Joi, 13 decembrie, de la ora 18.00, în librăria Book Corner (B-dul Eroilor, nr 15) din Cluj, Filip Florian, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai îndrăgiţi scriitori români, va susţine o lectură publică din noul său roman, Toate bufnițele. Cititorii cărţilor lui Filip Florian sunt aşteptaţi cu întrebări şi curiozităţi, lectura fiind urmată de un dialog cu publicul. Invitaţi: Sanda Cordoş, Ştefan Manasia. Moderator: Valentin Derevlean. Lansat de Polirom la Gaudeamus 2012, şi în ediţie digitală, Toate bufniţele este cel mai bine vândut titlu Polirom la ediţia de anul acesta a târgului recent încheiat. Ocazie cu care ne-am hotărât să oferim un exemplar al cărții celui care va da cel mai interesant răspuns la întrebarea de mai jos.
„Dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni și îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna vor fi urmate de povești, de-o mare de povești, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiți, în fel și chip. Sînt poveștile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfârșitul sfârșitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti.” (Filip Florian)
Așadar, întrebarea:
Avem noi, oamenii, cu adevărat nevoie de povești? Și dacă da, de ce?
Concursul începe marți şi durează până duminică seara. Cărţile nerevendicate se reportează după două săptămâni, iar destinatarul premiilor trebuie să aibă o adresă validă din România. Alte amănunte şi precizări vor fi publicate pe parcurs, pe măsură ce le vom afla rostul şi locul. Dacă le vom afla. Dacă nu, nu. Spor la răspunsuri inspirate!
Mulțumim Editurii Polirom și Librăriei Book Corner!