Sâmbătă, 14 noiembrie 2009, o aeronavă privată va decola de pe Aeroportul Internaţional Cluj cu direcţia Paris, Beauvais. La bordul ei ne vom afla noi. Doi. Fără a mai pune la socoteală şi pisica (pentru că ea va rămâne acasă, în atenţia rudelor grijulii). Timp de şase zile şi cinci nopţi vom face aproape tot ce ne va da prin cap. Vom mânca croissante proaspăt culese, vom bea vinuţ şi vom vorbi, desigur, engleza. De stat, vom sta în Montmartre, la un hostel. Vom cumpăra suveniruri ieftine şi de prost gust pe care le vom înghesui în sacoşa de rafie pe care am achiziţionat-o în acest scop (am văzut eu în filme că se poartă – în Cache, în Un prophete...).
Rugămintea mea vi se adresează vouă, celor mai umblaţi prin lume sau pur şi simplu mai informaţi, mai citiţi etc., care sunteţi poftiţi să ne oferiţi sugestii legate de locuri demne de vizitat, chestii de făcut, obiective de neratat, mâncăruri, băuturi, moduri de-a ne petrece (timpul), în fine, mă-nţelegeţi. Orice sugestie, trimitere, informaţie practică de potenţial folos va fi apreciată (ei, nu chiar orice… asta e aşa, o vorbă, but anyways). Doar una va câştiga însă premiul oferit săptămâna asta, adică una dintre cele mai impresionante cărţi citite de mine în ultimii ani: Orhan Pamuk, Mă numesc Roşu. Dacă vă număraţi printre cei care consideră că Nobelul se acordă exclusiv pe criterii extra-literare, nu vă mai obosiţi să participaţi, căci Pamuk l-a câştigat deja. N-are rost să vă vorbesc despre carte. Au făcut-o alţii suficient de bine. Cartea este oferită prin generozitatea din inima mare a celui mai recent sponsor al concursului, ultimul, dar nu cel din urmă, unicorn :D.
Aşteptăm deci sugestiile şi nu reclamaţiile dumneavoastră pe toată durata weekendului :).
O plimbare prin Père Lachaise!!! O daaa…. 😉
ooo, super! de mîncat et de băut cumva:
http://www.chez-jenny.com/ – braserie alsaciană monument istoric, cu pereţii plini de scene câmpeneşti făcute din mozaic natural din peste nu ştiu câte sute de esenţe lemnoase. 😀
acolo am ajuns cu nişte profesori fancezi masoni şi plini de inele şi însemne care, după ce s-au îmbătat, au scos din buzunarul de la piept cărticele cu pleiada şi-au început să recite frumos, poezii graseiate. stăteau foarte teatral în picioare şi se scuzau când nu intonau bine. la alte mese, cam tot la fel.
Săr’mâna :D!
eu nu concurez căci am cartea. culmea, am şi citit-o!
dintre obiectivele sobre, mie mi-a plăcut la Sainte Chapelle, cea mai veche şi mai ascunsă (de negăsit aproape, mascată perfect de poliţie :D), catedrală cu două niveluri, la etaj e puzderia de vitralii, ridicată pe la 1240…
şi fast-food-urile vietnameze 🙂
duamne ce oameni invidioşi! nu mai comentează unu’ de când le-ai dat vestea asta!
deci magazinele pentru pictori sunt frumoase. paradisul pensulelor şi cărbunilor şi pastelurilor şi hârtiilor poroase şi pânzelor.
apoi magazinele vrăjitoarelor, cu tot instrumentarul – de la bol de cristal la pene de înger.
muzica e scumpă chiar şi second-hand iar magazinuţele-s pline de gangsteri. mă rog, aşa păreau, n-am cultura vizuală corespunzătoare pt. a-i vedea altfel.
Invidie? Hm. Nu, nu cred eu asta.
Pentru eventualii invidioşi: eu încă n-am avut concediu anul ăsta. Eh? Parcă aşa mai merge, nu :)?
deci io n-am fost prin Paris… inca, dar e un vis al meu sa ma plimb prin cimitirul Père Lachaise.
