astăzi inaugurăm o serie de texte scrise de Ana Alfianu despre filmele lui kurosawa. akira kurosawa. enjoy!

azi am avut poftă să revăd rashomon, (1950) un film foarte frumos, despre care n-aş şti să scriu prea bine, aşa că mă limitez la generalităţi. o întâmplare spusă de patru oameni diferiţi, din patru puncte de vedere diferite şi contradictorii. un pretext pentru o serie de întrebări şi eventuale răspunsuri (individuale şi mereu schimbătoare, în funcţie de privitor). ce înseamnă pentru fiecare dintre noi un anume adevăr şi cât de mult suntem în stare să ne auto-amăgim doar ca să alterăm realitatea proprie şi amintirile aşa încât acestea să ne convină? un film al relativităţii şi al ambiguităţii, printre altele. şi un film al marilor întrebări, puse cu simplitate şi cu un soi de candoare. simplitatea se regăseşte (şi asta-mi place cel mai tare) în imagine. totul este foarte limpede, nici un element nu este în plus. exact opusul surplusului (hihi) aparent din viaţa mea. al amalgamului din viaţa mea. bănuiesc că am nevoie de aşa filmări epurate şi şlefuite. …şi ce face kurosawa cu lumina, cum mai pictează şi cum se mai joacă cu ea… iar toshiro mifune e cumplit în rolul banditului, voit teatral şi puţin expresionist, ca să zic aşa. sarea şi piperul filmului. în clipa asta mi-ar fi prins bine un prieten aici în cameră, cu care să fi văzut filmul şi cu care să povestesc apoi în linişte, cu o bere în faţă, tot ce nu sunt în stare să scriu aici. dar pentru că e vineri şi oamenii normali lucrează (nu chiulesc de la job ca mine), mă mulţumesc cu atât.

– I refuse to believe that man would be so sinful.
– suit yourself. but is there anyone who’s really good? maybe goodness is just make-believe.
– what a frightening…
– man just wants to forget the bad stuff and believe in the made-up good stuff. it’s easier that way.