Arhive etichetă: garana 2020

Gărâna Jazz Festival 2020 se va desfășura în perioada 6-9 august 2020

Avem bucuria să vă anunțăm că Ediția a XXIV-a Gărâna Jazz Festival se va desfășura anul acesta în perioada 6-9 august 2020.

Concertele vor avea loc pe o singură scenă, cea din Poiana Lupului. Am invitat exclusiv muzicieni europeni, date fiind condițiile restrictive de călătorie din această perioadă. Gărâna Jazz Festival 2020 va găzdui personalități ale jazzului european cu contribuții remarcabile la evoluția jazzului mondial, precum și muzicieni din elita jazzului românesc. Unii dintre muzicieni au mai fost oaspeți ai festivalului, alții vor cânta pentru prima oară aici. Veți putea asculta cele mai noi compoziții ale lor, vă veți putea bucura de diversitatea stilistică a proiectelor și, de ce nu, vă puteți îndrăgosti de muzicieni la prima ascultare.

Iată trupele confirmate până acum:

RYMDEN (Norvegia, Suedia), David Helbock Trio (Austria), Quadrivium, Markus Stockhausen & Jörg Brinkmann (Germania), Vasko Atanasovski, Adrabesa Quartet feat. Michel Godard (Slovenia, Italia, Franța), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania), iar din România: Marius Pop Band, Emi Drăgoi Group și Van Der Cris.

Sperăm să îi avem pe scena din Poiana Lupului pe: Shri – The Letter (UK, Norvegia), Dhafer Youssef (Tunisia), Lars Danielsson – Liberetto III (Suedia, Franța), ADHD (Islanda).

Vom reveni cu actualizări ale programului Gărâna Jazz Festival 2020 în perioada următoare.

Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro într-un număr limitat, conform restricțiilor actuale privind numărul de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber. Vor exista doar abonamente pentru întreaga durată a festivalului, la prețul de 360 lei.

Abonamentele deja achiziționate pentru festival rămân valabile pentru perioada 6-9 august 2020. În cazul în care nu puteți participa anul acesta, există posibilitatea de a folosi biletul la ediția din 2021 sau de a primi de la bilete.ro un voucher valabil până la 31 decembrie 2021.

Gărâna Jazz Festival 2020 va fi prezentat de Bioclinica, cu sprijinul Ministerului Culturii, Consiliului Județean Caraș-Severin, Consiliului Județean Timiș, Primăriei Timișoara, Institutului Polonez și Centrului Cultural German din Timișoara.

#garanajazz2020 #garanajazz24

 

Gărâna Jazz Festival 2020

Garana Jazz Fest invită iubitorii de muzică la sărbătoarea anuală a jazzului între 9 și 12 iulie, în Poiana Lupului din Gărâna. Pentru noi, organizatorii festivalului, a devenit o tradiție să aducem pe scena din Poiana Lupului cele mai valoroase proiecte internaționale ale momentului. Ne dorim ca fiecare dintre ele să devină memorabile atât pentru publicul nostru fidel, cât și pentru cei prezenți pentru prima oară.

Iată care sunt primii artiști invitați la cea de-a 24-a ediții Gărâna Jazz Festival:

Dhafer Youssef Quartet – Sounds Of Mirrors, Charles Lloyd Quartet, Lars Danielsson – Liberetto III, Jakob Bro Trio, Trygve Seim Quartet, Dave Weckl / Tom Kennedy & Bob Franceschini & Stu Mindeman, Nils Petter Molvaer Quartet, Liv Warfield Band, Yotam Silberstein Quartet, Yuval Ron Quartet și Robben Ford Music and Bill Evans: Blues, Miles & Beyond.

Biletele pentru fiecare dintre zilele festivalului și abonamentele se pot cumpăra de pe www.bilete.ro , precum și din Magazinele Inmedio & RELAY, Magazinele Germanos, Oficiile Poștei Române, Magazinele Vodafone și Promenada Mall București.

Informații despre posibilitățile de transport în zonă, cazare și o vacanță cu jazz la Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Dhafer Youssef va cânta pentru prima oară la Gărâna Jazz Festival, în ziua de joi, 9 iulie. Maestru al oudului, posesorul unei voci incredibil de expresive și creatorul unui univers unic, intrigant de complex, Dhafer Youssef face parte din elita mondială a muzicienilor jazz. Neobosit căutător al modalităților de exprimare, muzicianul tunisian a reușit să înglobeze în muzica lui influențele orientale și să le armonizeze cu cele din jazz, world music și muzica electronică. A colaborat cu personalități ale jazzului ca Nguyên Lê, Markus Stockhausen, Zakir Hussain, Dave Holland, Wolfgang Muthspiel, Paolo Fresu, Bugge Wesseltoft, Marilyn Mazur. Dhafer Youssef va aduce pe scenă sonoritățile ultimului său album, Sounds of Mirrors. Visul său din tinerețe de a explora muzica indiană s-a materializat în colaborarea cu celebrul muzician Zakir Hussain, căruia îi sunt dedicate multe dintre piesele albumului. La Gărâna Jazz Festival va veni însoțit de muzicieni din trei colțuri ale lumii – colaboratorul său constant, chitaristul norvegian Eivind Aarset, saxofonistul italian Raffaele Casarano și bateristul brazilian Adriano Dos Santos.

