Oameni buni şi frumoşi, inaugurăm noul site BICICLETA GALBENĂ (cu .ro în coadă) cu un nou concurs, după modelul de succes cu care v-am obişnuit. Cred că mulţi îşi mai amintesc de valul de tineri prozatori români publicaţi cu răsunet şi controversă de Polirom în 2004, o mare parte confirmând ulterior ba ca poeţi, ba ca hipster-activişti de succes, ba chiar ca teoreticieni ai fenomenului manelelor.
Unul dintre aceşti tineri scriitori era şi Ioana Baetica, al cărei roman de debut, Fişă de înregistrare, se număra printre cele mai bine scrise din infama serie – şi printre preferatele mele. La o distanţă de, iată, şapte ani, Ioana Baetica revine cu un nou roman, Imigranţii. Pentru a nu-i distruge corola de minuni, suspansul sau pofta de necunoscut a cititorului, nu voi dezvălui subiectul romanului, lăsându-vă plăcerea de a descoperi asta singuri. Titlul mi-a oferit însă o idee pentru tema concursului şi mă grăbesc s-o notez aici pentru dumneavoastră. Aşadar.
De ce te afli încă în România? S-au deschis graniţele, poate n-ai aflat? Ce cauţi aici, în ţară? Dincolo e mai bine, trebuie să fie mai bine. Mai speri la ceva? Şi dacă da, la ce? Şi de ce?!
Răspunsul cel mai, cel mai, îl/o va transforma pe cel/cea care îl va da în fericitul/fericita posesoare al/a celui mai recent roman al Ioanei Baetica Morpurgo.
Prin bunăvoinţa Ioanei, pe care am întâlnit-o la lansarea de la Cluj a romanului, am obţinut pentru viitorul câştigător al cărţii o dedicaţie. Scrisă de însăşi autoare pe pagina de titlu a cărţi.
Enjoy!
Pentru ca inca mai sper, si pentru ca mai sunt lucruri care merita studiate si apreciate la adevarata lor valoare. Pentru ca acele lucruri merita promovate si readuse in constiinta generala a publicului, pentru ca inca cred in mine ca in fiecare dintre cei de langa mine ca mai au si ei ca si mine o samanta de speranta in bine, nu mai bine, in binele de romani, in ceva ce inseamna buna cuviinta si trai decent in Romania. Pentru ca inca mai cred in cultura noastra si nu vrea s-o parasesc devenind masca zambitoare pentru altele fade si lipsite de substrat si de emotie, asa cum e la noi.. si nu plec pentru ca inca nu vreau, inca mai cred ca pot schimba ceva si ca pot rupe barierele si mediocritatea lumii de aici, din interiorul ei. Pentru ca sunt inca un om tanar si am dreptul sa sper si sa lupt!
Romania nu este ceea ce doream de la o casa in care incerc sa imi fructific talentele. Ca sa cer de de ceilalti schimbarea, trebuie intai sa incerc eu insami sa fiu schimbarea pe care o astept de la ceilalti. Desi nu ma consider eroul menit sa salveze tara din caderea aceasta, inca ma aflu aici pentru a mai invata de la cativa oameni bucuria de a ma afla aici. Totodata, mai am nevoie de marea si muntii acestei tari, de padurile si suflul ei care in ciuda schimbarilor prin care trec oamenii, isi pastreaza cu greu frumusetea. De ce as abandona bucata asta de pamant de sub picioare si patratul albastru ce-mi priveste in crestet, in loc sa mai raman putin, sa nu parasesc totul doar pentru ca devine mai rau? Voi pleca…ma voi amesteca pe alte strazi, printre alte cladiri si cuvinte. Voi gandi despre Romania dar nu voi vorbi despre ea…N-am crezut sa o spun vreodata dar cred ca m-am luptat prea mult sa arat ca Romania este o tara, si abia apoi o mare de oameni nepoliticosi si cu comportament nepotrivit. Pana plec insa, mai imbratisez Romania mea, cu peisajele ei, cu operele de calitate si cu oamenii care inca se mai apleaca asupra unor evenimente culturale care sa nu mai increteasca si mai mult cutele fruntii acestei rari. Apoi, voi gandi despre ea si voi vorbi doar despre ceea ce este ea ca intindere, nu ca populatie.
nu am plecat datorita unor oameni minunati care de fiecare data mi-au pus oglinda fata sa vad cu adevarat cine sunt. multi cauta o alta viata si uita sa si-o traiasca pe a lor…
Pentru ca, precum capusele, ma incrustez repede intr-un loc si apoi nu mai doresc sa ma car. In Romania ne aflam, in Romania e bine. Fenomenul e interesant, de exemplu, la plecarea in concedii: fluturi in stomac, „dar e lung drumul si e greu si nici nu e asa de fain acolo”, „nu-i mai bine sa stam noi acasa si sa ne odihnim?”. Iar la intoarcerea acasa la fel, „in Timisoara e urat si pute”, „hai sa mai stam macar o zi”, „nu ma rapiti din acest loc care mi-a furat sufletul”.