A nu se intelege cumva ca sunt invidioasa pe Alex ca ajunge inaintea mea la Paris 😀 si il trimit sa se plimbe prin cimitire… S-a inteles, da???
a, si am uitat sa zic: nici io nu concurez.
am cartea, am citit-o si mai si sponsorizez oficial aceasta editie a concursului de weekend. 😉
da, da, pe tine te-am înţeles. 🙂 oricum erai prezent.
dar dragi cooopiiii care n-aţi fost la Paris, puteţi să faceţi sugestii despre Micul Paris! nuuu?? 😀 😀
Măăăăăi 😀
problema mea e alta, eu am fost la Paris şi nu mi-a plăcut! ceea ce-i mai grav! 😀 mai ales în acest context al recomandărilor.
nici eu, mai ales acum ca a zis si ora ca ei de fapt nici nu i-a placut…
pai inseamna ca oamenii nu vor sa te dezamageasca, alex.
ceea ce e oarecum frumos din partea lor.
iar eu imi pastrez cartea 😀
*nici eu nu cred ca e invidie.
uff, ca de cand ai amestecat comentariile astea, nu mai stiu ce am vrut sa spun sau cui sa dau replica!
oricum, o să vă bucuraţi de avantajul că franţuzoaicele vor sta cu masca chirurgicală pe r-ul/ramul nazal.
şi s-ar putea ca parcurile să fie pline de trandafiri.
în parcurile principale din Paris, pe la rădăcinile trandafirilor trec mici conducte de încălzire, care-i menţin vii şi plenari foarte multă vreme.
iar psihopaţii din parcuri vin civilizat lângă tine şi-ţi zic: je vous en prie, j’ai besoin de vous parler!
J’aime Paris!!! 😀 😀 😀
Pingback: N-am cuvinte « Jurnalul lui Sasha
http://www.devioustheatre.com/wp-content/uploads/le-chat-noir.jpg
Deja avem două! 😀 😀 Om mai lua, ce-om face?
😀 😀 bine, puteţi să luaţi langues-de-chat.
http://picnicb.ciao.com/fr/24621851.jpg
aaaa, în magazinele pt. animale e o super modă cu mâncarea vegetariană pentru carnivore. deci crănţănei cu rozmarin şi – nu mai ştiu ce – coada’şoricelului poate 😀
ar fi culmea ca toata lumea care intra pe aici sa fi citit cartea 😀
la paris nu am fost inca (dar mi s-a promis ca). ce as face eu, m-as plimba pe stradute mici la intamplare, m-as pierde printre casele vechi si as uita notiunea timpului prin cafenele boeme din cartierul latin ascultand edith piaf. as incerca vinuri frantuzesti si m-as intoarce noaptea usor pilita la hotel cu chef de spalat vase (normal). nu mi-as face griji ca nu am vazut marile atractii turistice dar le-as da tarcoale in ultimele 2 zile ca sa am ce povesti acasa.
si nu uita de branzeturile si deserurile frantuzesti delicioase, cum ar fi le petit gateau (o prajitura fierbinte de ciocolata cu topita inauntru si cu inghe pe langa, ceva de genul asta).
ps: si daca tot mergeti la paris, fa si tu un gest boem si cumpara niste desuuri sexi si fa-i felinei ce te insoteste o surpriza (sa presupunem ca coolcat nu citeste ce scriu eu). desuuri pt ea, nu pt tine 😀
Hehehe, thanx for the tip! 😉
eventual, citeste repede niste dan brown si fa un circuit „istoric”, poate gasesti graalul 😀
această veste mi-a rupt inima.
supă de ceapă în resto les fous de l’île, pe île saint louis.
muzeul orsay, neapărat.
nocturnă la versailles, vineri seara.
marais.
grădinile luxemburgului, şi dup-aia pe la anticariatul pe 4 etaje (sau 5, nu mai ştiu) al lui gilbert joseph de pe bv. saint-michel.
marché aux puces de la saint-ouen, sâmbăta dimineaţa.
parcul de la buttes-chaumont.
mai bine cimitiru montparnasse decât lachaise (pay my regards to ionescu, tzara, baudelaire, cortazar, beckett)
o dimineaţă la cinema-ul de lângă sorbona.
