Într-o viaţă anterioară am fost un sclav negru, cu muşchi şi tendoane de oţel, obişnuit să car greutăţi impresionante pentru a-mi mulţumi stăpânii cei capricioşi. Cuvântul lor era poruncă pentru mine şi orice scuză era privită ca o încercare de a mă sustrage îndatoririlor cotidiene. Drept răsplată, aceştia mă biciuiau adesea, mă lăsau nemâncat cu zilele şi mă umileau în fel şi chip, cu un rafinament accesibil doar celor îmbuibaţi şi leneşi.
Nici acum nu-i uşor.
2, 10, 2, 10
testing my new avatar
e nou?
pe zi ce trece
La cati mai multi ani si vieti ulterioare !
la multi ani, domnu’ ! de ce n’ai zis nimic ieri ? ca puteam inchina un suc de zmeura in cinstea dumneavuoastra 🙂
vai, dar vă mulţumesc din suflet!
http://farm4.static.flickr.com/3269/3417147635_8fc0f06936.jpg?v=0
De 15 minute ma chinui cu o chestie. Nici acum nu-i usor.
nu zău?
Cred ca am infrant.
Sloganul contemporan: „La tati ni greu.” Se pare ca gasca de sclavi a fost destul de numeroasa…