Arhive etichetă: Cristian Badilita

12 scaune (79) o recenzie ratată

Acum ceva vreme am vrut să fac o recenzie a uneia dintre cărţile lui Cristian Bădiliţă. În sprijinul ideilor expuse, urma să furnizez citate din volum. Mi-am dat seama că e o misiune imposibilă. Atâtea citate îşi cereau dreptul de-a pătrunde în recenzia mea, încât ar fi fost nedrept să folosesc doar unele dintre afirmaţiile autorului. Singura soluţie ar fi fost să citez cartea în întregime. Dar asta n-ar mai fi fost o recenzie, nu-i aşa? În consecinţă, am abandonat proiectul pe termen nelimitat. Mi-am dat seama că pentru a înţelege fenomenul, cineva trebuie să citească, pur şi simplu, volumul. Iar dacă asta nu-i va fi suficient pentru a-şi da seama cu cine are de-a face, e limpede că textul meu nu i-ar fi fost de nici un folos.