Arhive etichetă: Garana

Gărâna Jazz Festival 2020

Garana Jazz Fest invită iubitorii de muzică la sărbătoarea anuală a jazzului între 9 și 12 iulie, în Poiana Lupului din Gărâna. Pentru noi, organizatorii festivalului, a devenit o tradiție să aducem pe scena din Poiana Lupului cele mai valoroase proiecte internaționale ale momentului. Ne dorim ca fiecare dintre ele să devină memorabile atât pentru publicul nostru fidel, cât și pentru cei prezenți pentru prima oară.

Iată care sunt primii artiști invitați la cea de-a 24-a ediții Gărâna Jazz Festival:

Dhafer Youssef Quartet – Sounds Of Mirrors, Charles Lloyd Quartet, Lars Danielsson – Liberetto III, Jakob Bro Trio, Trygve Seim Quartet, Dave Weckl / Tom Kennedy & Bob Franceschini & Stu Mindeman, Nils Petter Molvaer Quartet, Liv Warfield Band, Yotam Silberstein Quartet, Yuval Ron Quartet și Robben Ford Music and Bill Evans: Blues, Miles & Beyond.

Biletele pentru fiecare dintre zilele festivalului și abonamentele se pot cumpăra de pe www.bilete.ro , precum și din Magazinele Inmedio & RELAY, Magazinele Germanos, Oficiile Poștei Române, Magazinele Vodafone și Promenada Mall București.

Informații despre posibilitățile de transport în zonă, cazare și o vacanță cu jazz la Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Dhafer Youssef va cânta pentru prima oară la Gărâna Jazz Festival, în ziua de joi, 9 iulie. Maestru al oudului, posesorul unei voci incredibil de expresive și creatorul unui univers unic, intrigant de complex, Dhafer Youssef face parte din elita mondială a muzicienilor jazz. Neobosit căutător al modalităților de exprimare, muzicianul tunisian a reușit să înglobeze în muzica lui influențele orientale și să le armonizeze cu cele din jazz, world music și muzica electronică. A colaborat cu personalități ale jazzului ca Nguyên Lê, Markus Stockhausen, Zakir Hussain, Dave Holland, Wolfgang Muthspiel, Paolo Fresu, Bugge Wesseltoft, Marilyn Mazur. Dhafer Youssef va aduce pe scenă sonoritățile ultimului său album, Sounds of Mirrors. Visul său din tinerețe de a explora muzica indiană s-a materializat în colaborarea cu celebrul muzician Zakir Hussain, căruia îi sunt dedicate multe dintre piesele albumului. La Gărâna Jazz Festival va veni însoțit de muzicieni din trei colțuri ale lumii – colaboratorul său constant, chitaristul norvegian Eivind Aarset, saxofonistul italian Raffaele Casarano și bateristul brazilian Adriano Dos Santos.

Legendarul saxofonist Charles Lloyd revine pe scena Gărâna Jazz Festival împreună cu quartetul său, joi, 9 iulie! În 2013 sărbătorea prin muzică, împreună cu noi, 75 de ani. Au trecut 7 ani, a mai înregistrat 5 albume de-atunci și celebrează iarăși împreună cu noi 70 de ani în slujba muzicii. De-a lungul a patru decenii, prin compozițiile sale a punctat perioada post-bop, a adus în jazz influențele world music și a marcat anii ’60 psihedelici cu improvizații de avangardă. Lloyd a fost unul dintre primii muzicieni jazz care au vândut un milion de exemplare dintr-o înregistrare („Forest Flower” – înregistrarea concertului de la Monterey, din 1966, cu Keith Jarrett, Jack DeJohnette și Cecil McBee) și apoi a surprins retrăgându-se chiar în punctul în care a fost supranumit jazz superstar. A înregistrat apoi peste 10 albume la ECM Records, a primit titlul de doctor în muzică, numeroase distincții internaționale, dar ceea ce îl face o vedetă incontestabilă a jazzului este că muzicalitatea sa caldă și pasională ajunge mereu la sufletele celor care îl ascultă.

