nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (12)

La sfatul psihiatrului şi ca remediu împotriva plictiselii care mă bântuia iremediabil, am decis să-mi trăiesc restul vieţii ca şi cum fiecare zi ar fi ultima rămasă de trăit. În consecinţă, îmi petrec timpul plângând necontrolat, înconjurat de părinţi, de prieteni şi de un preot, în timp ce vizitez locurile dragi ale copilăriei.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (11)

Rămăseserăm înzăpeziţi undeva, în creierii munţilor, la o cabană părăsită. Istoviţi şi degeraţi, ne-am strâns, cu ultimele forţe, în jurul focului încropit cu greu, pentru a hotărî împreună ce măsuri se impun a fi luate înainte să fie prea târziu. Proviziile se sfârşiseră, iar viscolul de afară nu dădea semne că s-ar potoli pentru a ne permite să plecăm după ajutor. În aceste condiţii, propunerea ca unul dintre noi să se sacrifice şi să fie mâncat de ceilalţi nu a părut deloc nelalocul ei. Eu unul am fost nevoit să refuz din start, căci iubesc viaţa, iar ideea morţii pur şi simplu mă îngrozeşte.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (10)

Dacă viaţa te va pune în situaţia ca o namilă să se îndrepte în goană spre tine, agitându-şi braţele precum o gorilă înfuriată şi proferând injurii la adresa ta şi a celor dragi, sfatul meu este să-l ignori pe individ cu o eleganţă demnă şi să-ţi vezi liniştit de drum. În primul rând că nu e problema ta. Apoi, astfel de lucruri nu se prea întâmplă şi oricum e puţin probabil să ţi se întâmple chiar ţie. Doar n-ai greşit cu nimic.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (8)

Înaintea înjunghierii, se face semnul crucii pe fruntea porcului şi i se bagă cuţitul în inimă ori i se taie înghiţitoarea. După ce porcul nu mai mişcă, se spală cu apă caldă, după care se acoperă cu un preş sau o folie. I se pune foc. Gospodinele sunt cele care îi smulg părul de pe coamă, de pe gât şi de pe spinare. De obicei, după ce e spintecat, coada şi urechile sunt date copiilor. După tăiere, cei ce au luat parte la tăierea porcului beau ţuică fiartă sau vin, iar la sfârşit, după tranşare, se face o masă pentru ca fiecare să guste din carnea porcului şi se face urarea ca exemplarul de anul viitor să fie mai mare.

Poftă bună!

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (7)

Mă gândesc aşa: dacă, în momente anume gândite, aflate la libera noastră alegere, ne-am stinge aşa, uşor, precum fluturii, ne-am prăbuşi din senin la pământ, ofilindu-ne poate pe loc, ca nişte petale învechite sau am dispărea pur şi simplu fără urmă, ca un puf, fără să realizăm prea bine ce ni se întâmplă şi fără să ne pese în vreun fel? Ar fi mult mai uşor pentru toată lumea şi s-ar evita nişte situaţii neplăcute, dacă nu chiar penbile, legate de complicate aspecte igienice şi juridice. Eu unul nu m-aş opune. Şi, în fond, e doar o idee, nu-i nimic stabilit – încă.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (6)

În viaţa fiecăruia vine un moment în care începi să meditezi tot mai serios la problema morţii. Atunci faci curăţenie în casă, te speli bine pe tot corpul, îţi tai unghiile, îmbraci hainele cele bune pregătite cu grijă dinainte, tocmai în acest scop, îţi tragi un sac pe cap şi te întinzi pe jos, aşteptând ca Îngerul Morţii să vină şi să-ţi închidă cu blândeţe, cu infinită blândeţe, pleoapele obosite.

99 de feluri de a muri (5): despre o persoană responsabilă

Ca o persoană responsabilă care face totul la timpul potrivit, mi-am dedicat ultimele luni din viaţă rezolvării tuturor problemelor care mă măcinau de atâta amar de vreme şi pe care, din diferite şi uneori de înţeles pricini, le amânasem – practic, la nesfârşit. Acum pot să stau şi să mă gândesc liniştit la moarte pentru tot restul vieţii, fără să mai trebuiască să-mi bat capul cu tot soiul de treburi mărunte. Presimt că viitorii cincizeci de ani vor trece uşor, uşor ca un vis.

99 de feluri de a muri (4): despre bătrânețe

Consider că e cu adevărat de neînţeles cum se face că, în ciuda fenomenalelor progrese în domeniu făcute de ştiinţa medicală a ultimului secol, în pofida sumelor colosale alocate sectorului cercetării de către guvernele ţărilor avansate şi deopotrivă de trusturile farmaceutice transnaţionale, a disponibilităţii totale manifestate în direcţia rezolvării, o dată pentru totdeauna, a acestei chinuitoare chestiuni şi, în general, a eforturilor comune depuse de savanţi, medici şi chiar de către pacienţi, continuă să se moară de bătrâneţe.

nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (3)

Un necunoscut vine la mine şi mă întreabă: „Ce e mai important de ştiut – unde? sau când?” Stau şi mă gândesc, după care îi răspund: „Găsesc că, de fapt, problema e greşit pusă”. El cade pe gânduri, după care o ia la fugă, ţinându-se cu ambele mâini de falca dreaptă, ca apucat subit de o durere cruntă de măsele şi se aruncă în prăpastie. Rămân cu o vagă senzaţie de neîmplinire.