Arhive categorie: Garana

Stanley Clarke Band, NPM, Eivind Aarset, Vladislav Delay și Avishai Cohen la Gărâna Jazz Fest 2018!

STANLEY CLARKE BAND, SLY & ROBBIE, NILS PETTER MOLVÆR, EIVIND AARSET & VLADISLAV DELAY ȘI AVISHAI COHEN COMPLETEAZĂ LINE-UP-UL GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL 2018

Între 12 și 15 iulie, Munții Semenic găzduiesc Gărâna Jazz Festival 22, o ediție care anunță 3 scene de concerte live și peste 30 de artiști din întreaga lume, cu world music, fusion, son cubano, jazz american și european.

Legendarul basist Stanley Clarke se alătură lineup-ului împreună cu Beka Gochiashvili la pian și clape, Cameron Graves la clape, Shariq Tucker la tobe și Mader Saler la tabla. Câștigător a patru premii Grammy, compozitor, performer și producător, Clarke și-a format personalitatea inconfundabilă cântând alături de muzicieni ca Keith Richards, Paul McCartney și Miles Davis. E considerat artistul care a dat naștere stilului jazz fusion și cel care a eliberat chitara bas de rigurozitățile ritmice, dovedind că poate fi un instrument dinamic și exploziv, cu nimic mai prejos chitarei electrice. La asta se adaugă imaginația sa fără limite și curajul cu care a explorat de-a lungul timpului stilul rock, jazz, funk, R&B, pop și proto hip-hop, în așa fel încât muzica lui a devenit inspirație pentru 2Pac, Jay-Z, Mos Def sau DJ Shadow. O prezență specială care va încheia ultima seară de festival la Gărâna.

NORDUB, un proiect muzical cu totul neconvențional îi pune pe Sly & Robbie, super-eroii genului reggae, alături de nordicii Nils Petter Molvær (trompetă), Eivind Aarset (chitară electrică) și Vladislav Delay (muzică electronică). Cei cinci muzicieni reușesc să depășească granițele genurilor care i-au consacrat pe fiecare, creând împreună sonorități unice, mixând o paletă largă de genuri muzicale, de la reggae și muzică electronică, la dub, nu jazz și world music.

Extravagant, liric, rebel și meditativ, versatilul trompetist israelian Avishai Cohen este de ani buni o figură remarcabilă pe scena de jazz mondială. Este considerat unul dintre cei mai buni trompetiști ai momentului. La Gărâna Jazz Festival va prezenta un proiect parcă anume creat pentru publicul festivalului: o combinație armonioasă și incitantă de jazz, rock&roll, groove și muzică psihedelică. Big Vicious este un proiect început de Avishai Cohen în urmă cu câțiva ani în New York, conceput ca un ansamblu non-standard, cu doi bateriști și doi chitariști alături de solist, lăsând muzicienilor o mare libertate de exprimare și interacțiune. Muzicienii care îl vor însoți pe Avishai Cohen sunt chitariștii Yonatan Albalak și Uzi Ramirez și bateriștii Ziv Ravitz și Aviv Cohen.

Proiectul 100% indian Ekalavya va reprezenta un eveniment inedit pe scena mare a festivalului. Violonistul indian Abhijith PS Nair împreună cu tânăra voce a Indiei, basista Mohini Dey, vor aduce pe scenă culorile Indiei și poveștile sale. Vor mixa funk jazz, world music și muzică clasică carnatică, din sudul Indiei. Cei doi reprezentanți de seamă ai noului val indian în jazz vor fi însoțiți de muzicienii Sandeep Mohan, Joe Johnson și Arun Roop.

Pink Freud (Polonia) are în spate 20 de ani de activitate, fiind considerată una dintre cele mai originale voci în jazzul contemporan. Muzica lor, caracterizată în principal de mixul dintre jazz, punk și rock, a cucerit mai ales publicul tânăr. Liderul formației, Wojtek Mazolewski, binecunoscut publicului gărânez după show-ul susținut cu propriul quartet în 2016, a contribuit la schimbarea unei generații în țara natală, readucând jazzul în atenția publicului polonez. Alături de Wojtek Mazolewski la chitară bas vor cânta Adam Milwiw-Baron la trompetă, Rafal Klimczuk la baterie și Karol Gola la saxofon bariton.

Violonistul polonez Adam Bałdych este invitatul special al Elenei Mîndru și al trupei cu care deja a fost present la Gărâna Jazz Festival în 2014 – Elena Mîndru Finnection. Prin acest nou proiect, cântăreața invită ascultătorul într-o călătorie muzicală exotică alături de un cvartet de jazz acustic care include și vioara, instrument ce aduce o caracteristică distinctă și specială muzicii lor. Muzica lor combină într-un mod original elemente din muzica tradițională românească și jazz.

Line-up-ul este completat de nume valoroase ale scenei românești și internaționale de jazz. Pianistul Mircea Tiberian va prezenta proiectul La Classe operaia va in Paradiso alături de Claudio Puntin, Daniel Erdmann, Chris Dahlgren și Tilo Weber. Pe scena de la Hanul La Răscruce vor fi prezente trupele moldovenești de etno-jazz Trigon și Alex Calancea Band. Vor mai concerta, de asemenea, Benny Rietveld Trio feat. Marcel Moldovan, muzicienii timișoreni de la Exit Oz, Horea Crișovan și Teodor Pop.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14) și în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11). Programul pe zile și scene urmează să fie anunțat după definitivarea line-up-ului. Mai multe detalii despre cazare, transport şi experienţa la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro. Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate pe www.garana-jazz.ro/bilete/, www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro.

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtașit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen, Nils Petter Molvaer, Jack Dejohnette, Kimmo Pohjonen și multi alții. Detalii pe www.garana-jazz.ro.
xxx

Gărâna Jazz Festival, ediția 22 – primele concerte confirmate

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz. Sunete, voci și instrumente din Coreea, Suedia, Cuba, Italia, SUA, Franța, Israel, Germania și Norvegia fac parte din line-up-ul ediției cu numărul 22. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate începând de astăzi pe www.garana-jazz.ro/bilete sau www.bilete.ro.