Lars Danielsson completează line-up-ul de joi al starurilor, aducând în Poiana Lupului unul dintre cele mai valoroase și îndrăgite proiecte ale sale – Liberetto III. Pentru Lars Danielsson, virtuoz desăvârșit la contrabas și violoncel, puterea muzicii se află în melodie. Este inima din care se dezvoltă orice altceva, iar ansamblul său Liberetto a rămas fidel acestui principiu și în al treilea album. Cuvântul „Liberetto”, pe care Danielsson l-a inventat pentru numele grupului, servește și ca descriere a artei sale: sursa compozițiilor se află în muzica occidentală, iar improvizațiile urmează imperativul libertății și neîngrădirii stilistice. Ceilalți membri ai Liberetto III sunt: Grégory Privat la pian, Krister Jonsson la chitară și Magnus Öström la baterie și percuție.

Vineri, 10 iulie, festivalul va găzdui alte trei concerte ale unor muzicieni extraordinari. Trioul chitaristului și compozitorului danez Jakob Bro se află de câțiva ani buni în topul celor mai apreciate triouri din jazzul contemporan. Primului album al trioului – Streams (2016, ECM), avându-i la contrabas pe inegalabilul Thomas Morgan și la baterie pe uluitorul Joey Baron, i-a urmat un album live – Bay of Rainbows (2018, ECM) care dă măsura unicității acestui trio – o comunicare perfectă între cei trei muzicieni, compoziții de o frumusețe răvășitoare, toate acestea ducând la o atmosferă care atinge profund ascultătorii.

Un proiect care merită toate superlativele, Helsinki Songs, va fi adus pe scena festivalului de un prieten mai vechi al publicului gărânean – saxofonistul norvegian Trygve Seim. Temele cu dedicații și tributurile aduse marilor muzicieni care l-au inspirat (Ornette Coleman, Jimmy Webb) fac din structura albumului un soi de jurnal muzical. Trygve Seim va cânta alături de trei muzicieni de talie internațională – de pianistul estonian Kristjan Randalu, de contrabasistul norvegian Mats Eilertsen și de bateristul finlandez Markku Ounaskari.

Renumitul baterist american Dave Weckl prezintă la Gărâna Jazz Festival cel mai nou proiect al său în colaborare cu vechiul său prieten, nu mai puțin celebru, basistul Tom Kennedy (prezent și în 2014, alături de Mark Stern și Bill Evans, la Gărâna). De mai bine de 40 de ani, Dave Weckl a obținut o reputație greu de egalat. Modern Drummer l-a inclus în The Hall of Fame, considerându-l unul dintre cei mai buni bateriști ai tuturor timpurilor. Dinamica incredibilă și versatilitatea sa au inspirat muzicieni din lumea întreagă. A făcut parte 7 ani din Chick Corea Elektrik & Acoustic Band, a înregistrat numeroase albume cu propria trupă – David Weckl Band, cu Mike Stern, The Brecker Brothers și Michel Camilo. Cei doi muzicieni vor fi însoțiți de saxofonistul Bob Franceschini (a colaborat cu Victor Wooten și Mike Stern, cu George Benson, Eddie Palmieri, Randy Brecker, Chaka Khan, Michel Camilo, Willie Colon, Richard Bona) și de Stu Mindeman (a colaborat cu Kurt Elling, Branford Marsalis, Antonio Sanchez).

Sâmbătă, 11 iulie, cântăreața americană Liv Warfield va aduce în Poiana Lupului o tornadă de energie prin forța vocii și a personalității sale muzicale. “Alternative rhythm & blues soul with a little bit of rock’n roll” și-a etichetat ea însăși muzica. Criticii muzicali o consideră un star care își scrie deja legenda. Despre muzica sa, Liv Warfield mărturisește: “Vreau doar ca vibrațiile să lovească inima. Vreau ca versurile să conteze și muzica să emoționeze”. Celebră pentru colaborările cu Prince (care i-a fost și mentor), cu Nancy Wilson of Heart și The Roots, Liv Warfield și-a cultivat propria voce, iar spectacolele ei au devenit renumite nu doar în festivalurile de jazz din Statele Unite, ci și în cele europene.