lângă turnu eiffel, umpic mai ferit (101, quai branly), e o treabă care se cheamă centre d’information et documentation jeunesse, unde se dau bilete gratis la piesele de teatru din ziua/săptămâna respectivă. nu vă cere nimeni buletinu, că oricum arătaţi a tineri. iar biletele la concerte sunt mult mai ieftine.
cu acreditare de presă (poa să fie şi de la echinox sau murmuru jilţului) se intră gratis şi se sare peste cozi la muzee. numai să fie ştampilată pe anu în curs.
lângă panthéon (pe o străduţă, la stânga) e un bar mişto cu stones şi bere.
podurile.
un senviş lângă notre-dame.
centre pompidou şi un grog la restaurantul din spate.
mult mult mult mers pe jos. şi o umbrelă.
aş putea s-o ţin aşa până pe 14, aşa că mă opresc.
(ps. iar sunt in afara concursului. am „mă numesc roşu” în 2 limbi şi l-am şi citit. numa în una.)
ei, daca te duceai in spania te puneam sa mananci churros, da’ asa, la paris, ce sa mananci? mananca si tu ceva! 🙂 clatite?
io cand am fost la viena am mancat paine cu untura si boia si am baut vin fiert. 🙂
si in cracovia am mancat copane de pui stand in fund pe trotuar, in timp ce lumea se strangea sa-l vada pe papa (fostul).
p.s. n-am fost inca la paris, ma macina invidica. 🙂
Dacă e prima oară când mergi, atunci rămâi liniștit în oraș și fă-ți de cap de-alungul Senei, de la Mirabeau la Bercy. De mâncat eu am mâncat mereu la cantina din Place de Pantheon, câteodată ma mai duceam în Crimee ca să gust o ”tchorba pour chacun” de la …turci. A propos de turci, să nu cumperi de la ei bilete de metrou sau RER, ferește-te de albanezi, nu te uita ciudat la marocani, evită tot ce înseamnă ”peau noir” dacă vrei neapărat să faci expediții prin jurul Gării de est. Din lupta surdă Montparnasse vs. Montmartre, câștigă al doilea, doar fiindcă există locuri ca Batignolles, cimitirul M. sau Muzeul erotismului.
Dacă nu e prima dată când mergi, atunci fă-ți timp să vezi Barbizon sau Meudon, Fontainbleu sau Chantilly, evită monstruozitatea pe care ei o numesc La Defence și în general – stai departe de oraș.
Ar mai fi catacombele, casa Iuliei Hașdu de lângă St. Sulpice și metroul însuși, de ce nu?
erata:
La Defense, Hașdeu
🙂
mie La Defense nu mi s-a părut monstruoasă, cât ar fi ea de implantată şi nepariziană ca spirit; apoi când eram în vreun impas mergeam glonţ aux peaux noires care îşi pierdeau timp preţios pentru a mă ajuta pline de solicitudine. pieile albe nu ştiu cum dar fie erau grăbite, fie erau turiste, fie pur şi simplu xenofobe. muzeele sunt prea multe pentru cele 5 zile dar având în vedere că nici vremea n-o să fie de stat la infinit pe străzi, ar avea loc. doar n-o să vă deranjaţi cu muzeul rodin cu domul invalizilor, nu nu.
curios…cu ce te ajutau?
pe mine cu ”plastilină”.
domle’ fiecare cu ce inspiră! 😛 îmi ridicau şerveţelul de jos când îl aruncam cu dispreţ, cântau mai încet când treceam eu prin respectivele pasaje subterane, îmi dădeau să mănânc meniu musulman la mac donalds, etc.
mi se par mai simpatici indienii…
ai observat că-s foarte mulți portughezi?
nu. dar am observat multi portoricani care furau bani. de la mine, desigur. apoi eu am reuşit să rămân pe-afara hotelului o noapte intreagă din cauza unui recepţioner retardat, timp în care m-am plimbat singură şi pe tocuri prin champ de mars, a inceput ploaia, m-a facut leoarca, am căutat o bancă pentru că mă dureau picioarele de muream, la grădinile trocadero băncile erau stranse si incercuite cu bariere, turnul nu era iluminat pentru că de la ora 1 incolo intra pe modul economic, domnii cu probleme voiau sa vorbeasca cu cineva, am gasit o banca, m-am trantit pe ea, era evident udă leoarca si ea etc etc. si desigur, n-aveam nici bani nici telefon nici pic de spirit romantic in acest oras al luminilor. culmea culmilor, cat am stat eu la paris (3 saptamani) cel mai mult mi-au placut romanii.