Un nou super-grup și-a făcut apariția pe scena mondială de jazz. Trei stele ale jazzului scandinav – pianistul norvegian Bugge Wesseltoft și suedezii Dan Berglund la contrabas și Magnus Öström la baterie – au pus de curând bazele unui trio de excepție. Gărâna Jazz Festival are bucuria de a găzdui unul dintre primele concerte ale trioului Rymden.

Unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei și cel mai efervescent pianist al generației sale revine în România cu o prezență specială la Gărâna. Roberto Fonseca aduce pe scenă cel mai nou album, ABUC, care explorează originile jazz-ului din Cuba, „Tierra Santa”. Pentru că muzica lui Fonseca trebuie trăită cu aceeași pasiune cu care este cântată, seara de sâmbătă e dedicată contrastelor – american jazz, world music, bolero și son cubano într-un singur concert mult așteptat.

Solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate și improvizație, va fi prezentă pe scenă alături de chitaristul suedez Ulf Wakenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Youn Sun Nah, voce cunoscută la festivalurile din toată lumea, își va promova în premieră albumul lansat în 2017, She Moves On.

Apreciat pianist italian al ultimului deceniu, Kekko Fornarelli va fi prezent pe scena Gărâna Jazz Festival alături de membrii trioului cu care în martie anul acesta a lansat un nou album – Abaton.

După concertul extraordinar găzduit de Gărâna Jazz Festival acum 3 ani, organizatorii propun publicului o altă întâlnire specială cu Stefano Battaglia Trio. Pianistul Stefano Battaglia, contrabasistul Salvatore Maiore și bateristul Roberto Dani reușesc să ofere ascultătorilor prezenți la concertele lor o experiență intensă și complexă, greu de șters dintre amintiri. Aceștia par să construiască, de la un concert la altul, un limbaj doar al lor, marcat de o amprentă emoțională puternică și o stilistică originală.

Multiplu premiat al ECHO Jazz, trompetistul și pianistul german Sebastian Studnitzky va prezenta publicului din Poiana Lupului proiectul său KY-organic, rezultatul căutărilor lui artistice din ultimii ani și titlul ultimului său album, lansat în 2017. Sub titulatura KY, muzicianul a dezvoltat de-a lungul a 6 ani un proiect valoros ce conține straturi și sonorități diverse, precum și experimentări melodice. Studnitzky combină virtuozitatea la pian cu sunetul aparte al trompetei, iar compozițiile sale au o claritate și o tonalitate învăluitoare, fiind, în același timp, sofisticate. Improvizații inspirate, armonii indie pop, ritm și romantism, toate definesc un stil distinct cu priză la publicul avizat de jazz.

Trei muzicieni europeni cu personalități puternice și complementare vor cânta la Gărâna sub numele BANDES ORIGINALES. Violoncelistul francez Vincent Courtois și saxofoniștii Daniel Erdman (Germania) și Robin Fincker (Franța) aduc la viață cel mai recent album, o experiență muzicală cinematică, inspirată de muzica de film. Va fi o călătorie liberă și riguroasă în lumea cinemaului, un soi de reverie muzicală foarte personală.

Violonistul polonez Adam Baldych vine la Gărâna alături de grupul norvegian Helge Lien Trio și saxofonistul Tore Brunborg, cu noul album ”Brothers”, menit să celebreze amintirea fratelui său.

La ediția 2018, concertele Gărâna Jazz Festival se vor desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani. Mai multe detalii despre cazare, transport și experiența Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

S-au pus în vânzare biletele & abonamentele pentru Gărâna 2016

Începând de azi, puteți achiziționa bilete online la cea de-a douăzecea ediție a Gărâna Jazz Festival 2016 prin biletmaster.ro în 3 variante: bilet de 1 zi, festival pass pentru 4 zile (joi-duminică sau vineri-luni) sau festival pass pentru 5 zile (joi-luni). Ne vedem pe 7-11 iulie!

garana 2016

Gărâna Jazz Festival, festivalul care a pus România pe harta evenimentelor-reper din lumea jazz-ului international, va alea loc între 7 și 11 iulie în Poiana Lupului, la Hanul La Răscruce și la Biserica Catolică din satul Văliug. Ediția din 2016 sărbătorește 20 de ani de festival, aproape o viață dedicată jazz-ului.

Printre artiștii confirmați la ediția aniversară se numără DEJOHNETTE/COLTRANE/GARRISON, FOOD, YURI HONING ACOUSTIC QUARTET, MAGNUS ÖSTRÖM BAND, KARI IKONEN TRIO, LOUIS SCLAVIS TRIO, FOOD și NILS PETTER MOLVAER QUARTET.

Gărâna Jazz Fest 2015 // Cum a fost

Cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului de jazz de la Gărâna s-a încheiat duminică, 12 iulie. Cu o Poiană a Lupului cosmetizată prin refacerea tradiționalelor bănci din lemn și turnarea pe jos a câtorva tone de pietriș, cu vreme bună și prieteni mulți (dar și invers), a fost una dintre cele mai surprinzătoare ediții din perspectiva așteptărilor mele muzicale. În plus, e posibil să fie prima la care nu sunt prezenți artiști nordici, ceea ce e destul de ciudat, având în vedere cât de bine a ieșit!

