Arhiva etichetelor: Garana Jazz Fest 2013

Gărâna Jazz Fest 2013 | Ziua a doua

Uneori am impresia, ascultând un album, că există piese create anume doar pentru a le anunţa sau a le pregăti pe altele, pentru a le oferi atmosferă sau contrast. Și asta e valabil şi în cazul unor întregi concerte de festival: e nevoie de o zonă muzicală de tampon care să amortizeze șocul întâlnirilor dintre fenomene muzicale prea intense. Poate că, nevoiți fiind să ascultăm în mod exclusiv o succesiune de coloși muzicali, am fi doborâți pe capete de sindromul Stendhal, cu efecte nu tocmai plăcute pentru simțul estetic al celorlalți.

Garana 2013 (008)

Irina Popa & The Sinners au deschis seara de vineri cu o colecție de standarde și piese care apar pe discul de debut al artistei. După ce a câștigat acum câțiva ani Festivalul de la Mamaia, Irina Popa s-a înfățișat pe scena de la Gărâna cu o ținută scenică și o mimică oarecum exuberante, dar cu o voce foarte bună pe care o controlează excelent, lăsându-mi impresia că nu de un profesor de canto are ea nevoie, ci mai degrabă de unul de stil. Fără a ieși din tipare, a fost un moment reușit care lasă deschisă calea spre eventuale viitoare surprize plăcute. Ca să fie clar: multă lume a crezut că Irina Popa l-a avut ca basist în trupa de acompaniament pe Mugurel Vrabete din trupa Holograf. Lucrurile stau însă cu totul altfel: la bas a cântat Mugurel Vrabete de la Basorelief. Ceea ce e cu totul altceva.

Garana 2013 Irina Popa 2

Arild Andersen Trio (Arild Andersen – contrabas, Tommy Smith – saxofon, Paolo Vinaccia – tobe). E foarte dificil să vorbești despre maeștri, când totul pare să fi fost spus deja. Uriașul (la propriu dar, mai ales, la figurat) Vinaccia e o prezență dominantă, care simte intens fiecare atingere a plasticului tobelor, dar mai ales a cinelelor, implicat total, demiurgic, asupra setului – inevitabil firav – de tobe pe care cântă. Mi-am îndemnat prietenii să-l urmărească o vreme, dacă pot, doar pe el: e un spectacol în sine, care te lasă să întrevezi complexitatea artei cântatului la tobe. O prestație impecabilă, desigur, și extrem de echilibrată, cu piese deopotrivă cantabile și sumbre, după tipicul nordic. La piesa a treia am început să întrevăd pădurea norvegiană, iar fiordul, ei bine, nici fiordul nu s-a lăsat așteptat prea mult.

Garana 2013 Vinaccia

 

 

Luiza Zan mi se pare una dintre vocile de top trei din România – dacă nu chiar de top doi sau chiar top unu. Cu o prezență scenică extrem de puternică, ca de obicei, a avut un program scurt, dar percutant, bazat exclusiv pe standarde, lipsit, din păcate, de bis din pricina orei înaintate și a nerăbdării următorului interpret.

Îmi dau seama ce frustrant e când preferații tăi nu respectă întocmai playlist-ul pe care l-ai întocmit pe drum, în cap, pentru ei și, în plus, vin și însoțiți de alți muzicieni decât poftești tu, adorator naiv și neinformat. Totuși, când ai la îndemână mărețul Internet și atotcuprinzătorul YouTube, mi se pare puțin deplasat să te simți trădat în așteptări. Trupa cu care John Surman s-a însoțit, formată din norvegienii Erlend Slettevold – pian, Terje Gewelt – bas, Tom Olstad – tobe, și-a făcut treaba excelent și cred că orice muzician de jazz s-ar simți onorat să cânte alături de ei. În orice caz, din câte am înțeles, distinsul supus al reginei a așteptat cu atâta pasiune întâlnirea cu noi, minunatul public românesc, încât de-abia a mai comunicat cu cineva înainte de începerea concertului. Pentru că a început cu o piesă de pe Brewster’s Rooster, Kickback, dacă memoria nu mă înșală, recitalul lui John Surman mi-ar fi plăcut chiar și dacă nu mi-ar fi plăcut. Dar mi-a plăcut enorm și de aceea îl introduc în topul ediției din acest an.

Gărâna Jazz Fest 2013. Ziua întâi.

