Între 1979 şi 1995, înainte de a realiza aclamatul lor prim lung-metraj, Institute Benjamenta, fraţii Quay au scris şi regizat o serie de scurt-metraje. Folosind tehnica stop-motion şi inspirându-se pe larg din tradiţia expresionistă – deopotrivă cea literară şi cea vizuală –, aceştia au creat o lume care nu conteneşte să mă surprindă şi încânte. Grija obsesivă pentru detaliu a celor doi solicită imperativ revederea acestor pelicule, în timp ce atmosfera extrem de încărcată, de o gingăşie morbidă, te pune în pericol de a-ţi pierde echilibrul şi, ca atare, te face să cauţi cu grijă momentele în care îţi îngădui să revii la ele.

Am văzut aceste filmuleţe într-un moment în care încrederea mea în puterea de expresie a celei de-a şaptea arte se afla într-un îngrijorător declin. Aş putea spune că, prin ele, cinemaul s-a hotărât să-mi mai ofere o şansă. Iar eu n-am putut decât să profit, la rândul meu, de ea. Şi bine am făcut.

Seria Stille Nacht e o „punere în scenă” inspirată din moartea elveţianului Robert Walser, un scriitor mai degrabă obscur, dar foarte interesant, recunoscut azi ca reprezentant de seamă al modernismului literar, şi printre ai cărui iluştri admiratori s-au numărat Franz Kafka şi Walter Benjamin. Se pare că Robert Walser a fost diagnosticat în mod eronat cu schizofrenie şi internat peste 20 de ani într-un azil pentru tratarea bolilor nervoase, unde a şi sfârşit, îngheţat.

Dramolet a.k.a. Stille Nacht I:

şi Are We Still Married a.k.a. Stille Nacht II:

via 1001arte

Ce părere aveţi? Dacă aveţi?