garana2Ziua 1

Prima trupă din festival: Nighthawks, cu un jazz-rock sănătos, din alte vremuri, o prezență de neuitat, având în vedere că e, probabil, singura trupă din lume care are în repertoriu o piesă numită Armătura Zalău, ocazie cu care am reîntâlnit prieteni muzicali vechi și celebri, cum ar fi David Gilmour, Chris Rea sau The Bangles. Trupa lui Enzo Favata, suflător aflat la a doua prezență la Gărâna, a oferit episodul cel mai jazz (îmi dau seama ce ciudat sună asta când vorbești despre un festival de jazz) de pe scena zilei de joi, cu puseuri free extrem de digerabile și gustate. A urmat Tigran Hamasyan și al său trio, care au rupt tot cu o combinație super îndrăzneață, dar perfect reușită, de jazz, post-rock, breakbeat și dumnezeu mai știe ce alte stiluri și influențe discret distilate, un show energic, repetitiv până la obsesie și greu ca un concert de metal. Diferit nu doar de ultimul său album, ci și de ultimul concert din România, a rămas în memoria multora drept cel mai reușit recital al prezentei ediții. A încheiat diafan și inspirat seara duo-ul de pianiști Sebastian Spanache / Teodor Pop, care i-au înlocuit în ultimele momente pe cubanezii trecuți în program, dar care, din motive organizatorice, au fost mutați, pe ultima sută de metri, în ziua a doua.

garana4Ziua 2 a fost cea mai lungă, lentă și mai puțin interesantă pentru mine. Au cântat Gonzalo Rubalcaba – Volcano Projekt, Arifa, Adam Bałdych / Paweł Kaczmarczy, Ralph Towner / Wolfgang Muthspiel și Vlatko Stefanovski Trio. Cu toate eforturile depuse, nicio trupă sau interpret n-au reușit să pătrundă cu adevărat în sufletul meu negru, îmbătrânit în rele. Așa că închei brusc cronica.

Ziua 3, sâmbătă, mai precis, a început cu minunatul Renaud Garcia-Fons, pe care-l știam nu doar grație activității lui solo, ci și de pe albumele unor Dhafer Yousef (pe care încă sper să-l văd măcar odată în Poiană) sau Nguyen Lê. Un periplu spectaculos la contabas solo prin mai multe stiluri ale secolului XX, demonstrație de abilitate, inteligență și versatilitate extremă. Spanache Trio, la același nivel cunoscut, și-au confirmat încă o dată locul de top în jazz-ul românesc. Biréli Lagrène. Jazz manouche direct în inimă. Ca pe album, ca la carte. Doar că acolo. Pentru noi. Fără alte comentarii, nota zece. Stanley Clarke, monumental, impresionant, mi se pare extraordinar că se înconjoară de muzicieni tineri și foarte tineri pe care-i lasă să se desfășoare în voie.

garana3Ziua 4

A început pentru mine cu Stefano Battaglia, artist cu mai multe albume scoase la ECM, prezență discretă și constantă, cu un toboșar extraordinar, atât muzical, cât și vizual. Combinația de aer, munte, și acel ceva inefabil specific locului și-a făcut treaba și, așa cum s-a întâmplat adesea, a insuflat și mai multă viață unor compoziții a căror forță n-o bănuisem acasă, în fața boxelor. Pe când credeam că s-a spus și s-a făcut totul, a urmat ultimul act al serii și al festivalului, care mi-a bulversat clasamentele și sentimentele, oferind o prestație absolut im-pe-ca-bi-lă. E vorba de The Hendrix Project, cu a lor solistă, Erika Stucky, care a dominat scena cum n-am mai văzut pe nimeni s-o facă, cu grație, umor și știință muzicală desăvârșite, ca să nu mai vorbim de faptul că a apărut pe scenă bătând toaca în coada unei lopeți de curățat zăpada. Cei patru au făcut din apariția și, da, performanța lor una de top 3 concerte Gărâna dintotdeauna. E al doilea proiect Hendrix de la Gărâna care mă lasă fără cuvinte, după cel al lui Nguyen Lê, din 2008.

În seara de duminică au cântat, la un moment dat, și Snarky Puppy.

garana1Miscelanea

Concerte preferate: Hendrix Project, Tigran Hamasyan, Stefano Battaglia, Stanley Clarke.

Zile cu ploaie: zero.

Pisici cocoțate, în timpul prezentării trupelor, pe scheletul metalic înalt de zece metri ce susține sistemul de lumini de deasupra scenei: una.

Număr de ediții consecutive la care am avut privilegiul să ajung: opt.

Mulțumim enorm eroilor implicați, ne vedem, desigur, la anul!

Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna 2015

garana coverDragi prieteni, în perioada 9-12 iulie va avea loc ediția a nouăsprezecea a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din țară și din Europa. Ca în fiecare an, organizatorii ne-au pregătit un mix de trupe alese pe sprânceană, iar biletele / abonamentele pot fi cumpărate exclusiv de la fața locului. Iată programul pe zile, urmând să revenim cu completări și detalii suplimentare pe măsură ce ele vor apărea. Ne vedem în Poiana Lupului!

Joi, 9 iulie

ENZO FAVATA QUARTET: Enzo Favata- saxofon, Danilo Gallo – contrabas, Umberto Trombetta Gandhi – tobe, percuţie, Enrico Zanisi – pian.

NIGHTHAWKSReiner Winterschladen – trompetă/flugelhorn, Dal Martino – bas, Thomas Alkier – tobe, Jürgen Dahmen – keyboards / percuție, Jörg Lehnardt – chitară.

TIGRAN HAMASYAN TRIO: Tigran Hamasyan – pian, Sam Minaie – bas, Arthur Hnatek – tobe

GONZALO RUBALCABA-VOLCAN PROJEKT: Gonzalo Rubalcaba – pian, Giovanni Hidalgo – percuție, Horacio “El Negro” Hernandez – tobe, Jose Armando Gola – bas.

Vineri, 10 iulie

ARIFA: Alex Simu (România) – saxofon, clarinet & live laptop, Michalis Cholevas (Grecia) – Tarhu, Ney, Franz von Chossy (Germania) – pian, Sjahin During (Turcia/Olanda) – percuție afro-anatoliană

ADAM BAŁDYCH & PAWEŁ  KACZMARCZYK: Adam Bałdych – vioară, Paweł Kaczmarczyk -pian.

RALPH TOWNER & WOLFGANG MUTHSPIEL: Ralph Towner – chitară clasică, chitară cu 12 corzi, Wolfgang Muthspiel – chitară electrică, chitară clasică.

VLATKO STEFANOVSKI TRIO: Vlatko Stefanovski – chitară electrică, voce, Dino Milosavljević – tobe, Đoko Maksimovski – bas

Sâmbătă, 11 iulie

RENAUD GARCIA-FONS: Renaud Garcia-Fons: contrabas.

SEBASTIAN SPANACHE TRIOSebastian Spanache – pian, Csaba Sánta – bas/contrabas, Radu Pieloiu – tobe

BIRÉLI LAGRÈNE GYPSY PROJECT: Biréli Lagrène – chitară, Paul „Hono” Winterstein – chitară, Diego Imbert – contrabas

STANLEY CLARKE QUARTET: Stanley Clarke – bas, Beka Gochiashvili – pian / instrumente cu clape, Michael Mitchell – tobe, Brady Cohan – chitară

Duminică, 12 iulie

STEFANO BATTAGLIA TRIO: Stefano Battaglia – pian, Salvatore Maiore – contrabas, Roberto Dani – tobe.

STUCKY / DORAN / STUDER / TACUMA – HENDRIX PROJECT: Erika Stucky: voce, instrumente de jucărie, Christy Doran: chitară electrică, chitară acustică, Jamaaladeen Tacuma: bas electric, Fredy Studer: tobe, Percuție

SNARKY PUPPYMichael League – bas, Larnell Lewis – tobe, Nate Werth – percuție, Bob Lanzetti – chitară, Shaun Martin – clape, Bill Laurance – clape, Justin Stanton – trompetă-clape, Mike Maher – Trumpet, Chris Bullock – saxofon 

—————————————-

Scena La Răscruce

DUMItRIO: George Dumitriu – chitară, laptop electronics, Mattia Magatelli – contrabas, Kristijan Krajnčan – tobe, percuție.

Marius Iacovania & Ștefan Neagu;
Twisted Blue;
Romanian Jam Session.

Scena Biserica Veche – Văliug

Vineri, 10 iulie: Cári Tibor Project – Muzica Teatrului

Cári Tibor –pian, Sânziana Târţa – voce, Ilko Gradev- acordeon, Szabó J. Attila- violoncel, Makkai Istvan – clarinet, saxofon, Veress Albert – tobe, Baczó Tünde – percuţie.

Sâmbătă 11 iulie: Nicolas Simion & Zoltan Lantos – Magic drops

Nicolas Simion – saxofon,Zoltán Lantos – vioară.

Duminică, 12 iulie: Sebastian Spanache & Teodor Pop

—————————————-

Linkuri utile:

garana-jazz.ro/

facebook.com/GaranaJazzFest

https://www.facebook.com/groups/1521232391455811/

Timișoara Jazz Festival ediția a VII-a 29 – 30 noiembrie 2014

Dragi prieteni, s-au anunțat trupele de la Timișoara Jazz Festival și vă garantăm că aveți ce vedea & auzi. Ne vedem pe 29 și 30 noiembrie la Sala Capitol, Filarmonica Banatul Timișoara, „locul unde merg gărânezii iarna” ;).

„locul unde merg gărânezii iarna” © M.S.

„locul unde merg gărânezii iarna” © M.S.

29 noiembrie, ora 18:00

Melt Trio (Germania): www.melttrio.com

Gaia Cuatro (Argentina, Japonia)

Shai Maestro Trio (Israel): www.shaimaestro.com

30 noiembrie, ora 18:00

Exit Oz (România) www.facebook.com/exitoz.ro

Brink Man Ship (Elveția) www.brinkmanship.ch

Hadrien Feraud Quartet (Franța, SUA)

Bilete:
60 ron/zi
100 ron/abonament 2 zile
Biletele se pot achiziționa de la casieria Filarmonicii Banatul
orar: Luni – Miercuri – Vineri: 10.00 – 14.00 și Marţi – Joi: 14.00 – 19.00

Organizator: FUNDAȚIA CULTURALĂ JAZZ BANAT

Parteneri: Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timișoara, Ambasada Israelului, PRO Helvetia, Centrul Cultural German

Sponsori: Biomedica, Administratia Castelului Bran, Hotel Del Pack, Egeria, Clubul German de Afaceri

Parteneri media: TVR Timișoara, Radio Timișoara, Zile si Nopti, Dilema Veche, Muzica de Vest, Bicicleta Galbenă, debanat.ro, pressalert.ro

Program Gărâna Jazz Festival 2011

În perioada 21-24 iulie 2011 va avea loc cea de-a cincisprezecea ediţie a Festivalului de jazz de la Gărâna. O parte dintre noi vom fi acolo, experimentând pe propria piele diversele minunăţii anunţate deja în program, iar în săptămânile care urmează blogul Bicicleta Galbenă (partener media al festivalului) îi va prezenta mai în detaliu pe invitaţii acestei ediţii.


CUM SE AJUNGE

Din Timişoara, recomandăm varianta: Jebel – Gataia – Reşiţa – Gărâna. Drumul e bun, destul de liber şi îl puteţi face lejer în două ore şi jumătate. Se lucrează de zor la refacerea drumului Reşiţa – Văliug – Gărâna. Va fi mai lat şi foarte bine semnalizat. Daca veniţi de prin alte părţi, nu evitaţi varianta Caransebeş – Reşiţa. Şoseaua e perfecta, excepţional semnalizată, iar peisajul este incredibil de frumos! Cu trenul, coborâţi la Reşiţa Sud. De aici puteţi lua microbuzele spre Văliug. Ele pleacă de la Casa Galbenă. Întrebaţi localnicii şi ei vă vor îndruma spre locul de pornire. La înțelegere cu șoferul puteți merge pana la Gărâna. La fel puteți face şi la întoarcere. Ii spuneți ora şi vine să va ia. Bineînțeles că trebuie să fie grupuri ceva mai mari! O altă variantă este autostopul. Luați autobuzul spre Marginea şi de acolo sigur o să vă ia cineva. În perioada festivalului urcă multe mașini şi mulți șoferi sunt binevoitori.

