Shirin, Abbas Kiarostami, 2008. Imaginaţi-vă 114 prim-planuri succesive cu chipurile unor actriţe iranience care privesc în timp real un ipotetic film de dragoste gen 1001 nopţi. Sonor şi expresie. Asta e tot? Nu, e mult mai mult. Adică o poveste pe care o poţi urmări reflectată în emoţiile citite pe faţa lor şi, în acelaşi timp, în amintirile personale (în cazul meu, copilăria marcată de vinilurile ascultate la nesfârşit). Singurele momente în care tu, spectator occidental, te simţi extras din atmosfera basmului sunt cele în care o descoperi surprins pe Juliette Binoche printre chipurile înfăşurate în năframe şi realizezi pentru puţin timp că totul e o făcătură – în sensul bun. Nu e neapărat pentru iubitorii de filme, ci pentru iubitorii de poveşti. Eu unul am recitit de curând poveştile Şeherezadei şi citesc/ascult poveşti constant. Aşa că m-am substituit rapid celui de-al 115-lea spectator fascinat. Mi-a tihnit, adică.
(Am avut o epifanie, pornind de aici, despre cum stă treaba şi cu Container, un mare preferat al meu din toate timpurile (şi al celor 69 de votanţi care l-au notat cu 10 pe IMDB). Ca film, e un capăt de drum; ca artă, e genial. Din nou, dacă eşti hotărât să vezi un film, poţi fi dezamăgit. Dacă eşti deschis pentru mai mult… good for you.)
Mamut, aseară, la Mall. De ani buni, Moodysson & I = Love. Acum nu prea am multe de spus, doar că abia în ultima jumătate de oră mi-am adus aminte de ce îl iubesc. Un film mai slab al lui Moodysson e oricum mai bun decât 99% din restul producţiilor. Din păcate, eu nu pot judeca aşa, deci mă simt puţin frustrat.
Frustrat? Mă simt frustrat?
da
Of.
Apropos de povesti, basme si legende. Eu le-am citit pana tarziu in liceu. Am sarit repede peste cartile politiste iar din cele cu indieni am citit ce era mai la moda. Acum citesc niste povestiri indiene si mi-ar placea mult sa recitesc 1001 de nopti (in liceu ma cam feream de mama cand am citit-o).
Tu ii citesti povesti pisicii sau pentru tine? Sau aveti si pisici mici? Nu trebuie neaparat sa raspunzi daca este prea personala intrebarea 🙂
Am o colecţie destul destul de consistentă de poveşti şi cărţi „pentru copii”. Pisica, din păcate, nu e sensibilă la microbul cărţii. Eu am încercat, dar… nu ştiu, zău, cu cine seamănă, că nu cu noi.
Vremea pisicilor mici n-a sosit încă. Saşa e suficient deocamdată. Şi apoi n-are decât 13 ani. Adică încă 20 de ani suntem asiguraţi :).
Shirin a fost favoritul meu absolut din tot ce am reusit sa vad la editia asta. De cand m-am intors i-am innebunit pe toti cu el si azi am fost dezamagita sa constat ca nu a fost inclus in proiectiile din Bucuresti.
Shirin este un experiment reuşit. L-am vârât în Top 5 de anul ăsta. Mă surprinde că nu l-au dus şi la Bucureşti.