OK, de vreo două zile încerc să stârnesc reacţii de vreun fel la o veste care m-a bucurat peste măsură: poeta Ileana Mălăncioiu a câştigat marele premiu Prometheus pentru Opera Omnia în valoare de 100.ooo de lei. N-am văzut agitaţie nici pe alte bloguri, dar poate mă înşel. Eram chiar curios cine o ştie şi o citeşte, să nu mă entuziasmez singur-singurel.
În fine, eu îmi fac datoria să vă spun, celor care nu ştiţi, că Ileana Mălăncioiu nu e doar o poetă extraordinară, ci şi un caracter deosebit. În plus, are o inteligenţă muşcătoare şi un bun-simţ care transpar imediat din orice apariţie (prin bun-simţ înţeleg sinceritate demenţială). Volumul de convorbiri purtate cu Daniel Cristea-Enache, Recursul la memorie, e o încântare pentru cei care apreciază oamenii cu coloană vertebrală. Citiţi aici un fragment. Dintre volumele de poezii, pentru Sora mea de dincolo (preferatul meu şi care poate fi citit în antologia Linia vieţii) găsesc un singur cuvânt: autenticitate. L-am recitit cu ocazia asta: o lectură zguduitoare – aşa cum trebuie să fie arta.
Ştiu că mă repet, dar asta e: la fel ca în cazul Hertei Muller, cele două cărţi ale Ilenei Mălăncioiu pomenite de mine au fost sau se află încă la reduceri…
reduceri… la absurd.
si mie imi place mult malancioiu, sunt singurele poezii romanesti pe care le am cu mine la bucuresti, unde locuiesc departe de biblioteca.
ma bucur mult pentru ea, sa-i dea Dumnezeu sanatate!
mie nu-mi place – nici k om, nici k poeta
ouch!
No harm done. Chestiune de gust.
sau de zodie. 🙂
Mie îmi plac atât de puţini poeţi, că nici nu pot să susţin că-mi place poezia 😀 😀 😀
eu sunt un admirator al doamnei Malancioiu, am chiar o carte cu autograful dansei.
ce poeti iti plac? cand spui „putini” ma gandesc ca chiar de-ar fi unul singur, e deajuns. nu ca sa intelegi poezia, ci ca macar sa-ti placa.
Hm, ce poeţi îmi plac… dintre români ar fi Ileana Mălăncioiu, Magda Cârneci, Petru Creţia, Dan Damaschin şi, desigur, Nicolae Ionel.
Gellu Naum. Să nu uităm de Gellu Naum. Dar el e un caz special 😉
dan damaschin ego nunquam auditus et nicolae ionel quisnam est?
Hehehe, undergroundul poeziei româneşti… O să mă gândesc la o soluţie să-ţi parvină ceva din opera lor – nu se găsesc pe net. DD am senzaţia că ţi-ar putea fi chiar pe plac.
mersi mult! caut poezie buna…
hi hi si de unde ai cartea cu autograf, mario? 😛 si eu sunt fana ileana malancioiu, good job postul asta!
daaa….foarte grav post, imi place poezia ei cu toată greutatea cu care se lasă în ritmuri vechi dar vii, îmi place enorm şi mi se pare că menţine echilibrul pe planetă, în condiţiile în care puţina poezie bună pe care o avem e de un relaş asfixiant, compusă din joculeţe-fleţe şi danteluţe de luluţe şi sprayul albastru de pe zidul de lângă ghenă.
omul nu-l cunosc si nici nu contează, o manancă atâţia de cur – pardon d’expression – pe biata femeie incat pur si simplu mi se pare aberant sa mai gandesc cine e ca om, scapand opera din vedere. ocazie cu care – asta e, sunt in sezonul mărturisirilor pasionale – îmi exprim sila faţă de eternele valuri făcute de angela marinescu & co. dacă se poate spune că are .co de-adevăratelea, şi altfel decât pe filiaţie cât se poate de filială :D. aşa se discută despre poezie în lumea lor – de zeci de ani de zeci şi zeci şi zeci de ani imi e o scârbă incomensurabilă, de zeci de ani refuză poeţii să se citească între ei şi – par exemple – la cenaclele literare aflăm cu cine s-a mai culcat ileana mălăncioiu când era mică şi cine era şef la uniunea scriitorilor în perioada aia şi cum se leagă cele două. iată, ce frumos. şi aaaa, desigur, câţi poeţi esenţiali, fundamentali şi geniali au căzut victime ale acestui sistem manipulat din umbră.
cum spuneam, felicitări, mă bucur nespus, foarte foarte mult mă bucur!
(mi se pare mie sau iar te-ai îmblănit?)
Mă bucur nespus, foarte foarte mult mă bucur că te bucuri nespus, foarte foarte mult! Eu am ascultat-o vorbind la Cluj prin 2003-2004 şi mi-a întărit impresia lăsată în Recursul la memorie. Ce-mi mai place la ea e că a fost şi este foarte în afara modei. Ştie despre ce vrea să scrie şi asta încă de la început. A, volumul Pasărea tăiată, din ’67, îl am în ediţie princeps :D.
N-am vrut să iasă aşa grav… E chiar atât de rău? Doar e motiv de celebrare 😉
oro, iti recomand sa revezi „filantropica”, secventele alea cu scriitorii din „programa scolara” … geniale …
acum nu mai pot sa fur netul de la colega careia nu s-a ars priza. e foarte rau. dar i.m. e foarte iubita. lume foarte urata. ea nu. fug pe ogor. a ce soir.
eu nu cred că lumea n-a citit poezii de ileana mălăncioiu. îşi dă lumea cu părerea şi despre romane necitite! la un search pe google şi tot ar fi reieşit puţin (şi clar) despre ce e vorba….
……. nu-i nimic ciudat, nu? mi se pare mie doar!
o stiu pe ileana malancioiu abia de cand Survolaj canta pe versurile ei: Nu pot sa ma plang de foame/hrana mea din ceruri vine… etc.
Să ştii că se citeşte Ileana Mălăncioiu, numai că pe bloguri se scrie cam puţin despre poezie. Nu am ştiut că a câştigat acest premiu, ne bucurăm că am aflat de la tine…Bravo stimatei doamne! (Teodora)
Mie personal nu-mi place absolut deloc cind scriitorii sau poetii devin ei personaje descrise de altii. Eu cred ca ar trebui lasati in pace, ca doar ei sa-i descrie pe ceilalti. Asa e drept, ca ei sa nu fie niciodata personajele altora. 🙂
Pot înţelege poziţia ta. După mine, scriitorii sunt oricum dintotdeauna personaje ale universurilor personale sau colective ale celor care-i citesc. Şi chiar unele foarte vii. Fie că alegem să vorbim sau să tăcem despre asta.
Dinspre partea cu dreptatea, nu pot spune decât că e drept ca ei să nu fie niciodată personajele altora doar atunci când ei îşi doresc să nu fie niciodată personajele altora :).