Este întotdeauna un eveniment atunci când trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer se află pe scena Gărâna Jazz Festival! Și acest eveniment va avea loc în a treia zi de festival. În anii ’90, prin albumul Khmer, Nils Petter Molvær avea să ducă jazzul într-o direcție complet nouă, creând în fiecare concert peisaje de o intensitate profundă, utilizând resursele muzicale ale multor genuri cu o ușurință incredibilă. Deseori, ascultându-l, uităm că instrumentul la care cântă este o trompetă. Odată cu apariția albumului Buoyancy, în 2016, quartetul condus de Molvær ghidează publicul prin diverse încăperi ale imaginației celor patru artiști, captând atenția constant. Temele cunoscute se transformă, se recolorează, induc emoții și stări, o muzică nouă construindu-se pe loc.

Duminică, 12 iulie, în ultima zi de festival, publicul va putea asculta trei proiecte muzicale pe cât de diferite stilistic unul de celălalt, pe atât de atrăgătoare.
Yotam Silberstein Quartet va urca pe scena festivalului în formula: Yotam Silberstein – chitară și voce, Vitor Gonçalves – pian și acordeon, Noam Weisenberg – bass și Daniel Dor – baterie. Chitaristul israelian, stabilit în New York, Yotam Silberstein este unul dintre cei mai promițători tineri muzicieni ai scenei americane de muzică jazz. A colaborat cu James Moody, The Heath Brothers, Roy Hargrove, George Coleman, David Sanborn, Marcus Miller, Paquito D’rivera, Christian McBride și John Patitucci. Puțini artiști sunt capabili să îmbine post-bop și jazz latin așa cum o face Yotam Silberstein. El deține tehnica, ritmul și lirismul indispensabile pentru a reuși în genul fusion, iar Future Memories, al șaselea album al său ca lider, este o incursiune multi-culturală fără cusur.

Yuval Ron Quartet ne va purta într-un univers muzical expansiv, în care resursele muzicii progresive, jazzului, rockului și ale dispozitivelor electronice folosite de muzicieni vor constitui “tapiseria” unei călătorii imaginare, interstelare. “Somewhere in This Universe, Somebody Hits a Drum” este ultimul album al tânărului chitarist Yuval Ron. Spectaculoase reprize de virtuozitate, compoziții pline de culoare, peisaje sonore cu atmosferă și diverse efecte sonore vor atrage ascultătorii într-o experiență totală, electrizantă.

În anul în care celebrăm 50 de ani de la apariția uneia dintre capodoperele lui Miles Davis – Bitches Brew, nu putea lipsi de pe scena festivalului un concert dedicat geniului său. Blues, Miles & Beyond este un proiect muzical ce poartă semnătura a două personalități legendare din jazzul american – chitaristul Robben Ford și saxofonistul Bill Evans. În proiectul lor Blues, Miles & Beyond și-au combinat forțele creative, iar întâlnirea nu poate fi altfel decât extraordinară. Amândoi au cântat cu Miles Davis, în perioade diferite. Robben Ford a fost nominalizat de 5 ori la Grammy, a mai cântat cu Joni Mitchell, Jimmy Witherspoon, George Harrison, Phil Lesh, Bonnie Raitt, Michael McDonald, Bob Dylan, John Mayall, Greg Allman, Larry Carlton, Mavis Staples, Brad Paisley și mulți alții. De cealaltă parte, numele lui Bill Evans este răspunsul la întrebarea: „Pe cine au în comun Miles Davis, John McLaughlin, Herbie Hancock și mulți monștri sacri ai muzicii rock?” Evans și-a făcut debutul pe scena muzicală internațională în anii ’80 cu Miles Davis (la vârsta de 21 de ani, înregistrând 6 discuri cu Davis), a participat la turnee și înregistrări cu John McLaughlin, Herbie Hancock, Mick Jagger și are în palmares 26 de albume ca lider, dintre care 2 (Soul Insider și Soulgrass) au primit nominalizări Grammy.

