Premiile TIFF 2013

Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a premiat câștigătorii în această seară, la Teatrul Național din Cluj, într-o sală cu peste 800 de invitați și spectatori. Vedetele serii au fost actrița Luminița Gheorghiu, distinsă cu Premiul de Excelență, și renumitul regizor ceh Jiří Menzel, premiat pentru întreaga carieră.

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, i-a revenit unui regizor debutant, Anand Gandhi, care a impresionat juriul cu filmul Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus (India). „Salutăm apariția unui nou talent major în cinematografia mondială”, a transmis juriul Competiției. Trofeul i-a fost înmânat sound designer-ului filmului, Erdélyi Gábor, de către regizorul Jiří Menzel și actrița Luminița Gheorghiu. „Am avut foarte mult de învățat de la Anand Gandhi, e foarte talentat. Uitați-vă la acest film, vă va schimba viața”, a spus Erdélyi Gábor.

Corabia lui Tezeu și-a adjudecat și un al doilea premiu, pentru Cea mai bună imagine, în valoare de 3.500 euro (servicii de post-producție digitală), oferit de Cinelabs. Directorul de imagine Pankaj Kumar a fost apreciat pentru „fluiditatea imaginii. A surprins excelent vibrația și culorile vieții în India contemporană”. Este o meditație despre identitate, dreptate, frumusețe, moarte, prin intermediul a trei povești aparent disparate și a trei personaje: un fotograf experimental, un călugăr și un agent la bursă.

Publicul a aplaudat minute în șir apariția Luminiței Gheorghiu, distinsă cu Premiul de Excelență la TIFF. „M-au copleșit aplauzele voastre, m-a copleșit acest premiu. Excelență? Asta înseamnă că de mâine eu nu mai pot să greșesc, ceea ce este imposibil. De aceea, as vrea să-l împart cu toți cei cu care am lucrat”. Momentul emoționant a fost introdus de Cristina Flutur, actrița din filmul După dealuri, și de directorul artistic Mihai Chirilov.

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR, i-a fost acordat unui alt debutant, japonezul Rikiya Imaizumi, pentru Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat. „o excelentă comedie romantică plină de umor negru, care explorează natura sentimentelor în Japonia contemporană”. Tinerele regizoare Ana Guevara Pose și Leticia Jorge Romero, din Uruguay, au fost recompensate cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone, pentru Ploaie de vacanță/ Tanta agua, un film care reușește „să surprindă esența vieții de familie”. Cristi Puiu, membru al juriului, le-a înmânat premiul celor două cineaste debutante.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, i-a revenit actorului danez non-profesionist Gustav Dyekjaer Giese, pentru performanța din Nord-Vest/ Nordvest (r. Michael Noer, Danemarca). Actrița aplaudată la Cluj în Betrayal, Franziska Petri, a anunțat câștigătorul. Cel mai bun film din secțiunea tematică Acesta e sfârșitul, în opinia criticii, a fost El limpiador (r. Adrian Saba, Peru), distins cu Premiul FIPRESCI.

Favoritul publicului vine dinspre Orientul Mijlociu și este primul lungmetraj realizat vreodată în întregime în Arabia Saudită și cel dintâi semnat de o femeie: Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour), recompensat cu Premiul Publicului, oferit de Mastercard. Titlul din Competiție cu cele mai multe voturi din partea spectatorilor va fi achiziționat și distribuit de Transilvania Film.

În secțiunea dedicată filmelor românești, cap de afiș este un documentar, Aici… adică acolo (r. Laura Căpățână Juller), care și-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro, oferit de Abis Studio, constând în servicii de post-producție. Pentru Debut a fost premiat Paul Negoescu, regizorul peliculei O lună în Thailanda.

Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat O umbră de nor, în regia lui Radu Jude, venit la TIFF de la Cannes, unde a rulat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Premiul înseamnă 1.500 de euro şi o zi de filmare la Studiourile MediaPro. În acest an, juriul a decis să acorde și două Mențiuni speciale scurtmetrajelor Claudiu și crapii (r. Andrei Tănase) și Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri).

Câștigătorul secţiunii Umbre – Scurtmetraj, filmul Moartea unei umbre/ Death of a Shadow (r. Tom van Avermaet, Belgia), nominalizat și la Oscar anul acesta, a fost anunțat pe scenă de cei trei membri ai juriului, Freddy Bozzo, Tomi Malkki și Pau Teixidor.

PREMII TIFF 2013

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro – Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus, regia Anand Gandhi (India)

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR – Rikiya Imaizumi, pentru Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat / Koppidoi neko (Japonia)

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone – Ana Guevara Pose, Leticia Jorge Romero, pentru Ploaie de vacanță/ Tanta agua (Uruguay)

Premiul pentru Cea mai bună imagine, în valoare de 3.500 euro (servicii de post-producție digitală), oferit de Cinelabs Pankaj Kumar, pentru imaginea filmului Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising – Gustav Dyekjær Giese, pentru rolul din Nord-Vest/ Northwest/ Nordvest (r. Michael Noer, Danemarca)       

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film –  El limpiador (r. Adrian Saba, Peru)

Premiul Publicului, oferit de Mastercard – Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour, Arabia Saudită, Germania)

Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz – actrița Luminița Gheorghiu

Premiul pentru Întreaga Carieră / Lifetime Achievement Award – regizorilor Jiří Menzel și Stephen Frears și compozitorului Adrian Enescu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro, oferit de Abis Studio, constând în servicii de post-producție – Aici… adică acolo (r. Laura Căpățână Juller)

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, şi o zi de filmare oferită de Studiourile MediaPro O umbră de nor (r. Radu Jude)

Mențiune specială Zilele Filmului Românesc pentru categoria ScurtmetrajClaudiu și crapii (r. Andrei Tănase) și Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri)

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de URSUS O lună în Thailanda (r. Paul Negoescu)

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre, în valoare de 500 euro – Moartea unei umbre/ Death of a Shadow (r. Tom van Avermaet, Belgia)

Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenţi, oferit de UPC Pentru Carlo (r. Teona Galgoțiu, Marc Solomon, Eva Todică)

Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 1.500 euro, oferit de Terapia Ranbaxy – Fragment viu/ Eleven töredék (r. Bántó Csaba, Iszlai József) și Casă dragă/ Édes otthon (r. Ábel Visky)

 

Menţiune Specială în cadrul Competiţiei Locale, oferită de Fabrica de Pensule Clubul de bridge (r. Ana-Maria Vîjdea, Cristina Haneș)

Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de lungmetraj din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF, în valoare de 3.000 de dolari – Toma Bogdan, cu scenariul „Reparaţia”

Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF, în valoare de 1.500 de dolari – Radu Bărbulescu, cu scenariul „Dispozitivul 0068

Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de documentar din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF, în valoare de 2.000 de dolari – Marius Iacob, cu scenariul „Despre starea de bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *