nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (8)

Înaintea înjunghierii, se face semnul crucii pe fruntea porcului şi i se bagă cuţitul în inimă ori i se taie înghiţitoarea. După ce porcul nu mai mişcă, se spală cu apă caldă, după care se acoperă cu un preş sau o folie. I se pune foc. Gospodinele sunt cele care îi smulg părul de pe coamă, de pe gât şi de pe spinare. De obicei, după ce e spintecat, coada şi urechile sunt date copiilor. După tăiere, cei ce au luat parte la tăierea porcului beau ţuică fiartă sau vin, iar la sfârşit, după tranşare, se face o masă pentru ca fiecare să guste din carnea porcului şi se face urarea ca exemplarul de anul viitor să fie mai mare.

Poftă bună!

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (7)

Mă gândesc aşa: dacă, în momente anume gândite, aflate la libera noastră alegere, ne-am stinge aşa, uşor, precum fluturii, ne-am prăbuşi din senin la pământ, ofilindu-ne poate pe loc, ca nişte petale învechite sau am dispărea pur şi simplu fără urmă, ca un puf, fără să realizăm prea bine ce ni se întâmplă şi fără să ne pese în vreun fel? Ar fi mult mai uşor pentru toată lumea şi s-ar evita nişte situaţii neplăcute, dacă nu chiar penbile, legate de complicate aspecte igienice şi juridice. Eu unul nu m-aş opune. Şi, în fond, e doar o idee, nu-i nimic stabilit – încă.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (6)

În viaţa fiecăruia vine un moment în care începi să meditezi tot mai serios la problema morţii. Atunci faci curăţenie în casă, te speli bine pe tot corpul, îţi tai unghiile, îmbraci hainele cele bune pregătite cu grijă dinainte, tocmai în acest scop, îţi tragi un sac pe cap şi te întinzi pe jos, aşteptând ca Îngerul Morţii să vină şi să-ţi închidă cu blândeţe, cu infinită blândeţe, pleoapele obosite.

99 de feluri de a muri (5): despre o persoană responsabilă

Ca o persoană responsabilă care face totul la timpul potrivit, mi-am dedicat ultimele luni din viaţă rezolvării tuturor problemelor care mă măcinau de atâta amar de vreme şi pe care, din diferite şi uneori de înţeles pricini, le amânasem – practic, la nesfârşit. Acum pot să stau şi să mă gândesc liniştit la moarte pentru tot restul vieţii, fără să mai trebuiască să-mi bat capul cu tot soiul de treburi mărunte. Presimt că viitorii cincizeci de ani vor trece uşor, uşor ca un vis.

99 de feluri de a muri (4): despre bătrânețe

Consider că e cu adevărat de neînţeles cum se face că, în ciuda fenomenalelor progrese în domeniu făcute de ştiinţa medicală a ultimului secol, în pofida sumelor colosale alocate sectorului cercetării de către guvernele ţărilor avansate şi deopotrivă de trusturile farmaceutice transnaţionale, a disponibilităţii totale manifestate în direcţia rezolvării, o dată pentru totdeauna, a acestei chinuitoare chestiuni şi, în general, a eforturilor comune depuse de savanţi, medici şi chiar de către pacienţi, continuă să se moară de bătrâneţe.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (3)

Un necunoscut vine la mine şi mă întreabă: „Ce e mai important de ştiut – unde? sau când?” Stau şi mă gândesc, după care îi răspund: „Găsesc că, de fapt, problema e greşit pusă”. El cade pe gânduri, după care o ia la fugă, ţinându-se cu ambele mâini de falca dreaptă, ca apucat subit de o durere cruntă de măsele şi se aruncă în prăpastie. Rămân cu o vagă senzaţie de neîmplinire.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (1)

Suntem într-o clădire modernă de pe principalul bulevard al capitalei. Un bărbat e oprit de o doamnă îmbrăcată elegant, în ţinută business, care îl prinde de braţ de parcă deodată şi-ar fi adus aminte de ceva foarte important. Ea îl priveşte în ochi şi îi spune: urmează să murim. El nu crede şi dă să iasă. O uriaşă bucată de stâncă se prăbuşeşte asupra lor şi îi zdrobeşte. Mor.