vaaaaaiii!!!
am și eu niște povești de pe acolo…
românii? paradoxal, da! mergeam și în jean de bauvais și în st. sulpice, am cunoscut mulți tineri faini.
am stat mai mult în franța, în mai multe locuri. dar (dragă alex) nu se compară cu portugal. când vei mai avea timp ..recomand.
auzi da’ tu prin românia cât ai stat adunate aşa cap la cap? 😀
destul !!!
Pe mine un indian sau pakistanez de la o spalatorie m-a ajutat sa-mi recuperez o moneda de 2 euro pe care am scapat-o in gunoi (era sub fanta prin care masina dadea rest). A scos in fata mea tot gunoiul din cos – evident ca moneda era la fundul sacului. Deci da, respect!
Mersi, Mario, ne vom face de cap prin oraş. Am reţinut sfaturile ;).
Mă numesc Dalton Ion, nu am citit „mă numesc roşu”, n’am văzut parisul, dar pot să vă dăruiesc o sacoşă de rafie, ca să nu mai înghesuiţi bietele suveniruri la întoarcere.
Dacă eu şi consortul meu am merge acum la paris, am face, aşa cum aţi spus, aproape tot ce ne’ar da prin cap. Nouă, nu vouă. Adică timp de şase zile şi cinci nopţi n’am vizita tur efelu’ nu ne’am pupa franţuzeşte n’am vizita luvrul nici notră damul nici panteonu nici arcul de triumf nici per la şezul nici mulan ruju.
Ne’am plimba întocmai într’acolo unde ne poartă paşii în contra direcţiei în care o apucă turiştii mai ales japonejii şi fiindcă toate drumurile duc la romania într’un târziu am şterge’o englezeşte înapoi acasă cu aeronava să ne odihnim naibii în mănăştur că n’am mai avut concediu de un an.
draga alex,
mi-ar placea sa mai simt parisul cu papilele turistului!dar nu se mai poate, ca-s deja de-a locului de 7 ani!asa ca din punctul asta de vedere te invidiez!
din pacate exact de pe 11 pana plus o saptamana suntem in provincie la socrii, deci iti revine sarcina de a (re)descoperi parisulfara ghid.daca mai sunteti aici dupa 19 da un semn pe imaginaus@yahoo.com
daca nu,
de vazut:arta contemporana-palais de tokyo si galeriile din strada louis wisse, deasemeni bineinteles pompidou unde e salonul de carte de artist cu cartea mea (dar pe 4 dec. abia scuze, nu puteam sa ma abtin sa nu mai bag publicitate)si daca sunteti in zona, cautati galeria chantal crouseau de langa pompidou,cinema mk2 daca vreti un film bun de autheor la orice ora din zi si din noapte, precum si fast foodul libanez din spatele pompidou-lui, daca nu macar fast foodul libanez de pe champs elysées unde am lucrat si serveuse in inceputuirile mele aici (nu-i fac reclama dar au libanezii astia niste falafele, sau pitta cu menta, branza rosii si ulei de masline…).puteti incerca si un cous-cous intr-o seara marocana.
galeriile lafayette se pregatesc de craciun, sigur o sa va placa vitrinele, sunt inebuniti japonezii sa faca poze la lafayette iarna…daca nu cumva mai e inca expozitia david lynch in vitrinele lafayette..oricum mergeti,n-o sa va para rau (si acolo am fost vanzatoare de bijuterii,sic!).
de mancat: tartiflette, carpacio cu sos de lamaie si ulei de nuci,blanquette de veau,le confit de canard,ca desert tarte tatin au glace vanille,la resto hipopotammus se mananca bine si ieftin in happy hours (dupa doua) si au si desertul miraculos cu prajitura cu ciocolata fierbinte inauntru si inghetzata de vanilie langa, dar daca zici ca suntetzi la montmartre e un bistro al nostru langa place des abesses unde mananci bun de tot, bate-ma ca nu mai tin minte numele.recomand cu caldura si restaurantele „chez papa”, mai multe raspandite prin paris pe unde nu te-asteptzi!
