A început ediția cu numărul 12 a TIFF-ului. Cu filme sensibil mai puține decât anul trecut, which is fine with me, căci mă ferește în parte de veșnicele frustrări legate de imposibilitatea de-a vedea tot-tot-tot, și cu străzi la fel de pline & colorate ca întotdeauna, ceea ce e minunat, căci jumătate din farmecul festivalului constă în întâlnirile cu vechii și potențiali viitori prieteni.

***

Opera despuiată / Naked Opera (Luxemburg, Germania)

În Vechi maeștri, cartea austriacului Thomas Bernhard – după cum știm, cel mai mare scriitor al lumii -, personajul principal este un critic muzical care, timp de peste trei decenii, vizitează din două în două zile Kunsthistorisches Museum pentru a contempla un singur tablou, același de fiecare dată, Bărbatul cu barbă albă al lui Tintoretto. Nu altfel face Mark, un tânăr om de afaceri din Luxemburg, care afectat de o boală (aflăm pe parcurs) necruțătoare, străbate lumea-n lung și-n lat pentru a-și urma eterna și unica obsesie muzicală: opera lui Mozart Don Giovanni, mai exact, punerile în scenă ale acesteia. Simțindu-se de minune la limita cabotinajului, a cinismului afectat, duce o viață pe care am putea-o numi fără probleme drept ostentativ-decadentă: angajează tineri frumoși pe care-i fotografiază în ipostaze deocheate, comandă sticle de coniac în valoare de mii de euro, locuiește la cele mai bune și mai scumpe, desigur, hoteluri, în încercarea vizibilă de-a recupera lucrurile pe care starea sănătății îl pot împiedica oricând să le mai facă: trăiește cu adevărat de parcă fiecare zi poate fi, pentru el, ultima. Să fie oare în încercarea, mai mult sau mai puțin asumată, de a-și transforma propria viață într-o rafinată operă de artă – postumă? 

Deconcertant și amuzant, îl recomand în special amatorilor de umor negru sănătos.