UNDE SE STĂ

Pe lângă pensiunile din Gărâna, Văliug, Trei Ape şi Crivaia mai există câteva variante. Prima ar fi cazarea la localnici. A doua este cortul. Există o tabără de corturi ce se întinde de-a lungul pârâului de vizavi de Poiana Lupului – locul de desfășurare a festivalului. Vă mai puteţi campa şi în curţile localnicilor, contra cost. Cei ce nu se tem de condusul pe timp de noapte pot opta şi pentru un hotel în Reşiţa.

COSTUL BILETELOR

Prețul biletelor: 200 lei – abonament pentru toate cele patru zile ale festivalului, 160 lei – abonamentul pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, 60 lei – biletul pentru o zi. Copiii sub 14 ani au acces gratuit.

via garana-jazz.ro/

Nils Petter Molvaer – Culori, zgomote şi stări. Interviu de Adriana Cârcu (via muzikamagika)

Nils Petter Molvaer – Culori, zgomote şi stări. Interviu de Adriana Cârcu Trompetistul  şi compozitorul norvegian Nils Petter Molvaer este unul dintre principalii exponenţi ai Jazz-ului Nordic, o ramificaţie geografică ce şi-a dobândit, mai ales în ultimul deceniu, statutul de gen în sine. Stilul lui îmbină elemente instrumentale tradiţionale cu tehnica electronică într-o fuziune cu o amprentă ritmică specifică şi cu un pronunţat caracter meditativ. Interviul de  mai jos a fost realizat în luna noiembrie la Mannheim cu … Read More

via muzikamagika

Gărâna Jazz Fest 2010. Muzici şi ploi

Ediţia din 2010, a paisprezecea, a fost una a echilibrului din mai multe puncte de vedere. Să le luăm pe rând. Au fost două zile de soare şi plajă şi două zile de ploi zdravene care ne-au zăpăcit şi au stricat apele [sic!] celor veniţi cu cortul, adică cei mai mulţi. Stilurile abordate în cele patru seri au trecut de la acid-ul lejer şi cantabil al celor la Funky Growl şi jazz-rockul spectaculos marca Djabe la free-jazzul produs de cuplul Rypdal/Vitous. N-au fost trupe (dar au fost, în schimb, piese!) care să mă ridice entuziasmat de pe buştean (pentru cei care nu ştiu asta, la concertele de la Gărâna se şade pe nişte buşteni groşi tăiaţi şi întinşi în faţa scenei), dar nici care să mă dezamăgească în vreun fel; ceea ce e mare lucru. Lumea, ca în fiecare an, mai bună sau mai nebună.

Acum câteva săptămâni, pe pagina de Facebook a festivalului se stârnise o discuţie aprinsă în jurul subiectului publicului. Printre soluţiile propuse de opinenţi se număra şi nişarea mai accentuată a festivalului, eventual restrângerea la un singur stil – unul dur, prohibitiv, desigur, care să îndepărteze persoanele plictisite venite acolo doar pentru a-i enerva pe ceilalţi. După părerea mea, se înşală cei ce-şi închipuie că restrângerea plajei stilistice ar duce la scăderea numărului de neaveniţi. Dimpotrivă, asta n-ar face decât să crească numărul celor care, nemulţumiţi că prestaţia unora sau altora dintre artişti nu se coboară la nivelul lor, îşi vor cere furioşi banii înapoi, măsurând totul după slaba lor putere de a înţelege şi simţi, convinşi că au fost traşi în piept şi că li se livrează rebuturi. Dată fiind frumuseţea geografică zonei, probabil că şi un festival de metal extrem ar beneficia de un public numeros, cu excepţia notabilă că enervantele comentarii n-ar fi auzite de nimeni.

Majoritatea oamenilor nu sunt, asta e limpede, deschişi la experiment. Funcţionează aici un fel de sistem lăutăresc (sau by request, dacă preferaţi o exprimare mai elegantă): am plătit, deci cânţi ce vreau eu. Şi cum vreau eu. Iar în legătură cu preţul biletelor, care anul acesta a fost de sub 40 de euro pentru 4 zile de concerte, am de făcut o singură remarcă. Acum doi ani, l-am văzut pe Tomasz Stanko într-un concert la Barcelona (alături de Marcin Wasilewski & co.) Preţul biletului a fost de 30 de euro. De căciulă. Pentru banii ăştia, au cântat o oră. Nu o oră şi jumătate, nu două. În fine.

Joi am ascultat-o pe Elina Duni. Posesoare a unei voci deosebite, sensibile, domnişoara de origine albaneză are un potenţial cert. Dar aş aprecia prezenţa alături de ea pe scenă a unor muzicieni mult mai inovativi, mai îndrăzneți, dispuși şi capabili să meargă mai departe decât ceea ce s-a făcut şi s-a mai auzit de atâtea ori. Compoziţiile lor sunt puternic impregnate de influenţe etno-balcanice, numeroase fiind preluări ale unor piese sau motive populare adaptate registrului jazz. Nu a lipsit piesa ce dă titlul ultimului ei album, Lume, lume, a Mariei Tănase.

Concertul Rypdal/Vitous/Cleaver care a urmat a împărţit publicul în două. Ultimul album Rypdal, Crime Scenes, trebuie ascultat în condiţii audio optime pentru a putea fi digerat cum se cuvine. Iar cu privire la Vitous, nu e genul care să facă concesii gustului general. Şi n-a făcut. Un concert dens, apropiat mai degrabă zonei free, în care orice urmă de ritm sau melodie recognoscibilă era întâmpinată de mulţi cu uşurare. Unul dintre concertele tari, destinate ascultătorilor profesionişti, unul dintre vârfurile festivalului.

Pentru mulţi, Funky Growl a fost, judecând după comentarii şi chipurile fericite, o revelaţie. Trupa sună brici: o muzică extrem de antrenantă, care te prinde şi te face să bâţâi involuntar în ritm. Un coşmar, din câte mi-am dat seama, pentru ascultătorii purişti. Mie unul mi-au plăcut.

