La o lectură cu public ţinută recent, sunt apostrofat de o jună purtând ochelari cu rame groase – genul de studentă filoloagă devotată unei cauze nobile – că sunt arogant, misogin şi că în proza mea femeia joacă întotdeauna un rol marginal, fiind supusă, în acelaşi timp, unui tratament degradant. Candid, recunosc că lucrurile stau întocmai precum susţine ea şi, pradă unei iniţiative de moment, o invit la o cafea pentru a dezbate mai pe larg problema. „Exact ce spuneam!”, vine ţipată replica ei, după care părăseşte furioasă sala. La încheierea evenimentului, surpriză: o zăresc căutându-mă din priviri pe holurile instituţiei.