de baut:kir neaparat, vin e greu sa gasesti pros pe-aici deci sigur nu luati teapa si daca nu sunteti neaparat très connaisseurs:-))
daca vreti shopping, mergeti pe rue rivoli de la statia de metrou chatelet, si asa , cand dati coltul la magazinul de pantofi vivaldi dati si peste cartierul latin cu indragostitii homo, hetero si bi sexuali cantand tinandu-se de mana, mai precis pe rue vieille du temple si de acolo va descurcati voi,printre second handuri cu pantofii lui edith piaf, mai ales daca luati un mojito la bord pe vreo terasa,veti avea cu ce sa va clatiti ochii!
daca sunteti fumatori atentie, veniti cu tigari de-acasa ca-s de 4 ori mai ieftine, in plus aici e interzis sa se fumeze in ORICE bar!deci ramane sa le fumati pe malul sennei, pe la sait michel, unde e un anticariat de basm, pe langa shakespeare…
inca odata, imi pare rau ca nu ne vedem , macar la disneyland va duceam gratos..
lista e lunga , pana pe 14 iti mai scriu in functie de ce-mi vine-n minte.cu specificarea ca vorbesc de preferintele mele care pot fi total diferite de ce va place voua..;-)
era sa uit, macar pentru asta te rog si rog cititorii tai sa-mi voteze pe blog cu incredere numele pisicii proaspat intrate dans la maison!
recomand:
o ascensiune in turnul eiffel pe timp de ceata
un tur al domului invalizilor pe role
o plimbare pe cheile franceze ale senei
un drum pana la poarta cimitirului pere lachaise si inapoi
un benoclu bun cu care sa priviti, dintre picioarele arcului defense, arcul de triumf.
nu recomand: muzeele. cozile sunt uriase iar inauntru nu e nimic din ce ai putea vedea oricum in orice album de arta.
ramane cum am stabilit. ne intalnim la obelisc. aveti grija sa nu va pierdeti capul in piata concordiei
„nu recomand: muzeele. cozile sunt uriase iar inauntru nu e nimic din ce ai putea vedea oricum in orice album de arta”
pe acelaşi principiu, ar trebui să nu recomanzi mersul la concerte. şi aşa mai departe.
si asa mai departe. de ce nu? exista bariere pentru absurd?
Am fost eu la Paris anu’ ăsta da nu m-am plimbat prin ţintirim că am avut de văzut expoziţii, muzee şi atracţii turistice stupide.
[idiot] depinde ce muzee. d’Orsay merită că ai acolo cam tot ce contează, Domul Invalizilor merită iar că au muzeul armelor (mai ales WW2) if you’re into that kind of stuff. Restul nu m-au impresionat aşa de tare încât să-mi petrec ziua în ele. Eu am văzut trei expoziţii foto foarte faine – una semnată de Mard Riboud la Muzelul Vieţii Romantice (pe lânga palce Pigalle), iar celelalte două, Henri Cartier Bresson şi alta de Ferdinando Scianna la Mainson Europeene de la Photographie unde m-a dus o prietenă care studiază la Paris, că singur n-aş fi ştiut să merg. Mai verită văzut Atelierul lui Brâncuşi (lânga Centrul Pompidou). E gratis intrarea da e deschis numa până la ora 18. La Centrul Pompidou n-am fost şi acuma îmi pare rău pentru că era o expoziţie cu lucrarile lui Kandinski (un nene rus cu primele picturi abstracte faine pe care le-am văzut) şi Cadler (ăsta a făcut sculpturi din sârmă, majoritatea foarte faine). Colecţiile permanente sunt în general slabe, expoziţiile temporare de obicei sunt faine daca ştiţi la ce să mergeţi. Dacă nu ştiţi ce vreţi mai bine nu. Urcarea în turnul Eiffel nu merită că stai la coadă de mori – cel mai mare rip-off parizian alături de Versailles. Pe cheiul Senei e fain când e vreme frumoasă cu îs toţi francezii ieşiţi la picnic. La Defense am facut cele mai faine fotografii. Faţă de cartierele de birouri din SUA unde îs toate înghesuite, francezii l-au făcut cu cap şi e foarte aerisit. Numai să nu mergeţi duminica acolo ca e plictisitor.