Vineri. Trebuie să spun că nu mă dau în vânt după Bela Fleck. Dar, la drept vorbind, nu prea cunosc lume care să se dea în vânt după el. Albumele scoase alături de trupa lui, The Flecktones, premiate sau nu, au răsunat de câteva ori răzleţ din boxele mele, după care s-au refugiat cuminţi şi prăfuite pe raftul cu CD-uri. Când am aflat însă numele unuia dintre cei care urmau să-l însoţească la Gărâna m-am înseninat brusc. Şi nu sunt singurul care a simţit astfel. Zakir Hussain este unul dintre legendarii maeştri ai instrumentelor de percuţie orientale. Şi, chiar dacă poziţionat ex-centric pe scenă, a fost adevărata vedetă a serii de joi şi, de fapt, a întreg festivalului. Asta s-a simţit în special la nivelul aplauzelor şi uralelor care i-au însoţit momentele solo. Contrabasistul Edgar Meyer, mai degrabă necunoscut pe la noi, a stârnit şi el atenţia prin dezinvoltura interpretării. La cererea muzicienilor, acesta a fost unicul concert al serii. Fără trupe în deschidere, fără trupe care să le urmeze. M-am bucurat teribil că în playlist şi-a făcut loc şi piesa Making Music, compoziţie a lui Hussain inclusă pe discul omonim din 1987, primul album solo al artistului şi cel mai drag mie. Un concert super-profesionist, de la nişte oameni care şi-ar putea edita fără nici o problemă pe CD fiecare „performanţă” live. Pentru că sunt buni. Şi nu dau rateuri.

Sâmbătă s-a decretat codul galben pe plaiul gărânean şi, ca urmare, a început să plouă torenţial, cu un dispreţ total faţă de iubitorii de jazz. Practic, natura vs. cultura. Şi nu s-a mai oprit. Multă vreme. Am înţeles de la cunoscuţii care campaseră în zona apei că jandarmii le puseseră în vedere să se mute într-un loc mai ferit, prilej de peripeţii care de care mai interesante, dar care, sunt convins, vor face sarea şi piperul excursiei. Asta peste ani. Până atunci, rămâne stresul veşnic al soluţiei ieftine de cazare la care noi am renunţat de vreo doi ani. A, jurnaliştii tâmpiţi n-au ratat ocazia de a face o prezentare apocaliptică a situaţiei pe la diferite televiziuni, alarmând în van rude din toate ţara – lipsite, multe, de şansa unei legături telefonice funcţionale care să-i scutească de îngrijorarea firească. Să-i iertăm, atâta ştiu, atâta fac.

Concertul Marcin Wasilewski Trio, primul din cea de-a treia seară de festival, l-am pierdut tocmai din pricina intemperiei care a lovit nemilos şi a drumului de câţiva kilometri pe care l-am avut de parcurs până la Gărâna de la Brebu Nou, satul vecin în care am locuit. Din relatările martorilor, concertul a fost unul de excepţie, lucru cu privire la care n-am nici cea mai mică îndoială. Am ajuns taman după retragerea lor de pe scenă. Ghinion.

Cu buna dispoziţie dispărută în urma ratării concertului favoriţilor mei, am urmărit cam fără chef recitalurile care au urmat. Poate şi pentru că Brederode Quartet şi Muthspiel Trio au avut nişte show-uri lipsite de elemente spectaculare ostentative. Ambele concerte intrau în categoria celor care e de preferat să fie urmărite într-o sală, tihnit, fără gălăgie, comentarii şi împinsături. Trupa lui Brederode sună extraordinar atât pe album, cât şi live. Wolfgang Muthspiel nu m-a impresionat în nici un fel – let’s blame it on the rain…

Nu acelaşi lucru se poate spune despre ungurii de la Djabe, care au dat dovadă de o tehnică de PR remarcabilă – evident repetată şi pusă la punct în decursul anilor – şi care au câştigat rapid simpatia ascultătorilor şi cu ajutorul modului simpatic de prezentare, al  glumiţelor şi al solourilor individuale în timpul cărora toţi ceilalţi membri ai trupei ieşeau de pe scenă, lăsând solistului spaţiu de desfăşurare şi întreaga atenţie a mulţimii. Tonici şi revitalizanţi, excelenţi instrumentişti, au constituit nu o surpriză – stilul ca atare respinge inovaţia – ci un prilej de bucurie, atât a noastră, cât şi a lor, sper, oferit de nişte oameni care par să se simtă cu adevărat bine cântând împreună.

Duminică, nori şi ploaie din nou. Pofta de muzică, nealterată. Iar prima trupă a serii a constituit o revelaţie pentru mulţi: duoul Trygve Seim/Frode Haltli. O muzică introspectivă, cu mici izbucniri free. Mânuind un acordeon care face toate lucrurile de la care te-ai aştepta mai puţin (în sensul cel mai bun), Frode cântă cu ochii închişi, parcă în transă, iar chimia dintre cei doi funcţionează perfect.

Patricia Barber. Pur şi simplu nu e genul meu. Deci…

Dan Berglund’s Tonbruket îşi putea găsi liniştită locul în orice manifestare de rock progresiv. După apariţia primului album post-E.S.T. a devenit clar cine se afla în spatele pasajelor heavy ale trioului condus de regretatul Esbjorn Svensson. Trupa lui Berglund sună categoric mai bine în concert decât pe album, apropierea de scenă – şi de boxe – ajutând mult la crearea atmosferei potrivite pentru asemenea audiţii. Deşi îi aşteptam cu un oarecare scepticism – albumul, în ciuda calităţilor evidente şi a eforturilor mele sincere de a intra în stare, n-a reuşit nicicum să mă prindă, lucrurile au evoluat pozitiv, cea de-a doua jumătate a recitalului găsindu-mă în faţa scenei. Ultima piesă cântată a fost in memoriam: Song for E…

N-am mai rămas la Bega Blues Band. Ne-am suit în limuzină şi ne-am îndreptat spre luxoasa noastră reşedinţă. Seara se încheiase mult prea bine pentru a mai risca ceva.