Legendarul saxofonist Charles Lloyd revine pe scena Gărâna Jazz Festival împreună cu quartetul său, joi, 9 iulie! În 2013 sărbătorea prin muzică, împreună cu noi, 75 de ani. Au trecut 7 ani, a mai înregistrat 5 albume de-atunci și celebrează iarăși împreună cu noi 70 de ani în slujba muzicii. De-a lungul a patru decenii, prin compozițiile sale a punctat perioada post-bop, a adus în jazz influențele world music și a marcat anii ’60 psihedelici cu improvizații de avangardă. Lloyd a fost unul dintre primii muzicieni jazz care au vândut un milion de exemplare dintr-o înregistrare („Forest Flower” – înregistrarea concertului de la Monterey, din 1966, cu Keith Jarrett, Jack DeJohnette și Cecil McBee) și apoi a surprins retrăgându-se chiar în punctul în care a fost supranumit jazz superstar. A înregistrat apoi peste 10 albume la ECM Records, a primit titlul de doctor în muzică, numeroase distincții internaționale, dar ceea ce îl face o vedetă incontestabilă a jazzului este că muzicalitatea sa caldă și pasională ajunge mereu la sufletele celor care îl ascultă.

Lars Danielsson completează line-up-ul de joi al starurilor, aducând în Poiana Lupului unul dintre cele mai valoroase și îndrăgite proiecte ale sale – Liberetto III. Pentru Lars Danielsson, virtuoz desăvârșit la contrabas și violoncel, puterea muzicii se află în melodie. Este inima din care se dezvoltă orice altceva, iar ansamblul său Liberetto a rămas fidel acestui principiu și în al treilea album. Cuvântul „Liberetto”, pe care Danielsson l-a inventat pentru numele grupului, servește și ca descriere a artei sale: sursa compozițiilor se află în muzica occidentală, iar improvizațiile urmează imperativul libertății și neîngrădirii stilistice. Ceilalți membri ai Liberetto III sunt: Grégory Privat la pian, Krister Jonsson la chitară și Magnus Öström la baterie și percuție.

Vineri, 10 iulie, festivalul va găzdui alte trei concerte ale unor muzicieni extraordinari. Trioul chitaristului și compozitorului danez Jakob Bro se află de câțiva ani buni în topul celor mai apreciate triouri din jazzul contemporan. Primului album al trioului – Streams (2016, ECM), avându-i la contrabas pe inegalabilul Thomas Morgan și la baterie pe uluitorul Joey Baron, i-a urmat un album live – Bay of Rainbows (2018, ECM) care dă măsura unicității acestui trio – o comunicare perfectă între cei trei muzicieni, compoziții de o frumusețe răvășitoare, toate acestea ducând la o atmosferă care atinge profund ascultătorii.

Un proiect care merită toate superlativele, Helsinki Songs, va fi adus pe scena festivalului de un prieten mai vechi al publicului gărânean – saxofonistul norvegian Trygve Seim. Temele cu dedicații și tributurile aduse marilor muzicieni care l-au inspirat (Ornette Coleman, Jimmy Webb) fac din structura albumului un soi de jurnal muzical. Trygve Seim va cânta alături de trei muzicieni de talie internațională – de pianistul estonian Kristjan Randalu, de contrabasistul norvegian Mats Eilertsen și de bateristul finlandez Markku Ounaskari.

Renumitul baterist american Dave Weckl prezintă la Gărâna Jazz Festival cel mai nou proiect al său în colaborare cu vechiul său prieten, nu mai puțin celebru, basistul Tom Kennedy (prezent și în 2014, alături de Mark Stern și Bill Evans, la Gărâna). De mai bine de 40 de ani, Dave Weckl a obținut o reputație greu de egalat. Modern Drummer l-a inclus în The Hall of Fame, considerându-l unul dintre cei mai buni bateriști ai tuturor timpurilor. Dinamica incredibilă și versatilitatea sa au inspirat muzicieni din lumea întreagă. A făcut parte 7 ani din Chick Corea Elektrik & Acoustic Band, a înregistrat numeroase albume cu propria trupă – David Weckl Band, cu Mike Stern, The Brecker Brothers și Michel Camilo. Cei doi muzicieni vor fi însoțiți de saxofonistul Bob Franceschini (a colaborat cu Victor Wooten și Mike Stern, cu George Benson, Eddie Palmieri, Randy Brecker, Chaka Khan, Michel Camilo, Willie Colon, Richard Bona) și de Stu Mindeman (a colaborat cu Kurt Elling, Branford Marsalis, Antonio Sanchez).