Garana Jazz Fest este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat. În ultimii 23 de ani, peste 80.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Jan Garbarek, Stanley Clarke, Mike Stern, Tomasz Stańko, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Youn Sun Nah, Bugge Wesseltoft, Avishai Cohen, Jack DeJohnette, Hiromi, Terje Rypdal și mulți alții.
#garanajazz24 #garanajazz2020

John Surman, Dennis Chambers, Lars Danielsson & Paolo Fresu & more la Gărâna Jazz Festival 23

O vară de experimente muzicale: jazz european, nordic și american pe scenă la Gărâna

La ediția 23, între 11 și 14 iulie 2019Gărâna Jazz Festival își întâmpină publicul cu proiecte artistice care aduc împreună lumi muzicale diverse, explozive, puternice și experimentale. Va fi o călătorie nouă, la fel ca fiecare ediție de festival petrecută în vârf de Semenic, în natură, între prieteni și iubitori de jazz. Saxofonistului norvegian Jan Garbarek i se alătură Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious, Oz Noy, dar și John Surman, Lars Danielsson & Paolo Fresu și mulți alții. Biletele și abonamentele pentru Gărâna Jazz Festival 2019 pot fi cumpărate în avans de pe www.bilete.ro.

[Duminică, 14 iulie]

Moshulu este numele celei mai puternice corăbii americane construită vreodată și, deloc întâmplător, numele proiectului muzical inedit care reunește patru legende ale jazz-ului american: basistul Jeff Berlin, toboșarul Dennis Chambers, pianistul/chitaristul David Sancious și chitaristul Oz Noy. Dennis Chambers, votat cel mai bun toboșar în 2001 de fanii revistei Modern Drummer, revine la Gărâna după concertul din 2017, când a urcat pe scenă alături de John Scofield Überjam Band. Publicul va face cunoștință cu David Sancious, probabil cel mai sofisticat sideman din jazz-ul contemporan, unul dintre membrii timpurii ai trupei Bruce Springsteen, cel care i-a acompaniat pe Sting, Peter Gabriel, Santana, Aretha Franklin și Eric Clapton pe scenele lumii. Alături de el, Jeff Berlin, fost membru al trupei Bruford, coleg cu Allan Holdsworth și HBC și Oz Noy, virtuozul chitarist newyorkez de origine israeliană, formează echipajul călătoriei muzicale intense de la Gărâna 2019.

[Sâmbătă, 13 iulie]

O prezență la fel de inedită în programul ediției 23 este cea a duo-ului format din basistul și compozitorul suedez Lars Danielsson și trompetisul italian Paolo Fresu, sub umbrela proiectului Summerwind. Doi artiști recunoscuți pentru stilul melodic și expresiv, dar și pentru înclinația nativă spre spontaneitate pură vor aduce în pădurile Gărânei vibrațiile unui album înregistrat în 2018 în portul suedez Gothenburg – un amestesc de folk, jazz și muzică clasică într-o atmosferă relaxată. Trecând de la orchestre simfonice la trupe mari, Lars Danielsson a cântat alături de Tigran, Magnus Öström, Arve Henriksen, Bugge Wesseltoft, Nils Petter Molvaer, o experiență care-l face printre cei mai apreciați contrabasiști ai momentului. Pe de altă parte, Paolo Fresu, născut în Sardinia și absolvent al conservatorului din Caliagri, și-a făcut debutul în SUA alături de Carla Bley și proiectul muzical The Lost Chords Find Paolo Fresu (ECM/Watt, 2007).

