Oamenii își închipuie că, dacă ai un blog, poți scrie pe el toate tâmpeniile care-ți trec prin cap. Nimic mai fals. E limpede că nu poți scrie toate tâmpeniile, ci doar o mică parte.
of
discutiile astea filosofice, ma oboseşte de numa 😛
1. nu întotdeauna gîndirea e preambulul acţiunii. uneori facem fără să gîndim, alteori gîndim fără să facem.
2. în privinţa originii tuturor relelor, ea nu este nici gîndirea, nici acţiunea. pentru simplul motiv că nu există o origine a tuturor relelor
3. în general complicăm lucrurile gîndind un picuţ cam mult şi făcînd treburile un picuţ cam prost (ca dovadă că în loc să-mi ţin gura, m-am apucat să pălăvrăgesc)
apreciez explicatia detaliata, pe puncte si lamuritoare pana si pentru mine, care sunt un soi de „gica contra”, da’ de data asta n-am incotro decat sa ma declar multumita!
atunci cînd faci lucrurile fără convingere, inerţial
atunci cînd nu crezi în ceea ce faci, cînd nu îţi place ceea ce faci, cînd simţi constrîngeri sufocante
nu cred că ne naştem pesimişti. acţiunile (altora şi ale noastre) ne pot face pesimişti. şi gîndirea, concepţiile, evident.
Eu aveam mai demult o obsesie distincta. Acela de a scrie 99 de motive pentru care MERITA sa mori, iar al o sutalea motiv sa fie chiar „pentru ca exista 99 de motive pentru care MERITA sa mori”. Ma si priveam, in universul meu restrans si duhnind a frustrari nedepasite, scriindu-mi testamentul afectiv pe 100 bilete raspandite prin diverse locuri, fiecare cuprinzand cate un motiv… si locul unde s-ar afla ascuns urmatorul bilet. Macar in acest fel recuperarea mea de catre cei dragi (sau nu) ar fi purtat in sine un germene de originalitate… intre timp am depasit elanurile sinucigase, a ramas din mine numai melancolia. si cel mult o doza sanatoasa de dispret existential…
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența. Vom presupune că ești de acord cu asta, dar poți renunța, dacă dorești. AcceptCitește mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
cine ma contrazice?
Ştiam eu ca tu eşti! Eu te contrazic. Cu drag.
:)) felicitari pentru optimism!!! miau
propun o alternativa:
„viata e dura/
oamenii e fiare/
scapa cine moare”
dar tot nu stim ce e dupa!
după nu e nimic
înainte nu apucă să fie mai nimic
ergo…
pur si simplu nu pot accepta asa o viziune pesimista.
si speranta unde e?
dar nu e nimic pesimist aici
acel mai nimic e totul (atîta cît e)
pesimismul e în acţiune, nu în gîndire (care e doar constatativă)
Acum e clar că suntem diferiţi? Eu n-aş fi putut emite asta nici în ruptul. Capului.
gandirea e preambulul actiunii. originea tuturor relelor…
nici pe departe
detaliaza!
of
discutiile astea filosofice, ma oboseşte de numa 😛
1. nu întotdeauna gîndirea e preambulul acţiunii. uneori facem fără să gîndim, alteori gîndim fără să facem.
2. în privinţa originii tuturor relelor, ea nu este nici gîndirea, nici acţiunea. pentru simplul motiv că nu există o origine a tuturor relelor
3. în general complicăm lucrurile gîndind un picuţ cam mult şi făcînd treburile un picuţ cam prost (ca dovadă că în loc să-mi ţin gura, m-am apucat să pălăvrăgesc)
si io care n-am vrut decat sa ti-o inchid! 😛
apreciez explicatia detaliata, pe puncte si lamuritoare pana si pentru mine, care sunt un soi de „gica contra”, da’ de data asta n-am incotro decat sa ma declar multumita!
da’ io tot nu vad cum pesimismul poate fi in actiune…
🙁
atunci cînd faci lucrurile fără convingere, inerţial
atunci cînd nu crezi în ceea ce faci, cînd nu îţi place ceea ce faci, cînd simţi constrîngeri sufocante
nu cred că ne naştem pesimişti. acţiunile (altora şi ale noastre) ne pot face pesimişti. şi gîndirea, concepţiile, evident.
si eu care ma credeam o optimista…
trist!
Precizez că atunci când am votat „nici vorbă” mă gândeam ca de obicei la viaţa vecinului.
speranta moare ultima… si totusi moare si ea.
asta doar daca plecam de la premisa ca toate lucrurile mor.
nu e absolut obligatoriu!
„Om trăi şi-om vedea, …om muri şi-om afla!”
se potriveşte aici.
Eu aveam mai demult o obsesie distincta. Acela de a scrie 99 de motive pentru care MERITA sa mori, iar al o sutalea motiv sa fie chiar „pentru ca exista 99 de motive pentru care MERITA sa mori”. Ma si priveam, in universul meu restrans si duhnind a frustrari nedepasite, scriindu-mi testamentul afectiv pe 100 bilete raspandite prin diverse locuri, fiecare cuprinzand cate un motiv… si locul unde s-ar afla ascuns urmatorul bilet. Macar in acest fel recuperarea mea de catre cei dragi (sau nu) ar fi purtat in sine un germene de originalitate… intre timp am depasit elanurile sinucigase, a ramas din mine numai melancolia. si cel mult o doza sanatoasa de dispret existential…
Proiectul meu e scris în cheie ironică, asta neînsemnând nicidecum o lipsă de seriozitate; poate, dimpotrivă.