Cam asta a fost. Vom merge, dacă astrele se vor dovedi favorabile, şi la anul. Şi la festivalul de la Timişoara, organizat de aceeaşi echipă condusă de Marius Giura – asta dacă se va ţine. Şi sper din tot sufletul să se ţină, pentru că cel puţin unul dintre numele vehiculate a făcut să-mi lase gura apă. Din nou. Dar despre acestea, în curând.

Gărâna, ziua a treia

Ziua a treia

în care s-au închis porţile

Anul acesta Florian Lungu a delectat distinsa audienţă cu bancuri bune şi proaspete. De mare efect a fost următorul: cică John Abercrombie e născut cu opt zile înaintea lui Bela Kamocsa – şi asta se cunoaşte. He, he, he.

Mişi Fărcaş Band e formaţia închegată de renumitul toboşar timişorean cu acelaşi nume stabilit, spre bine lui şi al muzicii sale, în Germania. A revenit în patrie pentru festival, aducându-i cu dânsul pe Paata Demur Ishvisi (pian) şi Christoph Victor Kaiser (bas). Plini de viaţă, abordând un stil cu numeroase incursiuni pe teritoriul latino, cei trei au fost o surpriză plăcută pentru cei prezenţi. N-a fost ceva nemaivăzut, însă profesionalismul de care au dat dovadă a fost reconfortant, iar  bucuria vizibilă de-a cânta împreună, în faţa  public, era molipsitoare. Am făcut mari eforturi pentru a opri dansatorul din mine să iasă printre rânduri şi să se dezlănţuie, punându-şi prietenii care-l însoţeau într-o postură delicată.

garana2009 262

Pentru mine, revelaţia festivalului au fost basarabenii de la Trigon, care, m-au impresionat atât prin show-ul excepţional, cât şi prin măiestrie. E singura trupă la care am simţit nevoia să mă ridic în picioare (la Nik Bärtsch eram demult la  buza scenei), să aplaud frenetic şi să mă leagăn pe ritmuri populare prelucrate admirabil într-un etno-jazz de mare efect, fără scăpări stilistice şi de o virtuozitate certă. Diferenţa dintre ei şi alte trupe este că deşi  mulţi ştiu să cânte, cei din Trigon chiar o fac. Anatol Ştefăneţ – violă, Dorel Burlacu – pian, Gari Tverdohleb – tobe şi Sandu Arcuş la instrumente de suflat (sic!) au făcut un spectacol care va rămâne în memoria multora dintre cei aflaţi acolo. Jos pălăria! Şi jur că în timpul ultimului bis l-am zărit zâmbind încântat pe Eivind. Ei, care Eivind…!

garana2009 298

Ştiu, e un clişeu să spui că despre cel mai bun concert e imposibil să scrii, fiind prea implicat, emoţionat, luat de val ş.a.m.d. Ştiu, şi totuşi o fac. E al doilea concert Nils Petter Molvaer la care asist – şi cel mai bun. La Timişoara, în 2007, ceva a fost în neregulă, din câte mi-am dat seama, experienţa de atunci lăsându-mă cam nelămurit. Acum a fost de vis. Desăvârşirea sunetelor imperfecte produse de trompeta acestui individ fascinant şi frământat, care ştie ca nimeni altul să-şi pună în slujbă tehnologia modernă, mă uimeşte de fiecare dată.  Cele mai multe piese au fost de pe Hamada, ultimul album de studio: grele, apăsătoare. Frumoase. Pot să spun doar că sunetul (mal)tratat în felurite maniere, care îi e atât de specific, a reuşit să creeze pentru unii dintre noi starea aceea specială la care misticii încearcă dintotdeauna să ajungă. Eivind Aarset şi toboşarul Audun Kleive vin şi ei din altă lume, din alt film, la care dacă îţi place, asişti, iar dacă nu, priveşti siderat de pe margine încercând să pricepi de ce le-o fi plăcând altora.

garana2009 497

După periplul sumbru în lumea subpământeană creată de Molvaer şi Aarset, a urmat  Ulrich Drechsler, care, alături de Jojo Lackner – bas, Joerg Mikula – tobe şi Zuzee – platane, a încheiat într-o manieră optimistă seara şi festivalul. Eficient, dansant şi antrenant. Am plecat pe la jumătatea recitalului: era deja prea mult pentru o singură seară. După Molvaer chiar n-are rost să asculţi altă muzică. Procesul de digerare poate fi grav pus în pericol şi e păcat.

Top personal concerte, în ordine descrescătoare: Nik Bärtsch’ Ronin, Nils Petter Molvaer, Trigon. N-am văzut Helge Lien, deci…

La întoarcere, am făcut un ocol pentru a vizita Sarmisegetuza Regia, tezaurul dacic înălţător aflat la 1.200 metri altitudine. Dacă familia noastră va dori vreodată să se joace de-a dacii şi romanii sau să facă vreun sacrificiu uman, acum ştim amplasamentul perfect. Locul e frumos şi predispune chiar la reverii. Cu ochii larg deschişi ai minţii am zărit parcă spectrul lui Dan Puric – el însuşi „un tezaur la românilor… dar şi al altor popoare, deoarece aparţine patrimoniului întregii umanităţii” (cf. paginii Facebook dedicate) – peripatetizând printre pietroaie de-o inestimabilă valoare spirituală şi recitându-le discipolilor pilde din înţelepciunea dacică clasică.

garana2009 594

Cu această imagine am încheiat eu periplul jazz-istic de anul acesta – pe ea v-o dăruiesc acum, la final.

