La început îţi pierzi o mână. Asta e aşa de insignifiant, că nici nu prea bagi de seamă. După aceea, pe cealaltă. Atunci de-abia începi să te întrebi dacă nu e posibil ca, totuşi, ceva să fie în neregulă cu tine. Dar nu dai prea mare importanţă faptului, ca şi cum n-ar fi ceva ieşit din comun, şi-ţi vezi liniştit de viaţă. În fond, nu eşti nici primul, nici ultimul căruia i se întâmplă aşa ceva. Apoi urmează picioarele şi în curând tot corpul. Capul, capul ţi-l pierzi la sfârşit de tot.
BICICLETA GALBENĂ
Oamenii își închipuie că, dacă ai un blog, poți scrie pe el toate tâmpeniile care-ți trec prin cap. Nimic mai fals. E limpede că nu poți scrie toate tâmpeniile, ci doar o mică parte.
te contrazic. eu capul mi-l pierd primul, si cel mai des!
Asta a spus şi coolcat!
explicatia ar fi ca eu sunt cea care i-a gasit capul, si gandu’ asta era pe teava!!!
logic, nu???