Saxofonistul John Surman, compozitor de free jazz și jazz modal, considerat unul dintre cei mai importanți artiști de improvizație englezi, revine la Gărâna după 6 ani, cu proiectul provocator „Invisible Threads”. Surman are o istorie lungă de colaborări cu muzicieni din alte țări și culturi, artiști uniți de fire invizibile, așa cum sugerează și numele celui mai nou album lansat la ECM Records. Surman va cânta alături de pianistul brazilian Nelson Ayres, popular printre fanii jazzului brazilian pentru colaborările cu Airto Moreira și Banda Pau Brasil, și de vibrafonistul American/Norvegian Rob Waring.

[Vineri, 12 iulie]

Vara asta, la Gărâna, iubitorii de jazz vor fi printre primii care vor descoperi cel mai recent album al apreciatului pianist italian Giovanni Guidi. „Avec le temps” a fost lansat în martie 2019 la ECM Records și va fi adus la viață în formatul unui quintet de excepție, alături de João Lobo (tobe), Francesco Bearzatti  (saxofon tenor), Roberto Cecchetto (chitară), Thomas Morgan (bas). Albumul „Avec le Temps” explorează echilibrul dintre iubire și pierdere cu o melodie inspirată de poetul francez Léo Ferré dar și cu „Tomasz”, un tribut adus trompetistului Tomasz Stanko.

The „MRB Trio” (Mathisen – Robin – Borlai) reunește trei dintre cei mai iubiți artiști de jazz din Norvegia, Italia și Ungaria într-un trio exploziv de jazz-rock. Basistul norvegian Per Mathisen, un maestru al genului funk, italianul Ruggero Robin, guru al chitarei electrice, și toboșarul ungur Gergo Borlai, magician al groove-ului, formează un carusel muzical din care nu vor lipsi umorul, bucuria și pasiunea.

Saxofonistul norvegian Trygve Seim, recunoscut pentru improvizație și lirism, completează programul Gărâna Jazz Festival 23 cu cel mai recent album, „Helsinki Songs”Quartetul format din Trygve Seim, pianistul Estonian Kristjan Randalu, basistul norvegian Mats Eilertsen și toboșarul finlandez Markku Ounaskari va aduce pe scenă un proiect muzical eteric, ludic și melodic.

Jan Garbarek feat. Trilok Gurtu la Gărâna Jazz Festival 2019

Printre cei mai valoroși artiști de muzică jazz, Jan Garbarek și-a folosit ultimii 50 de ani de carieră muzicală pentru a transforma tot ce e dificil într-un limbaj simplu, clar și curat. Nominalizat la premiile Grammy, premiat cu Norwegian Arts Council Award și Willy-Brandt-Award, Garbarek își asumă un stil unic, inspirat de improvizația anilor ’60 și ’70, de folclorul norvegian și de cele mai exotice influențe culturale. Muzica e armonioasă și migrează de la liniște la extaz, e în același timp simplă și complexă, ludică și intensă. Garbarek este unul dintre cei mai populari reprezentanți ai ECM Records și a colaborat de-a lungul anilor cu Keith Jarrett, Hilliard Ensemble, Ralph Towner, Bill Frisell, Zakir Hussain, David Torn, Terje Rypdal.

Jan Garbarek revine la Gărâna după 12 ani, alături de pianistul și compozitorul german Rainer Brüninghaus, basistul de origine braziliană Yuri Daniel și percuționistul indian Trilok Gurtu – artistul care mixează încântător muzica din Mumbai, tărâmul natal, cu jazz fusion și world music. Un grup care promite o călătorie sonoră senzorială, profundă. Concertul Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu va avea loc joi, 11 iulie, în deschiderea ediției 23 Gărâna Jazz Festival.