Gasesc deci mii de motive sa raman (de la a nu dezradacina motanul pana la a-mi plati aici impozitele si-a da astfel bani pentru pensia bunicilor) si nici unul sa plec. Daca insa m-ar lua cineva de maneca in timpul unui concediu afara din tara si mi-ar spune ca gata, raman acolo, as gasi mii de motive sa nu ma mai intorc (jucarii mai frumoase pentru motan si wiskas de elan, bani pe care ii pot trimite direct bunicilor, concedii minunate in locurile iubite in tinerete).
hehe chiar vrei sa stii de ce „ma aflu inca in Romania”? 🙂
:))))) da, de ce nu eşti în Portugalia, unde locuieşti?!
am pierdut ultimul tren, imi e frica sa zbor cu avionul, nu am masina si cu bicicleta e prea mult de mers, nu mai vorbesc de mersul pe picoare sau cu vaporul, care nici nu intra in discutie, primul pentru ca imi intra praf in ochi si al doilea pentru ca in apa sunt pesti si imi e teama sa nu ma inghita unul, ca pe Iona, stiti dvs, baiatul acela din Vechiul Testament, sau ca pe pinochio. in schimb, poate apare Moby Dick si poate ma apuca damblaua ca pe eroul lui Melville, de a-l vana si nu mai ajung nicaieri. asa ca am ramas acasa, in Romania si sunt un student cu juma de norma care viseaza la o viata mondena, pe care nu si-o permite decat pe spinarea altora, si ast destul de rar, dat fiind faptul ca sunt un baiat cu bun simt. si in plus, daca e mai rau dincolo? daca nu ma pot obisnui sa am mai multi bani in buzunar si daca hainele mai scumpe imi vor produce iritatii ale pielii si mancarurile in restaurante scumme imi vor provoca digestie? in plus, e posibil sa ma pierd, in stilul meu caractreristic de a vana vant cu mintea in nori. e posibil de asemenea sa intalnesc o fata cumsecade, frumoasa si cultivata si atunci, la aflarea vestii, fostele mele prietene, posesoare de calitati opuse, s-ar putea sa se intristeze si eu nu vreau sa provoc lacrimi. de sperat, sper sa gasesc o valiza cu bani, sau cu aur, sau chiar un tablou de Dali, sau poate pe toate la un loc inghesuite sub un pod, pe sub care as trece intr-o noapte, beat desigur. si mai sper ca iarna asta sa am totusi apa calda, nu ca m-ar deranja sa dardai sub dus, dar ma gandesc ca poate porumbeilor de sub fereastra mea le-ar conveni mai bine sa arunc pe ei cu apa calda, atunci cand imi intra pe balcon si, vorba `ceea, se gainateaza pe scaunul meu. de ce mai sper? sunt optimist, dom`ne, dar ma vindec! parol!
Singurul moment in care m-am gindit serios sa plec a fost in 2000, cind cu al doilea tur de la prezidentiale intre Ilici si Vadim. Atunci aveam valizele facute si mi-am rezolvat inclusiv un post de librar in Wales… Pina la urma n-a iesit nebunul, a iesit comunistul. Dar sub comunisti am crescut 20 de ani si-am supravietuit. Asa ca n-am mai plecat. Ceea ce stiu sa fac – carti in romaneste pentru romani – se poate face bine doar de-aici. In plus, de-aici, din coltul hartii, toata vinzoleala romaneasca se vede ca fiind ceva indepartat, care ne atinge doar din cind in cind si numai tangent. Impozite se platesc pretutindeni. Daca sper? Da, sper sa creasca vinzarile de carte si sa mearga mai bine pentru fiecare cititor, ca sa imi mearga si mie mai bine. In rest… nu cred ca dincolo as putea sa maninc mai mult fara sa ma ingras, ca as putea sa beau in voie fara sa devin alcoolic. Si-atunci… de ce sa-mi parasesc casa, care mi-e draga si in care ma simt ca-n propria mea patrie? Cita vreme dreptul la proprietate nu va fi abolit n-am sa ma simt amenintat mai mult aici decit m-as simti afara.
