Dacă mă gândesc bine, trebuie să fie foarte plictisitor să citeşti note informative, dosare de urmărire, notiţe conspirative, chitanţe de plată – tot acest amalgam de hârţogăraie care dicta cândva timpul liber petrecut de către unii dintre noi. Dosarele sunt mari, pătate cu cerneală şi caca de molii, unele chiar bine legate cu sfoară groasă, posibil din cânepă. Multe pagini nu se mai văd bine, altele se rup la simpla citire. Apoi textul e plin de trimiteri, plin de piste false şi nume ridicol de complicate. Probabil că mai uşor rezolvi câteva integrame, te uiţi la un film sau citeşti ceva proză de bună calitate.

Să nu mai pomenesc mucegaiul, gâzele alea negre, cu multe picioare păroase, de umezeală, aşa le zice pe-acasă. Gâzele şi toate bolile pe care le poţi lua de la mucegai şi de la hârtia des folosită. Clară treabă: trebuie că e foarte plictisitor să citeşti note informative. Ba, ar spune unii, chiar periculos.

Ochii se strică repede, dosarele nu se mai sfârşesc, numele devin din ce în ce mai stufoase, nu mai pui că se şi repetă. Chitanţele sunt multe, înregistrările la fel. Dacă mă gândesc bine, un dosar din ăla mare, legat zdravăn cu sfoară, burduşit cu liste de cumpărături, tichete, bilete de autobuz şi facturi la curent, cu cele 2, 3 portrete făcute de vecini, transcrierea convorbirilor de la cafea şi orarul aprinderii becului din bucătăria mare fac cât o proză bună. Din aceea experimentală, necoborâtă încă în stradă, însă suficient de casnică cât să fie catalogată de critică drept cotidiană, rece, scrisă fără metafore şi mai mult lucrată la nivel formal. Cum s-ar zice, optzecistă. Postmodernă.

Aşa cred acum, că toate dosarele alea mari, legate frumos ca un cadou de Crăciun bogat, fără pene de curent, toate maldărele alea de dosare sunt volume întregi de proză optzecistă. Mai bună, mai proastă. Mai cu tăieturi, mai cu succes de piaţă, dovadă fiind şi pagina întâi a ziarelor din ziua de azi.

O proză bună, scrisă la rece, fără prea multe metafore. Însă prea experimentală şi cam repetitivă de la un volum la altul. Aşa că grea meseria asta pe care o au unii. Să citească tot optzecişti, optzecişti, optzecişti. Atât de mulţi încât nici dicţionarele nu-i încap. Optzecişti mulţi, legaţi bine cu sfoară groasă, posibil de cânepă.