Multă vreme am fost invidios pe acele personaje legendare numite, cu mai bine sau mai prost ascunsă pizmă, „enciclopedii muzicale ambulante”. Spre rușinea mea, sunt de multe ori incapabil să-mi aduc aminte nume de piese / albume / interpreți dintre cei mai dragi mie – asta nu tocmai rar și, desigur, mai ales în situațiile în care încerc și eu, mânat de orgoliu, să epatez. Mi-am dat însă seama că nu faci decât să te umpli de ridicol susținând că ești ceva ce nu ești. Așa că am început să recunosc deschis când nu știu una sau alta și chiar să mă recomand, la rândul meu, drept o enciclopedie ambulantă – dar nu de cunoștințe, ci de emoții muzicale. Ceea ce, zic eu, nu-i rău deloc. Sursa principală, Gărâna Jazz Fest.

Garana 2013 (006)

Seara de joi a început cu o scurtă ploaie și cu Bill Frisell: The Big Sur Sextet (Jenny Scheinman – vioară, Carrie Rodriquez – vioară, Eyvind Kang – violă, Hank Roberts – violoncel şi Rudy Royston – tobe). Ei bine, e simplu: când n-ai așteptări, nu poți fi dezamăgit. Cum n-am fost niciodată un mare fan Frissell, am privit totul de la o comfortabilă distanță, în speranța că epifania muzicală se va produce, totuși, așa cum s-a mai întâmplat, acolo unde mă așteptam mai puțin. Ceea ce nu s-a întâmplat. Proiectul cu care a venit mi se pare, înainte de orice, plicticos și oarecum pretențios. Asta în condițiile în care posed o vagă părere despre forma muzicală repetitivă, fie că aparține genului cult sau jazz-ului, chiar gustând-o în alte, mai rafinate, expresii. Omul Frisell, din câte am văzut, părea jovial, bine dispus, o prezență tonică mai mereu cu zâmbetul pe buze. Așadar, am folosit ca pe un excelent fundal sonor, destinat întâlnirilor și discuțiilor cu prieteni vechi și noi, recitalul de aproape două ore al lui Frisell și al companionilor săi – și, da, timpul zboară când te simți bine!

Garana 2013 (037)

Charles Lloyd, Eric Harland și Zakir Hussein. Dacă într-o ediție anterioară l-am putut vedea pe Lloyd alături de pianistul Jason Moran, de data aceasta am avut de-a face cu o „repunere în scenă” a albumului live Sangam produs de ECM în 2006. La șaptezeci și cinci de ani împliniți anul acesta, Lloyd a dobândit acea calitate care, dacă e să facem o paralelă cu literatura și să-l cităm ostentativ pe Borges, urmează vanității barocului și aduce „nu doar simplitatea, care nu înseamnă nimic, ci și modesta și misterioasa complexitate”. Un tip de recital și de muzică în afara timpului, cu dueluri de un rafinament nu doar elegant muzical, dar și inspirat – inspirator. E imposibil a nega bagajul muzical (sunt convins că citatele din A Love Supreme strecurate discret, pentru a face parcă cu ochiul ascultătorilor avizați, i-au uns la suflet pe mulți dintre cei prezenți) și a ignora filtrul cultural – introdus la nivelul formei – prin care e trecută materia primă, sunetul. Dar, în cele din urmă, ceea ce rămâne sunt pur și simplu trei oameni care se întâlnesc și comunică, așa cum s-a întâmplat dintotdeauna, prin intermediul unor instrumente vechi de când lumea, de percuție și de suflat, la care adăugăm și vocea umană care cântă sau rostește ritualic, impresionând nu atât prin semnificație, cât prin ritm. Și asta e extraordinar.

Garana 2013 (049)

Ritmurile ansamblului de percuție Prezent, coordonat de către Mario Florescu, ne-au însoțit pe drumul de costișă ce duce la pensiunea unde eram cazați, iar de pe terasa casei, de unde avem o perspectivă superbă asupra scenei festivalului, am urmărit parțial și proiectul pianistului Peter Sarosi, care a încheiat cât se poate de inspirat seara cântând alături de Joo Sebastyen – bas, Laurențiu Zmău – tobe și Gilberto Ortega Torres – percuție.

 – va urma –

Mike Stern & Victor Wooten la Gărâna Jazz Fest 2013

Cea de-a șaptesprezecea ediție a Festivalului de jazz de la Gărâna va avea loc în perioada 11-14 iulie, 2013. Cei mai recenți invitați confirmați sunt Mike Stern și Victor Wooten. Aplauze!

Later edit: Din păcate, concertul celor doi a fost anulat. Maybe next time!

Bill Frisell la Gărâna Jazz Fest 2013

Cea de-a șaptesprezecea ediție a Festivalului de jazz de la Gărâna va avea loc în perioada 11-14 iulie, 2013. Primul invitat confirmat și anunțat este Bill Frisell, care va cânta joi, 11 iulie.

Bill Frisell’s Big Sur Sextet featuring Hank Roberts, Jenny Scheinman, Carrie Rodriguez, Eyvind Kang și Rudy Royston.