În fiecare zi mă trezesc la şapte dimineaţa şi mă plimb timp de o oră prin grădina din spatele casei. E un obicei pe care l-am deprins încă din tinereţe şi de la care nu m-am abătut deloc în ultimii 30 de ani. E singurul meu viciu, ca să spun aşa, la care nu pot renunţa nicicum (tutunul şi alcolul le-am abandonat demult – nu făceau decât să-mi amorţească simţurile de care aveam nevoie pentru degustarea matinală a naturii). Asta spre veşnica stupefacţie şi enervare a soţiei mele, care e ferm convinsă că nu sunt în toate minţile. Singurul lucru care o aduce de fiecare dată la sentimente mai bune e că, în tot acest interval, cel care a pregătit cafeaua am fost, fără excepţie, eu.
El si sotia lui ar trebui sa isi bea cafeaua impreuna, in gradina din spatele casei, la ora sapte dimineata.s-ar linisti in acest fel multe spirite;daca lumea ar oferi cafelei de dimineata importanta care i se cuvine, chiar si razboaiele s-ar putea evita.eu asa cred…
Şi cine s-o facă? Cafeaua, I mean.
the butler did it
He did it again! Damn butler.
ei cine…programezi de cu seara masinaria si gata…
După atâta vreme… parcă m-am obişnuit deja.
A, şi noroc cu câinele!
Nu ştiu zău ce m-aş face fără câine.
Îţi mulţumesc pentru asta.
Buna treaba, maine dimineata ma voi plimba si eu 5 minute prin curte, incep usurel… Revin sa va spun daca-l transform in tabiet sau nu 🙂
Dar sunteţi binevenit! Poate facem cafeaua împreună :).
Online, evident.
Sau nu.
pai da sau nu?:P
Exact!
Asta mă întreb de 30 de ani!
Auch, eu am venit la cafea… o fac eu?
Mmmmmmmmm, aroma inimitabilă.
:)) Eu am terminat de savurat cafeaua de dimineata, iti urez o zi excelenta!
Moi, aussi. Toi, aussi :).