hmmm asta cu muzeele e o optiune subiectiva… vreau sa zic ca au am batut toata italia de la caramb la toc cu tovarasii mei si n-am intrat niciodata in niciun muzeu
acuma serios: 99% din cei care-si fac poza cu monalisa habar-au de ce. de ce ce? de ce tot.
si mie mi se pare o prostie sa pierzi vremea la cozi ca sa vezi ceva ce oricum poti vedea in carti.
in mod sigur unora li se poate parea o prostie sa bati ţintirimele in paris… 😛
ca să nu mai zic că eu iarăşi am fost dezolată, exact pe unde au fost ceilalţi mai încântaţi. adică mi-a plăcut mai mult Renaşterea din Luvru decât Impresionismul din Orsay şi m-au impresionat (ca pe omul simplu de la ţară) Ingreşii şi Poussinii întinşi pe un întreg perete de palat, în comparaţie cu Moneţii mici pitici (n-am citit niciodată în albume dimensiunile lucrărilor, rău am făcut), în ceţurile căruia nu te pierzi căci n-au vastitatea pe care le-o potriveam eu in capul meu. Aaa, ca să nu mai zic că Monalisa miroase a saucissons (pt. că în Luvru, la ultimul etaj, e un soi de cantină, că numai cafeterie nu se cheamă, care răspândeşte un drăguţ miros de mâncărică).
Da, de acord, este o opţiune subiectivă. E foarte simplu de fapt: dacă nu ştii măcar o expoziţie care are loc acum la vreun muzeu din oraşul tău, then it’s not your thing. Dacă te interesează cât de cât arta şi mergi măcar odată pe lună la muzeul sau la vreo expoziţie, vreun vernisaj, atunci muzeele din Paris pot fi foarte interesante. Nu uitaţi însă de treaba cu expoziţiile temporare.
La D’Orsay şi Invalizi nu era deloc coadă, iar intrarea e sub 10 eur cu Paris-visit (abonament de metrou cu ceva reduceri incluse). De Mona Lisa mi se rupe, însă n-aş fi ratat sub nicio formă să văd pe viu căteva picturi de-ale lui Van Gogh. Da, se pot vedea la fel de bine reproduceri şi într-un album de artă sau pe ‘net, însă e total altceva să vezi originalul în mărime naturală, tridimensional, cu texturi, la o lungime de braţ.
Ah, când am fost la Paris de băut (înafară de apă) am băut numai cidru şi vin. Şi o bere de-a lor ce se găseşte prin supermarket-uri în stică de şampanie, dar am uitat cum îi zice. Vin vă recomand Madiran dacă sunteţi cu cel roşu (de fapt aproape negru, gen Fetească Neagră sau Pinot Noir).
creca dupa ce-o sa te intorci o sa dormi neintors trei saptamani … 🙂
neaparat o seara cu resto japonez!sunt de doua ori mai scumpe decat cele chinezesti care-s la tot pasul si foarte la moda, dar si de zece ori mai bune!si in meniu la japonez cereti neaparat la soupe misou(cu alge si toufu), brochettes au fromage et veau(un fel de frigarui cu carne fripta si branza care se-ntinde miamiii. sushi si maki o sa va bage din start oricum deci n-aveti cum sa nu le gustati.neaparat cu betzishoare, eu nu m-am lasat pagubasha pana n-am invatat sa mananc si bobul de orez asa.
vara e misto la jardin du plantes(cea mai veche gradina botanica din europa plus zoo langa si cu un muzeu asemanator cu antipa al nostru) si in padurea vincenenes.dar daca e vreme faina, puteti incerca si acum toamna le parc floral de paris situat exact langa chateau de vincennes(statia ultima pe linia1 de metrou-aia care trece prin champs elysées:-).aveti expozitia de dalii si de fluturi, in plus lebedele ,gansacii si paunii alearga liber prin parc ca la ei acasa,aveti grija sa nu-i calcati pe cozi!
nu v-am vorbit de louvre si d’orsay ca-s cozi mari si nu stiu ce gusturi aveti in arta, eu personal prefer muzeul de arta contemporana de langa palais de tokyo (pe langa trocadero).dar pot fi sarite si cozile daca aveti card de presse , si-n pluse adevarat ca nu platiti, cum a zis cineva mai sus.
