Epoca romanului clasic a apus. Lumea s-a săturat de romanul fluviu,de Bildungsroman, de romanul stream of consciousness, genuri perimate şi obosite care, într-o epocă a schimbărilor continue, ca a noastră, poartă marca unei implacabile şi triste desuetudini. Gata cu semnul de carte şi cu colţul îndoit inestetic al paginii scrise! Apariţia micro-romanului nu poate fi privită decât ca o necesitate de prim rang. Prezentul roman a pornit de la o idee oferită cu generozitate de vechea noastră prietenă, L. M. în împrejurări pe care deocamdată le voi trece sub tăcere. Reticenţa editorilor, care reclamau dimensiunile prea reduse ale acestui micro-roman, m-a obligat însă la o drastică rescriere, fiind nevoit să adaug încă o treime din actuala sa formă. Am renunţat – o dată în viaţă – la proverbiala mea încăpăţânare de scriitor care refuză compromisul, călcându-mi pe inimă numai de dragul cititorilor care mă iubesc şi se bucură de fiecare cuvânt pe care îl scriu, care nu meritau un astfel de tratament. Iată-l, în sfârşit, în forma sa publicabilă şi care, repet, diferă structural şi tematic de intenţia mea iniţială, dar care sper să ajungă să vadă lumina tiparului aşa cum l-am gândit şi conceput cu ani în urmă: 

Hmm.