Sâmbătă, 11 iulie, cântăreața americană Liv Warfield va aduce în Poiana Lupului o tornadă de energie prin forța vocii și a personalității sale muzicale. “Alternative rhythm & blues soul with a little bit of rock’n roll” și-a etichetat ea însăși muzica. Criticii muzicali o consideră un star care își scrie deja legenda. Despre muzica sa, Liv Warfield mărturisește: “Vreau doar ca vibrațiile să lovească inima. Vreau ca versurile să conteze și muzica să emoționeze”. Celebră pentru colaborările cu Prince (care i-a fost și mentor), cu Nancy Wilson of Heart și The Roots, Liv Warfield și-a cultivat propria voce, iar spectacolele ei au devenit renumite nu doar în festivalurile de jazz din Statele Unite, ci și în cele europene.

Este întotdeauna un eveniment atunci când trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer se află pe scena Gărâna Jazz Festival! Și acest eveniment va avea loc în a treia zi de festival. În anii ’90, prin albumul Khmer, Nils Petter Molvær avea să ducă jazzul într-o direcție complet nouă, creând în fiecare concert peisaje de o intensitate profundă, utilizând resursele muzicale ale multor genuri cu o ușurință incredibilă. Deseori, ascultându-l, uităm că instrumentul la care cântă este o trompetă. Odată cu apariția albumului Buoyancy, în 2016, quartetul condus de Molvær ghidează publicul prin diverse încăperi ale imaginației celor patru artiști, captând atenția constant. Temele cunoscute se transformă, se recolorează, induc emoții și stări, o muzică nouă construindu-se pe loc.

Duminică, 12 iulie, în ultima zi de festival, publicul va putea asculta trei proiecte muzicale pe cât de diferite stilistic unul de celălalt, pe atât de atrăgătoare.
Yotam Silberstein Quartet va urca pe scena festivalului în formula: Yotam Silberstein – chitară și voce, Vitor Gonçalves – pian și acordeon, Noam Weisenberg – bass și Daniel Dor – baterie. Chitaristul israelian, stabilit în New York, Yotam Silberstein este unul dintre cei mai promițători tineri muzicieni ai scenei americane de muzică jazz. A colaborat cu James Moody, The Heath Brothers, Roy Hargrove, George Coleman, David Sanborn, Marcus Miller, Paquito D’rivera, Christian McBride și John Patitucci. Puțini artiști sunt capabili să îmbine post-bop și jazz latin așa cum o face Yotam Silberstein. El deține tehnica, ritmul și lirismul indispensabile pentru a reuși în genul fusion, iar Future Memories, al șaselea album al său ca lider, este o incursiune multi-culturală fără cusur.

Yuval Ron Quartet ne va purta într-un univers muzical expansiv, în care resursele muzicii progresive, jazzului, rockului și ale dispozitivelor electronice folosite de muzicieni vor constitui “tapiseria” unei călătorii imaginare, interstelare. “Somewhere in This Universe, Somebody Hits a Drum” este ultimul album al tânărului chitarist Yuval Ron. Spectaculoase reprize de virtuozitate, compoziții pline de culoare, peisaje sonore cu atmosferă și diverse efecte sonore vor atrage ascultătorii într-o experiență totală, electrizantă.

În anul în care celebrăm 50 de ani de la apariția uneia dintre capodoperele lui Miles Davis – Bitches Brew, nu putea lipsi de pe scena festivalului un concert dedicat geniului său. Blues, Miles & Beyond este un proiect muzical ce poartă semnătura a două personalități legendare din jazzul american – chitaristul Robben Ford și saxofonistul Bill Evans. În proiectul lor Blues, Miles & Beyond și-au combinat forțele creative, iar întâlnirea nu poate fi altfel decât extraordinară. Amândoi au cântat cu Miles Davis, în perioade diferite. Robben Ford a fost nominalizat de 5 ori la Grammy, a mai cântat cu Joni Mitchell, Jimmy Witherspoon, George Harrison, Phil Lesh, Bonnie Raitt, Michael McDonald, Bob Dylan, John Mayall, Greg Allman, Larry Carlton, Mavis Staples, Brad Paisley și mulți alții. De cealaltă parte, numele lui Bill Evans este răspunsul la întrebarea: „Pe cine au în comun Miles Davis, John McLaughlin, Herbie Hancock și mulți monștri sacri ai muzicii rock?” Evans și-a făcut debutul pe scena muzicală internațională în anii ’80 cu Miles Davis (la vârsta de 21 de ani, înregistrând 6 discuri cu Davis), a participat la turnee și înregistrări cu John McLaughlin, Herbie Hancock, Mick Jagger și are în palmares 26 de albume ca lider, dintre care 2 (Soul Insider și Soulgrass) au primit nominalizări Grammy.

Garana Jazz Fest este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat. În ultimii 23 de ani, peste 80.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Jan Garbarek, Stanley Clarke, Mike Stern, Tomasz Stańko, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Youn Sun Nah, Bugge Wesseltoft, Avishai Cohen, Jack DeJohnette, Hiromi, Terje Rypdal și mulți alții.
#garanajazz24 #garanajazz2020