turnul eiffel e de privit seara la ora fixa, cu camera video!fiindca la ora fixa, se aprinde si tine vreo cinci minute cu straluciri feerice ca de diamante, mai ales ca a fost ziua lui anul asta!dupa care isi revine la normal , adica tot cu luminitze , dar mai putin spectaculoase;-)
daca vrei ultimele noutati electronice, foto,dvd, muzica etc mergeti la fnac care e cam peste tot la nodurile mari de metrou (recomand ultimul lumix subacvatique).insa un magazin prin care-mi place sa ma plimb este virgin-ul de pe champs elysées unde ,la etaj, dupa ce treceti prin dvd, muzica etc, aveti imperiul benzilor desenate si manga japoneze!si daca nu v-a prins inca virulsul asta si va luati vreo carte de acolo, sunteti dup-aia life addicted garanteed!
si daca tot suntem la capitolul ch elysées,ta copine , eh bien IL FAUT qu’elle passe à SEPHORA, care chiar langa virgin music!stiu, tu o sa ma injuri, dar ea va fi fericita!si deasemeni pe o strada perpendicualra care are toate vitrinele de mari creatori de la channel pana la jp gautier, versace si dior impodobite ca pomul de craciun!aparat foto neaparat!:-)
si-ti mai zic.
recomand un sarut frantuzesc pe gatul unei sticle de vin
recomand o mana de ajutor pentru o sonata la doua maini (e grea a dracului, bagami-as picioarele) la orgia catedralei dama de la notre bossu
recomand un concert de jazz la o bagheta cu praz
domnu alec sandru mall do van clu’jean du yu have a clue to read francais? nu rata librariile cu banzi desenate. ceea ce se cheama la ei BD pentru adulti nu e deloc acelasi lucru cu aceeasi notiune romaneasca.
recomand „voyage a tulum” desenat de manara dupa un scenariu de felie. felina. fellini.
La Bande des Six Nez! 🙂
nu recomand sa zabovesti pentru revelion. aveam cele mai romantice asteptari si experienta de la fata locului (shampz elizey) a fost un dezastru morbid. voi pofesti odata.
cica este o moara p’acolo unde se face faina rosie. bloody communists!
napoleon has left the building. long live napoleon III! exit, left. poarta e goala, sut si gol! de gaulle s-a dat de gol.
baron haussman’s in the house , man!
Ia cu tine si inima, inima mea
Si ascunde-o in bagaje pe undeva
Ia-o cu tine acolo in America
sau in Antarctica.
voyage voyage bag sis bacsis
legenda troii, je dis, paris proscris
eu insa, iata, sunt deschis:
ma declar un simplu turist
outsider autist basca artist
in micul paris e un mare plictis
alo alo
sunt deschis la dialog
dar daca ma luati 5 saptamani in balon
ma rezum la monolog
montezum cel olog
Ah, dacă vreţi să vedeţi Parisul de sus, vă recomand Tour Montparnasse seara, inainte să se întunece. E mult mai puţin aglomerat decât la Tour Eiffel. Vă uitaţi repede la panoramă până se întunecă, iar apoi puteţi vedea jocurile de lumini de pe Tour Eiffel despre care pomeneşte luminitza mai sus. Dacă e vânt puternic e închisă terasa cu heliportul de desupra, dar tot puteţi privi prin geam 360*.
cand eram mic l-am intrebat pe tata „ce inseamna dacia” si mi-a povestit rabdator istoria genezei poporului roman. urmatoarea intrebare pe care i-am pus-o mi-a furnizat drept raspuns o palma peste ceafa de mi-a zburat fesul cu mot cu tot pe celalalt trotuar, intrerupandu-mi firul logic de deductii:
– asta inseamna ca masina francejilor se numeste „galia”?
adica te-a suspectat de ironii subtile de la varste fragede?
dar macar intrebarea era pe bune?? 😀
evident! :)) chiar mi se parea ca degeaba mai si intreb…
nici macar privit de foarte departe parisul nu seamana cu bucurestiul
Aş putea specula că periferia Parisului seamănă puţin cu centrul Bucureştiului 🙂
Noa acum ceva despre Cehia.
