kurosawa and his movies [dodesukaden]

am să recunosc cinstit că, deşi mi-a plăcut, filmul ăsta nu m-a impresionat ca celelalte filme ale lui kurosawa, cu toate că avea toate elementele necesare ca să impresioneze. ori poate tocmai de aceea. am început să întrevăd pe alocuri reţeta după care-şi construieşte filmele, şi nu mi-a prea plăcut. eu vreau să fiu păcălită, vreau să fiu minţită frumos. sunt oricum foarte docilă şi cred multe, atâta vreme cât eşti destul de rafinat să mă duci pe căi ocolite şi să mă fascinezi cu subtilitate. nu-mi plac lucrurile prea evidente, în afară de cazul în care acesta e cel mai mare atu al lor. nu-mi plac chestiile desuete şi exagerat sentimentale, decât dacă sunt echilibrate într-un fel sau altul prin formă sau prin altceva. o telenovelă alb-negru e mai puţin telenovelă decât una în culori, unde machiajul strident al protagonistelor accentuează patetismul. o telenovelă cu muzică gregoriană (haha, mă rog, înţelegeţi voi) pe fundal e mai puţin telenovelă decât una cu natalia oreiro. ce vreau să spun este că sunt mai mulţi factori răspunzători, mai mulţi stimuli care se potenţează reciproc, mai ales în arta cinematografică, creând fie impresia de sirop, fie pe cea de ceai negru. şi, ca să revin la dodesukaden, aici am regăsit umpic prea multe elemente vizibile şi servite pe tavă. un pic prea mult tragism tratat cu o falsă detaşare. ce am uitat totuşi să menţionez din start este că până şi acest prea-plin îşi are la kurosawa justificările lui, şi e construit cu rafinament şi răbdare pe o structură plauzibilă. doar că nu-i aşa de… pe gustul meu. 

în altă ordine de idei, în film e vorba de vieţile mai mult sau mai puţin întrepătrunse ale unor familii sărace care locuiesc într-o foarte colorată şi pitorească groapă de gunoi. ce mi-a plăcut mai cu seamă e felul în care se îmbină realul cu magicul, din punct de vedere al imaginii, şi anume foarte in your face, ca o pictură expresionistă, ca o scenă artificioasă de fellini sau ca un decor de teatru, fie plin de penumbre armonioase, fie de culori vii şi de contraste puternice. rags and rainbows. masks and mud.

am scris cam mult de data asta (deşi n-am acoperit tot ce trebuia acoperit), aşa că mă opresc aici.

ah, da. one more thing: e primul film color al lui kurosawa. jos pălăria din punctul ăsta de vedere. multă simbolistică şi jucăuşenie în cromatica lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.