pedeapsă“, de Dostoievski (nu, ideea nu e să-ţi ţii gura dacă faci o crimă, ca să nu ajungi la pârnaie). Pentru recitire aş trece şi „Micul Prinţ“, dar doar pentru desenul pe care-l vezi elefant cu şarpe boa sau pălărie. Nu de alta, dar e bine să-ţi reaminteşti, uneori, ce-ai vrut să te faci când erai mic, poate dresor de ratoni, apicultor ori zburător, şi ce-ai ajuns – inspector la Fisc sau agent comercial.
Eu zic asa: Eric Berne- Ce spui dupa „Buna ziua”. Ca sa stie tot omul ca viata lui de pana atunci a fost un scenariu cladit pe credintele limitative mostenite din familie. Si ca sa fie mai implinit (fericit – un eufemism exagerat). Iar apoi…poa’ sa citeasca orice, chiar daca nu va intelege nimic din Nietzsche.
Stând drept și judecând și mai drept, este și părerea noastră că o carte de gramatică este singura indispensabilă pentru educația unui tânăr – cu atât mai mult din zilele noastre!
Așadar, mk, a ta e cartea lui del amo, felicitări!
Și mulțumiri tuturor celor care au răspuns 🙂
Multumesc!!! 😀
Cu plăcere, o meriți 🙂