Gărâna Jazz Fest 2015 // Cum a fost

Cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului de jazz de la Gărâna s-a încheiat duminică, 12 iulie. Cu o Poiană a Lupului cosmetizată prin refacerea tradiționalelor bănci din lemn și turnarea pe jos a câtorva tone de pietriș, cu vreme bună și prieteni mulți (dar și invers), a fost una dintre cele mai surprinzătoare ediții din perspectiva așteptărilor mele muzicale. În plus, e posibil să fie prima la care nu sunt prezenți artiști nordici, ceea ce e destul de ciudat, având în vedere cât de bine a ieșit!

garana2Ziua 1

Prima trupă din festival: Nighthawks, cu un jazz-rock sănătos, din alte vremuri, o prezență de neuitat, având în vedere că e, probabil, singura trupă din lume care are în repertoriu o piesă numită Armătura Zalău, ocazie cu care am reîntâlnit prieteni muzicali vechi și celebri, cum ar fi David Gilmour, Chris Rea sau The Bangles. Trupa lui Enzo Favata, suflător aflat la a doua prezență la Gărâna, a oferit episodul cel mai jazz (îmi dau seama ce ciudat sună asta când vorbești despre un festival de jazz) de pe scena zilei de joi, cu puseuri free extrem de digerabile și gustate. A urmat Tigran Hamasyan și al său trio, care au rupt tot cu o combinație super îndrăzneață, dar perfect reușită, de jazz, post-rock, breakbeat și dumnezeu mai știe ce alte stiluri și influențe discret distilate, un show energic, repetitiv până la obsesie și greu ca un concert de metal. Diferit nu doar de ultimul său album, ci și de ultimul concert din România, a rămas în memoria multora drept cel mai reușit recital al prezentei ediții. A încheiat diafan și inspirat seara duo-ul de pianiști Sebastian Spanache / Teodor Pop, care i-au înlocuit în ultimele momente pe cubanezii trecuți în program, dar care, din motive organizatorice, au fost mutați, pe ultima sută de metri, în ziua a doua.

garana4Ziua 2 a fost cea mai lungă, lentă și mai puțin interesantă pentru mine. Au cântat Gonzalo Rubalcaba – Volcano Projekt, Arifa, Adam Bałdych / Paweł Kaczmarczy, Ralph Towner / Wolfgang Muthspiel și Vlatko Stefanovski Trio. Cu toate eforturile depuse, nicio trupă sau interpret n-au reușit să pătrundă cu adevărat în sufletul meu negru, îmbătrânit în rele. Așa că închei brusc cronica.

Ziua 3, sâmbătă, mai precis, a început cu minunatul Renaud Garcia-Fons, pe care-l știam nu doar grație activității lui solo, ci și de pe albumele unor Dhafer Yousef (pe care încă sper să-l văd măcar odată în Poiană) sau Nguyen Lê. Un periplu spectaculos la contabas solo prin mai multe stiluri ale secolului XX, demonstrație de abilitate, inteligență și versatilitate extremă. Spanache Trio, la același nivel cunoscut, și-au confirmat încă o dată locul de top în jazz-ul românesc. Biréli Lagrène. Jazz manouche direct în inimă. Ca pe album, ca la carte. Doar că acolo. Pentru noi. Fără alte comentarii, nota zece. Stanley Clarke, monumental, impresionant, mi se pare extraordinar că se înconjoară de muzicieni tineri și foarte tineri pe care-i lasă să se desfășoare în voie.

