Azi m-am trezit că vorbesc la perfecţie o limbă străină. Am ajuns să înţeleg propoziţii întregi, ceea ce e mai mai mult decât pot spune despre propria mea limba, unde e jale – nu mă descurc deloc, ba, dimpotrivă, e din ce în ce mai rău odată cu trecerea anilor, ba nu, a lunilor, a zilelor. Uit cuvinte, încurc genurile, declin aiurea – când vine vorba să declin. Deşi nu se poate spune că nu încerc. Nu, nu se poate spune asta. Adevărul e că, de fapt, nici nu încerc. De ce să mint? Nici prin gând nu-mi trece să fac vreun efort în privinţa asta. N-ar avea rost. Poate m-aş exprima mai bine prin intermediul muzicii, cântând la pian, de pildă, sau interpretând mai ştiu eu ce partitură complicată la violă. Dar n-am talent!
Despre asta e vorba.
mă gândesc, mi se mai întâmplă şi aşa ceva, ciclul ăsta al tău cu scaunele are conotaţii scatoLogice?
nu, ăsta e doar wishful thinking-ul tău (12 scaune!) – există însă nişte conotaţii ska-tologice, asta da.
;;)
atîta timp cît nu apar referinţele scatEologice nu am probleme :))
hristos e’mpăiat!
tu de fapt vrei să spui că…? sau…?
că… că
nu te laşi…
[img]http://farm4.static.flickr.com/3094/3170498366_838f70651c_m.jpg[/img]
p.s. cacat… coduri html
haştemeleu’ te mănâncă! :))
uneori e luni.