Gărâna Jazz Festival 2017

Gărana Jazz Festival 2017 va avea loc între 6 și 9 iulie pe trei scene din Munții Banatului: Poiana Lupului, satul Gărâna și biserica din Văliug. Line-up-ul internațional Gărâna Jazz Festival include 11 trupe de excepție, printre care: Tonbruket, Melt Trio, Bill Frisell Trio, Enrico Rava – Tomasz Stanko Quintet, David Torn Sun of Goldfinger, Omar Sosa Quarteto Afrocubano, John Scofield Uberjam Band, Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad, HÀ NÔI DUO și Bobo Stenson Trio.

Biletele pot fi cumpărate online, în avans, prin Bilete.ro si Biletmaster.ro, la prețul de 300 de lei în varianta de abonament pentru patru zile de concerte sau 85 de lei în varianta de bilet pentru o singură seară de festival.

FB: facebook.com/pg/GaranaJazzFest

Site: garana-jazz.ro/

Chitaristul austriac Wolfgang Muthspiel, descris de New York Times „etalonul generației de chitariști de jazz contemporan”, își va uni forțele cu toboșarul Jeff Ballard, trompetistul Ralph Alessi, pianistul Gwilym Simcock și basistul Larry Grenadier. Gărâna deschide prima zi de festival, joi, 6 iulie, cu un quintet exploziv, care fuzionează vibrațiile funky ale muzicii soul-bop din anii 60, cu accente flamenco și sunete inspirate de universul acustic al lui Miles Davis.

Li se alătură, ca new-entry în programul Gărâna, Hakon Kornstad Quartet, în frunte cu renumitul saxofonist norvegian Håkon Kornstad, un muzician complet cu tehnică solidă care s-a remarcat prin melodii lirice suprapuse peste straturi sonore și acompaniamente orchestrale, inspirat mereu de pasiunea pentru operă. „Pentru oricine are un minim interes în a descoperi opera sau muzica jazz, Kornstad reprezintă un muzician care trebuie ascultat măcar o dată în viață. O legendă modernă a muzicii jazz”, titrează publicația The Journal.

O prezență complet inedită în programul Gărâna Jazz Festival va fi grupul HÀ NÔI DUO and friends, format din chitaristul Nguyên Lê, muzician vietnamez născut în Paris și tânărul artist Ngô Hong Quang. Împreună aduc la viață ”sufletul Vietnamului”, o călătorie muzicală surprinzătoare care te poartă printre nori în munții vietnamezi și apoi te readuce într-o furtună electrică provocată cu măiestrie de chitara lui Lê. O experiență muzicală cu jazz asiatic, nemaiîntâlnită de publicul român, se va dezlănțuie vineri, pe 7 iulie, în Poiana Lupului.

Pianistul suedez Bobo Stenson, una dintre cele mai importante personalități ale jazz-ului European, va închide ultima seară de festival, duminică, 9 iulie. Bobo Stenson, recunoscut în toate colțurile lumii pentru stilul inconfundabil, a cântat ani în șir alături de mari muzicieni de jazz, artiști precum Charles Lloyd sau trompetistul Donald Cherry. O renaștere modernă a trio-ului de piano e adusă la viață de Bobo Stenson sub un principiu simplu și seren: arta de a lăsa melodia să curgă în voie. Fără prea multe intervenții, jazz-ul suedez își croiește drumul spre urechile și sufletul fiecărui ascultător prezent la ediția 21 a festivalului din Gărâna, așa cum a făcut-o în ultimele două decenii.

Line-up-ul internațional Gărâna Jazz Festival este completat de Vasil Hadžimanov Band, trupa din Serbia recunoscută pentru mixul de jazz, funk și world music, un sound balcanic care anunță un concert plin de energie și improvizație.

Un comentariu la „Gărâna Jazz Festival 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.