garana3Ziua 4

A început pentru mine cu Stefano Battaglia, artist cu mai multe albume scoase la ECM, prezență discretă și constantă, cu un toboșar extraordinar, atât muzical, cât și vizual. Combinația de aer, munte, și acel ceva inefabil specific locului și-a făcut treaba și, așa cum s-a întâmplat adesea, a insuflat și mai multă viață unor compoziții a căror forță n-o bănuisem acasă, în fața boxelor. Pe când credeam că s-a spus și s-a făcut totul, a urmat ultimul act al serii și al festivalului, care mi-a bulversat clasamentele și sentimentele, oferind o prestație absolut im-pe-ca-bi-lă. E vorba de The Hendrix Project, cu a lor solistă, Erika Stucky, care a dominat scena cum n-am mai văzut pe nimeni s-o facă, cu grație, umor și știință muzicală desăvârșite, ca să nu mai vorbim de faptul că a apărut pe scenă bătând toaca în coada unei lopeți de curățat zăpada. Cei patru au făcut din apariția și, da, performanța lor una de top 3 concerte Gărâna dintotdeauna. E al doilea proiect Hendrix de la Gărâna care mă lasă fără cuvinte, după cel al lui Nguyen Lê, din 2008.

În seara de duminică au cântat, la un moment dat, și Snarky Puppy.

garana1Miscelanea

Concerte preferate: Hendrix Project, Tigran Hamasyan, Stefano Battaglia, Stanley Clarke.

Zile cu ploaie: zero.

Pisici cocoțate, în timpul prezentării trupelor, pe scheletul metalic înalt de zece metri ce susține sistemul de lumini de deasupra scenei: una.

Număr de ediții consecutive la care am avut privilegiul să ajung: opt.

Mulțumim enorm eroilor implicați, ne vedem, desigur, la anul!

Căile jazz-ului

Din fericire pentru preţioasa-i comoditate, ascultătorul de jazz de la noi se vede pus în faţa a relativ puţine opţiuni când vine vorba de a-şi procura muzica preferată. Televiziunile aleg să nu se implice, o presă de specialitate nu avem; nici nu mai vorbesc de magazine de profil, cel puţin în provincie. Internetul e cel care, cu site-urile, forumurile şi blogurile dedicate, contribuie în mod decisiv la răspândirea informaţiei – şi a muzicii.

Ştim că jazz-ul e indisolubil legat de ideea de improvizaţie şi de interpretare live. Din acest punct de vedere, lucrurile se află încă într-un stadiu pe care doar uzând de bunăvoinţă îl putem numi modest. Dacă Bucureştiul a mai găzduit în ultima vreme câţiva muzicieni de valoare, în provincie e jale. Cu excepţia celor câţiva artişti români consacraţi (foarte stimabili altfel, dar deja obositori prin repetiţie) care efectuează cu oarecare regularitate turnee sau cântări prin ţară, ne aflăm în faţa unui vid. A unui vid dureros. Situaţia e cu atât mai frustrantă cu cât onorariile cerute de nume grele (şi de actualitate!) sunt derizorii, în comparaţie cu cele pe care le primesc trupe de mâna a doua şi a treia invitate cu diverse ocazii şi petreceri câmpeneşti. Mi-aş dori, normal, mai mult concerte. Dar nu consider că cineva „trebuie“ să se ocupe de asta pentru mine. Gustul majorităţii decide. Nu mă iluzionez în a bănui vreo conspiraţie împotriva „muzicii bune“, în măsura în care aceasta ar presupune intenţionalitate şi un proiect (îndeobşte malefic), fiind vorba de pur dezinteres. Din nefericire, rezistenţa perenă a clişeului ce priveşte jazz-ul ca pe un excelent decor sonor pentru mesele luate la restaurant sau idilele cinematografice romanţate acţionează ca ecran protector deopotrivă în faţa intruşilor şi a unor eventuali sponsori. În fond, de ce ar merge mai bine jazz-ul decât restul lucrurilor?

