Olguța și Operațiunea Jaguarul

„Cu câţiva ani în urmă am pornit la drum cu Olguţa cu gândul de a scrie o carte pe care mi‑ar fi plăcut s‑o citesc când aveam vârsta ei. Aşa că am eliminat părţile care mă enervau în copilărie, adică descrierile, pe care ţin minte că pur şi simplu le săream, iar capitolele nu le‑am făcut prea lungi, pentru ca cititorul să nu se plictisească. Pe lângă asta am introdus diverse ingrediente care mi‑au fermecat şi mie experienţa de cititor, cum ar fi umorul şi acţiunea.

La fel ca în primul volum, am folosit în general numele real al unor străzi, cartiere şi locuri din Cluj. Ca să elimin riscul vreunui proces de defăimare, am schimbat pe ici, pe colo lucrurile care ar fi putut deranja. Pe altele le‑am modificat doar aşa, de amorul artei, pentru că pot face asta. E distractiv să‑ţi închipui că poţi controla realitatea, acesta fiind unul dintre avantajele nepreţuite ale faptului de a fi scriitor, alături de acela de a‑ţi putea vorbi de rău duşmanii şi pe cei care nu‑ţi plac prin crearea de personaje după chipul şi asemănarea lor.

Acelaşi lucru e valabil şi în ceea ce priveşte cărţile şi filmele la care fac trimitere mai mult sau mai puţin transparent. Sper să nu mă trezesc asaltat de deţinători ai drepturilor de autor sau de hulpavii lor urmaşi, iar dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, îi rog să fie îngăduitori. E pentru o cauză nobilă. În plus, suntem între noi: și eu dețin drepturi de autor.”

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii

Pe Goodreads, cartea se găsește aici.

Un comentariu la „Olguța și Operațiunea Jaguarul

  1. faude

    Felicitari Olguta pentru ca ai avut curajul si indrazneala de a scrie o carte indragita de toti! Cartea ta mi se pare extrem de interesanta, mai ales ca dezvaluie cateva locuri reale din Cluj. Am foarte mare incredere ca va fi o carte de succes , astfel incat cei care o citesc, sa se poata bucura de aventura descrisa in ea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.