Citind această foaaarte vioaie carte, plină de scamatorii şi cascadorii ale felinei numite râs, m-am simţit de parcă toată săptămâna mi-aş fi petrecut-o capitonându-mă cu chicote – unele izbucnite, altele făcute provizii – când de fapt săptămâna a fost şi urâtă şi rea.  N-am avut de lucru şi, după ce am terminat-o, am citit această recenzie. Să nu cumva să credeţi că e carte-cult, culme pentru alpinişti iniţiaţi, şi mai ales să nu care cumva să credeţi cum se spune acolo că citind-o, „ai senzația că cealaltă literatură sud-americană, adică marile nume, premiații Nobel, titlurile obligatorii, reprezintă pur și simplu o literatură mai mult sau mai puțin facilă, bestselleruri pentru toată lumea, frumoase, plăcute, dar care rămîn undeva la un nivel superficial, comod, inteligibil și comun”.  Haida!

Cartea e palpitantă (palpită şi ea adică, pe lângă ce s-a înţeles deja, de către neiniţiaţi).  Jocuri peste jocuri de cuvinte şi nu doar jocuri, de-adevăratelea stratageme, trimiteri peste trimiteri uman ticluite (zic uman pentru că n.a.-urile sunt la mare concurenţă cu n.t.-urile din subsol) şi nu e slavă domnului nici Finnegans Wake  în straie noi.  Şmecheria-i că te simţi „iniţiat” (pardon de şmecherie şi şi mai pardon de iniţiat) tocmai pentru faptul că înţdezlegi cu plăcere şi pentru faptul că te bucuri că gândeşti graţie gânditului deja pus în pagini, gândit care se îndreaptă în mod special spre limbaj şi aleateratura care iacta est, (pt. neiniţiaţi: literatura aleatorie, prigonită de literatura potenţială propusă de Raymond Queneau).  Nu puneţi la suflet! Cartea e gustoasă! (nu ştiu dacă să zic pardon sau parol sau paşol).  Iar dacă vă încearcă senzaţia că vă scapă ceva, puteţi reciti: 1. (fie cu resemnare) „Ce mai contează o dungă în plus la un tigru?” 2. (fie cu ciudă): „Mi-am zis că am o baftă porcească să dau peste metafizicieni din ăştia bine hrăniţi, care se îndoapă cu căcatul transcendenţei de parcă ar fi cremă de zahăr ars„.

Şi iată şi mult aşteptatul moment al colectei de jucării, renunţăm la palindrom şi bustrofedon, şi ne alegem – ieeeei! – cercetătorii! Şi avem invenţiile mari precum: cuţitul fără lamă care şi-a pierdut mânerul; lumânarea pe care n-o stinge vântul şi pe care scrie cu cerneală roşie „A nu se aprinde!”; prezervativul urban care să protejeze de soare oraşele tropicale şi de frig oraşele nordice; străzile pneumatice pe care să circule maşini cu roţi de asfalt (din când în când, câte o stradă va face pană şi va fi deviată). Apoi invenţiile mai modeste: trotuarele rulante cu trei benzi/viteze (pt. alpiniştii iniţiaţi: cu trei benzi viteze), maşina de scris note muzicale, maşinile fără benzină pentru străzile construite la vale. Iar în final, invenţia uriaşă, Definitiva: antibomba care să integreze ce dezintegrează bomba.

Întrucât nici de data asta nu mi-a plăcut coperta cărţii (realizată de griffon.ro duşmanul tigrilor), vă las să vă bucuraţi de prietenul tigrilor, o orgă mecanică; e prieten pentru că odată învârtită de mâner scoate gemete de om sfâşiat (la propriu, pentru neiniţiaţi; pentru iniţiaţi – la figurat); construită cam pe la 1783 în India.