Excepţia notabilă se numeşte Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, organizat în creierii Munţilor Semenic de către timişoreanul Marius Giura, de treisprezece ani încoace, unul dintre cele mai importante festivaluri din sud-estul Europei. Toată floarea cea vestită a jazz-ului mondial s-a perindat pe scena din Poiana Lupului: doar în ultimii au cântat aici Jan Garbarek, John Abercrombie, Nils Petter Molväer, Victor Wooten, Mike Stern sau Nik Bärtsch. Fie lăudat! S-ar crede că într-un peisaj arid publicul nu va scăpa nici o ocazie de-a participa, uneori cu mici sacrificii de natură financiară, la cele câteva evenimente ale scenei de profil. Şi că blazarea firească a locuitorilor marilor capitale europene, vizaţi şi vizitaţi până la saturare de jazz-mani de toate calibrele, nu se va instala şi în mentalitatea compatrioţilor noştri. Dar realitatea ne contrazice. Un alt festival, pus mai recent la cale de către aceeaşi echipă, a eşuat lamentabil din lipsa sponsorilor – şi a publicului, înainte de a-şi putea asuma o minimă tradiţie. Acum patru ani, o formaţie admirabilă ca Tord Gustavsen Trio cânta în faţa unei săli aproape goale. La Timişoara! Care, vezi Doamne, mă-nţelegeţi… Anul trecut, deşi anunţat, festivalul pur şi simplu nu s-a mai ţinut.

În fine, decisivă e recomandarea altor împătimiţi, prieteni din viaţa reală sau virtuală, coroborată cu accesul imediat (întru rapida confirmare sau infirmare) la pagina de pe MySpace a respectivului artist, urmată de accesarea portalurilor ce permit descărcarea ultimului album – sau chiar a întregii discografii. Adică, pentru a folosi detestabilul termen folosit de autorităţi şi de cei implicaţi, pirateria. Acesta e circuitul deja clasic al muzicii în spaţiul virtual, pe care nu-ţi poţi permite să-l eviţi decât cu riscul asumat al izolării. Teoretic, într-o lume mai bună, el e urmat de cumpărarea materialului original. Practic, acesta e pur şi simplu prea scump pentru a ţi-l putea permite, asta dacă ai de unde. Suntem chiar încurajaţi de către diverşi binevoitori interesaţi să renunţăm ba la un anumit număr de sticle de bere, ba la nu ştiu câte pachete de ţigări, pentru a achiziţiona produsele originale sau a merge la un concert. Îmi doresc la fel ca oricine să deţin CD-uri şi DVD-uri originale. Însă ritmul în care devorăm azi nu doar muzica, ci produsele culturale în general, e dictat şi de abundenţa deconcertantă a ofertei de „bunuri“ culturale. Şi singura soluţie pe care-o întrevăd pare solicitarea unor substanţiale credite pentru nevoi personale (căci nevoia de muzică există – şi e devorantă). Instinctul de conservare şi grija faţă de soarta celor dragi ne obligă însă să ne limităm la circuitul clasic de care vorbeam.

Punct final: aşa-numita piraterie de pe Internet e deja pandemică şi structurală în universul economic şi simbolic al zilelor noastre, deci se pune acut întrebarea în ce măsură mai e blamabilă, când (mai) toată lumea o practică. Axioma potrivit căreia tehnica devansează teoria îşi găseşte aici cea mai recentă aplicare. Azi, albumele noi ajung adesea la public înainte de-a fi lansate oficial pe piaţă de către casele de discuri. Dezbaterea legată de aspectele morale inerente e în toi, şi, la fel ca în cazul majorităţii deciziilor luate de-a lungul unei vieţi, orice gest al nostru îi afectează pe ceilalţi. Deocamdată, Internetul geme de muzică bună – în speţă, albume şi concerte de jazz – aflată la un simplu click distanţă. Să-i scurtăm suferinţa şi să-l mulgem fără false probleme de conştiinţă. Sunt convins că în curând se vor găsi şi aplica soluţii de îngrădire sau monetizare a accesului la informaţia din spaţiul virtual (să nu uităm totuşi că autoreglarea pieţei e constitutivă pentru liberalismul dominant în lumea vestică). Deocamdată, să profităm de hiatul care ne permite să ne bucurăm de belşugul nemaiîntâlnit al muzicii pe care o iubim. De grija marilor companii de discuri, cu voia dvs., o să plângem cu alt prilej.

Articol apărut în Dilema veche.