Gărâna, ziua a doua

Ziua a doua

În care s-au deschis cerurile

Ştiu că pentru mulţi jazz-ul înseamnă să stai la o masă şi să discuţi în timp ce ţi se cântă discret şi îndatoritor la trompetă. Şi e OK, atâta vreme cât cei ce cred asta se ţin departe de festivaluri şi nu se dedau la comportamente deplasate şi absurde pentru noi, restul (cei buni, adică, adevăraţii iubitori de muzică), cum ar fi: întorsul cu spatele la scenă şi vorbit într-una; dat drumul la hoarda de copii preşcolari şi urlători prin faţa scenei – cu precădere în momentele cu adânc simţământ liric; comentatul off-topic non-stop. Pe de altă parte,  ar trebui ca în antologia întocmită de Academia Caţavencu să includem şi boemul de concert. În genul celui aşezat în spatele meu şi care îşi etala cunoştinţele muzicale, în aşteptarea momentelor care să-i gâdile în mod plăcut urechea: „Abercrombie e tare de tot, frate, a cântat cu toţi cei mari„. Sau al altuia, burtos, transpirat şi cu aparat foto, care-i recomanda aceluiaşi muzician să-şi rezolve problemele de sunet – chitara nu suna bine.

În deschidere au vorbit literaţi de vază de la Timişoara şi Bucureşti, care ne-au îmboldit să cumpărăm cărţi. Ne-am ţinut dârzi pe poziţii, preferând să investim în muzică şi în produse cu grade etilice.

garana2009 106

S-a început cu Platonic Band, cu Berti Barbera ca front-man, însă avându-l în centru pe chitaristul Nicu Patoi. Nu e chiar un super grup, aşa cum anunţă textul din broşură, şi la a cărui redactare a contribuit chiar beneficiarul B. B., care a început prin a se declara încântat că a scăpat de Bucureşti. Oare asta să fi simţit şi când a scăpat de Suceava pentru Bucureşti? În fine. Nu-i vorbă, Nicu Patoi, Răzvan Lupu – tobe, Adrian Ciuplea – bas şi, cu voia dumneavoastră, Berti Barbera – percuţie şi voce, sunt muzicieni serioşi, cu experienţă şi ştiu să cânte. Chestia e că avem de-a face cu o trupă croită după modelul guitar hero, iar eu n-am gustat niciodată stilul. Vorba Marianei, e muzică de generic. Punctul culminant a fost cel de la finalul show-lui, când Nicu Patoi a fost numit de către acelaşi Barbera „chitaristul prin excelenţă” – asta în seara în care urma să cânte John Abercrombie, şi cu o seară înainte de prestaţia lui Eivind Aarset. Din păcate, nu părea ironic; sau era ironic, dar la adresa lui Patoi, denotând o profundă lipsă de colegialitate. Naaaa, nu era ironic.

garana2009 111

Intenţia organizatorilor de-a promova trupe locale s-a soldat şi cu oareşce scăpări. Bega Blues Band, chiar dacă simpatici, n-au fost tocmai cea mai bună alegere pentru scena unui festival internaţional, având în plus un playlist lung cât…, ei bine, mult prea lung. Chitaristul şi vocalistul Bela Kamocsa, ajutat de Johnny Bota la bas, Lică Dolga la tobe, Lucian Nagy – sax şi Maria Chioran voce (ultimii doi recuperaţi din Jazz de necaz) au cântat standarde (adică succesuri internaţionale), anunţate frumos înaintea recitalului, ca să ştim la ce să ne aşteptăm. Kamocsa, cert lucru, nu va scăpa în vecii vecilor pururi amin de eticheta de „fost basist  al legendarei trupe rock Phoenix”, dar de data aceasta lumea aştepta legendele internaţionale, nu pe cele locale.

Mă refer aici la John Abercrombie, care a cântat şi s-a comportat impecabil. Un concert pe care, recunosc, l-aş fi preferat în sală, în condiţii audio mai bune şi fără interferenţe de tot soiul. Odată cu vârsta şi experienţa acumulată, Abercrombie şi-a rafinat stilul într-o manieră care refuză compromisul, climaxul facil, preferând construcţia organică ce se hrăneşte din sine, iarăşi şi iarăşi, parcă jucându-se, dar niciodată într-un fel lipsit de seriozitate. El nu cântă pentru a satisface nevoile şi aşteptările imediate ale mulţimii. N-are nevoie de asta. Cred că acesta e şi motivul pentru care este un mare muzician. Nu e o muzică facilă, căci e discretă, existând chiar marele pericol de-a părea plictisitoare.  La un asemenea concert nu te agiţi şi nu-ţi pierzi controlul. Nimeni nu va pleca acasă fredonându-i piesele: asta e clar. E foarte posibil însă să pleci mai plin, mai viu, mai luminos. Ce să mai vorbim.

garana2009 172

Momentul serii a fost din păcate unul politic. Cunoaşteţi probabil episodul cu Elena Udrea, care a fost copios huiduită de către majoritatea spectatorilor taman în mijlocul concertului John Abercrombie. Corul de vociferări l-a amuţit pe maestrul cuprins de spaima de-a nu fi linşat de către gloată, el neînţelegând iniţial reacţia de respingere a celor care tocmai îl aplaudaseră cu sârg. După ce i s-a şoptit la ureche pricina, s-a luminat la faţă şi a spus: We will play no matter what the fuck happens, semn că limbajul politicii e internaţional. Simpatic foc. Sper să nu se fi supărat, căci, în fond, el e sigurul care a avut de pierdut, respectiva doamnă cunoscând, sunt sigur, părerea populaţiei despre ea. I-aş fi huiduit mai degrabă pe ziariştii care-şi făceau loc în mulţime cu bliţurile căutând ca de obicei scandal.

Furtuna teribilă care s-a dezlănţuit în noapte ne-a alungat pe la case înaintea recitalului Helge Lien Trio. Am plecat plouaţi şi cu coada între picioare în timp ce membrii trupei fumau în draci şi încropeau o horă pe scenă. Asta doar pentru a auzi că respectivii au cântat totuşi la o oră foarte târzie, oferind un concert excepţional, nemaivăzut şi nemaiauzit. Ce oameni. Eu continui să sper că cei rămaşi au vrut doar să compenseze orele petrecute în ploaie şi să ne facă geloşi pe noi, cei fugiţi din calea urgiei, inventând povestea asta puţin plauzibilă. Eu aşa aş fi făcut în locul lor.

garana2009 224

Aceasta a fost ziua a doua.