Ha! Eu am fost imigrant si m-am intors. De multe lucruri cateodata cand nu iti este bine acolo iti este dor de lucruri din trecutul tau ..pe care memoria foarte perversa il picteaza in Roz Bombon..dar nu regret..dar intra-devar este mai bine din unele puncte de vedere..ai o siguranta ridicata in institutii..dar si aici este ceva..atragator..balcanismul…insa suntem o tara saraca si ne cam milogim. Trebuie sa invatam sa ne respectam mai mult ca natie si o sa fie bine. Din pacate nu mai pot astepta pina cand pentru oameni de bun simt nu va fi bine..si o sa re-emigrez..dece? Simplu: Realizezi mult mai multe in timp mai scurt. De ce totusi am stat atat din 2005 aici? Am sperat ca experienta mea va ajuta. Nu asculta insa nimeni. La ce mai sper? La cei tineri care acuma au 18-22 de ani. Aici eu personal cautam memoriile si adrenalina si conexiunea totusi sunt din acest popor balcanic asa cum este. Din pacate din acelasi motiv sunte super ineficienti. De aceea 1km de autostrada costa de 4 ori timp si bani..parca aici este un CIUR cu foarte multe gauri. Cand vom reusi sa astupam macar 25% din aceste gauri, se va simti. Odata ce Romania si ROMANII..vor fi mai destepti si mai inteligenti in sensul corect tara asta cu calitatile noastre poate sa fie foarte COOL..pina atunci insa….
frica, comoditate…fraiera
sunt o persoana comoda, imi place sa ma simt bine si cel mai bine ma simt acasa.
sper din tot sufletul sa apuc ziua cand nu o sa mai puna nimeni intrebarea asta!
Pingback: doar un alt caiet-pentru-caiet » o87_-_bucovină, plai cu flori…
Mi-am permis sa postez raspunsul pe blogul personal 🙂
Sper sa nu fie cu suparare…
http://unaltcaietpentrucaiet.net/2011/10/14/o87_-_bucovina-plai-cu-flori/
Dimpotrivă 🙂
ma aflu aici inca, in calitate de sora. sora a celei care s-a carat si m-a lasat aici sa-mi iubesc bolile. nu am aflat ca s-au deschis inca granitele, daca nu imi spuneai tu (care oi fi tul, aia/ala), habar n-aveam. n-am net, n-am televizor, am pana in 35 de ani si am citit pana acum sub 2500 de volume. de carti, I mean. ce caut aici? pai, exclud variantele a) ziua de ieri , b) ziua de maine si c) pe mine insami si raman cu varianta d) nu am de ales, nu am banii, nu am sanatatea, nu am nervii, nu am cheful necesar sa suport pe altii cand nici pe-ai mei nu prea am chef sa-i inghit.
da, sper ca ulceratiile din labele picioarelor sa se faca naibii mai mici sau macar sa nu se faca mai mari, si asta numai aici, in Romania, se poate intampla. mi-a zis sor-mea ca prin afara nu exista plafaruri, si eu sa mor de chimice cand pot sa mai traiesc buruienos si rece coclauri nu vreau.
de ce mai sper? bai, voi stiti cat de bine e sa mergi fara sa urli? sper sa vad si sa fac tot ce mai trebe, si sper sa ma lasati in pace voi astia, cu intrebarile voastre destepte. n-am raspunsuri destepte. dar iaca, am si io sa va intreb ceva: stiti cate straturi are o unghie de om?
da’ cine nu te lasă, dragă, în pace?
România are o rădăcină de nebunie adânc înfiptă într-un sol pentru care Ştefan cel Mare şi alţi viteji au luptat secole ca să îl elibereze de sub stăpânirea anumitor popoare. Şi noi vrem să îl părăsim.
În primul rând nu m-aş putea lipsi de toată această nebunie, de haosul din această ţară, de dezorganizarea asta, de oamenii ăştia bădărani, dar totuşi calzi şi deschişi, de toate străzile prost asfaltate şi supraaglomerate, dar care mereu mă vor duce spre casă, acolo unde mereu mă va aştepta cineva, de sistemul ăsta atât de întors pe dos
Nici afară nu umblă câinii cu covrigi în coadă, poate acolo or fi străzile mai curate, dar degeaba, că nu mă va aştepta nimeni la capătul lor. Poate că acolo viaţa e mai sigură, dar dacă o trăieşti de unul singur, tot degeaba. Poate oamenii or fi mai civilizaţi, dar prefer să ne-njurăm la noi în ţară, să fie pe limba română.
Poate o fi mai bine aşa…
Thank you, ppl, thank you! Acum, întru nedezrădăcinarea motanului, hotărâm: cartea ajunge la adinab. Pe care o felicităm şi o rugăm să ne trimită o adresă pentru a primi volumul :).
Mersi, mersi 🙂 Voi trimite zilele urmatoare o poza cu pisicul dansand de fericire ca a fost si el de folos 🙂
aşteptăm poza 😀