În ciuda argumentelor logice şi bine fundamentate aduse de asociaţiile pentru protecţia animalelor din România şi din străinătate, în ciuda protestelor de stradă, în ciuda bunului simţ şi a omeniei, legea care prevede uciderea câinilor abandonaţi va intra în vigoare.

Asociaţia Nuca Animal Welfare susţine în continuare că metoda găsită de parlamentari pentru a rezolva problema câinilor abandonaţi este una pripită, sub presiunea mass-media şi sub imperiul emoţionalului, barbară, costisitoare şi total ineficientă. După ani de zile în care autorităţile nu au făcut nimic concret şi coerent în ceea ce priveşte managementul populaţiei canine cu stăpâni sau fără, acum se trece la cea mai extremă măsură, ale cărei rezultate nu vor fi cele scontate, adică reducerea numărului de câini de pe străzi, ci multă suferinţă şi zeci de mii de vieţi curmate fără rost.

Asociaţiile de protecţia animalelor din România, printre care ne numărăm şi noi, nu-şi doresc câini pe stradă. Locul câinilor e lângă oameni.

Tocmai de aceea, de ani de zile propunem soluţii eficiente de management al populaţiei canine: un registru de evidenţă al câinilor cu stăpân, microcipare şi sterilizare, declararea dispariţiei, morţii, înstrăinării sau a puilor născuţi, pentru a preveni abandonul, care este principala sursa de câini de pe stradă.

Ce mai putem face acum pentru a limita consecinţele sinistre ale acestei legi? Primarii pot decide în favoarea sau împotriva uciderii câinilor. Haideţi să ne asigurăm că în Cluj şi în toate oraşele primarii nu vor dispune „eutanasierea” câinilor după trecerea celor 14 zile prevăzute de lege.

Asociaţia Nuca intenţionează să depună o cerere la Primăria Cluj-Napoca, prin care solicită primarului:

1. Să menţină neschimbat programul de gestionare a câinilor fără stăpân aplicat până acum. Atunci când spaţiile din Centrul de Câini Fără Stăpâni sunt insuficiente, să permită reteritorializarea câinilor sterilizaţi, care nu reprezintă un pericol public prin temperamentul lor;

2. Să NU dispună măsura eutanasierii câinilor sănătoşi şi care nu au fost adoptaţi într-o perioadă de timp suficient de scurtă pentru a elibera locurile;

3. Să suplimenteze numărul de locuri al Centrului de Câini Fără Stăpân în măsura în care capacitatea acestuia va fi depăşită de numărul câinilor reclamaţi;

4. Să prelungească programul de vizitare şi adopţie al Centrului de Câini Fără Stăpân de la 4 la 20 de ore pe săptămână, în intervale orare cât mai diferite, astfel încât persoanele care lucrează şi doresc să adopte un câine să poată să o facă după orele de serviciu sau în weekend;

5. Să permită reprezentanţilor desemnaţi ai Asociaţiei Nuca Animal Welfare să participe la acţiunile Serviciului de Ecarisaj, precum şi să asiste la evaluarea câinilor consideraţi agresivi;

6. Să adopte Hotărârea propusă de Asociaţia Nuca Animal Welfare şi depusă prin cererea nr. 286152/04 SEP 2013, Cluj-Napoca devenind astfel primul oraş din România care abordează soluţionarea problemei câinilor fără stăpân prin stoparea fenomenului de abandon canin, aducând totodată un venit considerabil la bugetul local.

Aici avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastră, al celor care consideraţi, asemenea nouă, că nu ne putem resemna, că trebuie să ne folosim de toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a stopa uciderea câinilor. Dacă sunteți din Cluj, fiecare dintre dumneavoastră puteţi da o mână de ajutor semnând şi adunând semnături pentru susţinerea acestei cereri.

Detalii, AICI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *