Tu mă întrebi: „Ai venit?”, iar eu îţi răspund: „Nu, nici vorbă, încă nu am venit. Ce-ţi veni?”. Tu continui: „Dar eşti aici!”, în timp ce eu insist: „Ce te face să crezi una ca asta?”. Tu o ţii una şi bună: „Măi omule, te văd, doar eşti chiar în faţa mea!”. Dar nici eu nu mă las mai prejos: „Cum te văd şi cum mă vezi?” În ciuda unor mici divergenţe precum aceasta, ne înţelegem perfect.
Viaţa bate ficţiunea.
O bate de-o zăpăceşte.
O face lată.
miau…
S-o facem lată.
Cum miau? Nu ham? Wtf, fată?