Lansare de carte la Cluj // Ioana Nicolaie – Ferbonia

ferboniaLibrarium și editura Arthur vă invită la o întâlnire extraordinară cu scriitoarea Ioana Nicolaie și cel mai recent volum al său pentru copii – Ferbonia (Arthur, 2015). Despre volum, dar și despre Ioana Nicolaie, vor vorbi scriitorii Florin Bican și Horia Corcheș, doi dintre cei mai îndrăgiți autori români de carte pentru copii.

Lansarea de carte va avea loc la librăria Book Corner, Bulevardul Eroilor 15, miercuri, 10 februarie, începând cu ora 16.00.

Despre volum

Fil şi Luvia trebuie să dezlege misterul unor depozite ce apar în instalațiile Ferboniei. Îşi riscă în mai multe rânduri viaţa, descoperă fapte greu imaginabile şi îşi dau seama că unul dintre Profesori nu este ce pare a fi. Ajutaţi de micul Piper, animalul care-i îndrumă când lucrurile îşi ies din ţâţâni, cei doi trebuie să-şi salveze lumea și să stea în calea celui mai mare cutremur ce-a zguduit vreodată Ferbonia.

„O năzăreală perfect şlefuită despre salvarea Ferboniei. O poveste pentru care a meritat să îndur toate chinurile.“ (Darisa, câştigătoarea Campionatului de Năzăreli)

„Un super roman poliţist. Hârhâr! Noroc cu Fil, care s-a dovedit plin de curaj, dar şi cu mintea brici a Luviei. Au folosit până la urmă toate indiciile pe care le-am dat.“ (Piper, fals animal de companie)

„Şi eu care l-am socotit mereu un ratat! Cum de un zero la imaginaţie ca Fil a strâns într-o singură ramă atâtea poveşti minunate?“ (Profesorul Vises)

Despre autor

Ioana Nicolaie (n. 1 iunie 1974) a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1997. În 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiași facultăți. După absolvire a fost profesoară la Liceul „Dimitrie Leonida” din București, redactor la revista Tribuna învățămîntului, redactor la Editura Humanitas și redactor la ziarul Independent. A mai colaborat ca redactor la editurileCasa Radio, Polirom și Paralela 45.

A debutat editorial cu volumul de versuri Poză retușată, Editura Cartea Românească, 2000, în urma unui concurs de debut. A fost inclusă (cu numele Ioana Vlașin) în volumul colectivFerestre 98, Editura Aristarc, 1998 și în volumul experimental40238 Tescani, Editura Image, 1999, ambele nominalizate pentru premiile ASPRO. A apărut și în antologia Generația 2000, Editura Pontica 2004. A publicat: Nordul (Editura Paralela 45, 2002, nominalizat pentru premiul ASPRO),Credinţa (Editura Paralela 45, 2003, nominalizat la Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Cerul din burtă (Editura Paralela 45, 2005), Cenotaf (Editura Paralela 45, 2006),Aventurile lui Arik (Editura Corint Junior, 2008), O pasăre pe sârmă (Polirom, 2008).

A fost invitată la festivaluri internaţionale de poezie în Slovenia şi Italia, a susţinut lecturi publice la Literaturhaus Stuttgart şi în cadrul târgului de carte din Leipzig. Participă la proiectul de promovare a literaturii europene Metropoezia, derulat la Varşovia în 2008. Selecţii din poeziile autoarei au apărut în antologii din Franţa, Anglia, Canada, Bulgaria, Austria şi Suedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.