Bucharest Jazz Festival 2015

bjfAflat la cea de-a IV-a ediție, produs de ARCUB și curatoriat de pianistul de jazz de origine română Lucian Ban, BJF, festival membru al European Jazz Network, devine cu siguranță evenimentul de jazz al anului în Capitală și unul de calibru major pentru România și estul Europei.

De la saxofonistul Lee Konitz, legenda cool jazz, la Roy Hargrove, unul dintre cei mai mari trompetiști ai zilelor noastre, de la Marcin Wasilewski, care se numără printre cei mai originali pianiști europeni de jazz, la cea mai în vogă cântăreață de jazz din România Luiza Zan, BJF aduce în Piața Enescu un adevărat showcase de gen.

O adevarată legendă a istoriei jazzului, un improvizator de geniu asociat cu nașterea „cool jazzului”, Lee Konitz se va afla pentru prima oară la București cu propriul quartet. Considerat încă de la începtul carierei sale, în anii ‘40, când înregistra cu Claude Thornhill și Lennie Tristano, drept un mare original, Lee Konitz și-a câștigat rapid aprecierea odată cu apariția pe albumul lui Miles Davis Birth of the Cool in 1949. Anii ‘60 l-au surprins lucrând alături de Elvin Jones, Gerry Mulligan, Chet Baker sau Dave Bruebeck, urmând ca în următoarele decade să rămână la fel de creativ și continuând să fie în cuvintele prestigiosului ziar New York Times un artist „capabil să șteargă contexte și idei preconcepute, să depășească așteptările”.

Roy Hargrove, unul dintre cei mai populari trompetiști contemporani, prezentat în premieră absolută în România de Bucharest Jazz Festival, și-a câștigat locul în conștiința publicului iubitor de jazz la începutul anilor ’90, când stilul și sound-ul său, susținute de colaborări cu nume precum Herbie Hancock, Joe Henderson, Braford Marsalis, i-au adus rapid nu unul, ci două premii Grammy. Comparat în repetate rânduri cu legendarul Lee Morgan, Hargrove și-a consolidat reputația cu o serie de albume și proiecte de prima mână. Cvintetul cu care va urca pe scena BJF va aduce o doză de jazz timeless în Piața Enescu.

În timpul zilelor de festival, publicul iubitor de jazz va putea să participe la expoziția de fotografie Now’s the Time! – Romanian Jazz Photographers, colocvii, lansări de disc și carte și proiectii cinematografice din seria Jazz on Film.

PROGRAM:

Marţi, 30 iunie | Tuesday June 30
7:00 PM @ Hanul Gabroveni
Deschiderea festivalului
Vernisajul expoziţiei „Now’s the Time – Romanian Jazz Photographers”

Miercuri, 1 iulie | Wednesday July 1
BJF Live @ Piaţa George Enescu
8:00 PM Rӑzvan Cojanu Quartet
9:15 PM Lucian Nagy European Quintet

Joi, 2 iulie | Thursday July 2
Evenimente conexe | Special Events @ Hanul Gabroveni
12:00 PM Conferinţӑ Alex Vasiliu: „Trei portrete româneşti din istoria jazzului: Eugen Ciceu, Guido Manusardi, Marius Popp”

BJF Live @ Piața George Enescu
7:00 PM Sorin Zlat Trio
8:15 PM Marcin Wasilewsky Trio & Joakim Milder
9:30 PM Terence Blanchard E-Collective

Vineri, 3 iulie | Friday July 3
Evenimente conexe | Special Events @ Hanul Gabroveni
12:00 PM Conferinţӑ Henning Bolte

BJF Live @ Piaţa George Enescu
7:00 PM Pedro Negrescu Trio
8:15 PM Florin Rӑducanu Ensemble
9:30 PM Lizz Wright

Sâmbӑtӑ, 4 iulie | Saturday July 4
Evenimente conexe | Special Events @ Hanul Gabroveni
12:00 PM Cartea şi discul românesc de jazz

BJF Live @ Piaţa George Enescu
7:00 PM Cristian Soleanu – Elements – New Jazz Works
8:15 PM Luiza Zan& Hungarian All Stars
9:30 PM Roy Hargrove Quintet

Duminicӑ, 5 iulie | Sunday July 5
Evenimente conexe | Special Events @ Hanul Gabroveni
12:00 PM Jazz on Film: Ornette: Made in America

BJF Live @ Piaţa George Enescu
8:00 PM Liviu Butoi& The French Connection
9:15 PM Lee Konitz Quartet

Detalii pe http://www.bucharestjazzfestival.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.