Având în vedere că în ultima vreme mi-am neglijat îndatoririle faţă de cititorii Bicicletei îmi fac mea culpa şi vă propun un album ECM, cum altfel. Nu vă lăsaţi înşelaţi de sonoritatea numelui, Ricardo Villalobos nu are nimic în comun cu pop-ul latin. Re: e un album escapist, soundscapist si plin de întortocheli savuroase.
Clarinetul este un instrument sensibil şi pretenţios, însă nu de puţine ori muzicienii îl transformă într-o lighioană stridentă şi isterică. Din fericire nu aşa stau lucrurile în cazul lui Claudio Puntin, un instrumentist din Ţara Cantoanelor inteligent şi cu un simţ artistic pe gustul subsemnatului. Colaborarea acestuia cu pianistul olandez Wolfert Brederode este una cât se poate de fericită, complici şi ceilalţi doi acoliţi: Mats Eilertsen (contrabas), Samuel Rohrer (tobe). Departe de a fi o coda conclusivă, Post Scriptum (2011, ECM 2184) anunţă insistent voci proaspete în peisajul jazzului european.
Amatorii de muzică de fanfară sunt rugaţi să se abţină de la a asculta reinterpretările iconoclaste efectuate de francezii de la Journal Intime după piese celebre, şi ceva mai rock, din repertoriul lui Jimi Hendrix. Lips on Fire se duce acolo unde nici un chitarist nu a îndrăznit să păşească înainte.
Jazzul polonez e o garanţie aproape la fiecare apariţie, dovadă şi trio-ul condus de pianistul Marcin Wasilewski. Iar când ultima producţie, Faithful (2011), poartă semnătura ECM, ascultătorul poate avea încredere că urechile nu-i vor fi agresate de tururi de forţă mecanice şi redundante.
Cînd e vorba de reinterpretări subtile ale unor standarde arhicunoscute şi, de unii, arhimaltratate, chitaristul John Abercrombie este unul din maeştrii incontestabili, dovadă un album mai vechi, înregistrat ca session man, dar care ar fi putut figura foarte bine şi sub nume propriu: Baseline (Hein Vandegeyn, John Abercrombie, Joe LaBarbera) – Standards (2007).