În Praga cel mai mult mi-a plăcut pe lângă muzeul Kafka (muzeul merită vizitat doar dacă aţi citit măcar Procesul şi Castelul şi v-au plăcut; e o modalitate de-a intra în pielea lui K). În curtea muzelului este o statuie mobilă cu doi tipi ce se pişă într-un bazin de forma harţii Cehiei. În apropiere este o terasă cu supă gulaş excelentă şi bere Pilsner Uqruell la halbă sau la ţap. Preţuri ok, nu ca în Paris. Cam ca la noi într-un local normal, doar că e mai bună servirea şi consumaţia.
Dacă vă place berea (eu nu-s prea mare fan), atunci Muzeul Berii din Plzen nu trebuie să-l rataţi sub nicio formă. Sau cel puţin restaurantul din incinta sa. Se poate bea bere nepasteorizată iar mâncarea e foarte bună. Am pierdut trenul spre Cesky Budeovice din cauza asta.
PS: gulaşul cehesc e foarte diferit de cel unguresc.
recomand pentru paris:
un tur al rondului trafalgar square cu gondola. costa doar cateva mii de yeni.
depunerea unei coroane de flori la mormantul lui stefan banica junior din pere lachaise (e asezat intre alexandu cel mare si alexandu dumas fiul)
o bataie cu pesti in satucul lui asterix – bineinteles dupa degustarea unei sorbituri din polonicul cu portiune magica
Da ce, o crăpat deja Şefan Bănica jr.?
http://ijoshristos.wordpress.com/category/stefan-banica-junior/
alex, se pare ca lumea vrea sa te trimita intr-un tur prin europa… cel putin!!!
vezi sa nu afle sasha – e posibil sa va saboteze plecarea 😛
sasha a aflat si exerseaza in oglinda expresia glaciala 🙂
in pere lachaise – daca ajungeti, o floare la mormantul lui Jim – de la mine.
o floare învelită-ntr-o pagină din „Fascinaţia morţii” 😀
crezi ca Jim ar gusta aluzia?/:)
absolut!
eu am lasat ofranda o sticla de saniuta si un pachet de carpati 🙂 deh, aveam doat 17 ani
la 17 ani… m-as fi lasat pe mine ofranda 😀
as fi dormit pe putin o noapte pe mormantul lui!
l-am vazut pe van gogh pe viu:
i-am spus bai nene vei ajunge celebru, asta o stiu
din istoria artei, musiu!
s-a facut la fata galbeniu-pamantiu
si s-a intors cu curul in sus in sicriu
incredibil, de la arta si de la artisti care mai de care s-a ajuns la pewla lui banica 😀
p00la lui banica
desi e mica
este chintesenta
la tot ce misca
Mersi foarte mult. It’s really overwhelming… Citesc şi recitesc, o să şi conspectez. Mersi, mersi, mersi 🙂 🙂 :).
musée d’orsay, neaparat sa mergeti la o piesa la comédie française, e bestial inauntru. cartierul evreiesc si rue mouffetard de vazut duminica, de umplut acolo sacosa de rafie. 🙂
la louvre nu am fost, mi-a fost lene…
mi.a placut la nebunie montmartre, va invidiez ca stati acolo…
daca sunteti aquaphili e un aquarium superb langa tour eiffel, cu cinema interactiv inauntru si rechini care-ti trec pe deasupra capului prin apa, o nebunie!costa scump biletul dar daca aveti cadr de presse e gratis!
la statia pont marie pe linia 7(imadiat langa chatelet) este la maison européenne de la photographie, tot gratis cu cardul, si marti mi se pare gratis pt. toata lumea!de vazut neaparat daca vrei sa vezi ce se intampla in fotografia contemporana!
pentru benzi desenate, avem un autor preferat:everul johan sfarr a tout prix!&u won’t regret!
–––––-
nu va lasati trasi de maneca la montmartre pt a vi se face bratari la fatza locului pe mana direct de negri de pe langa fuliculaire, daca le-ati dat mana mana va treziti ca v-au impletit-o direct in 3 secunde si trebuie s-o platiti.la fel si cu pictorii si desenatorii din montmartre, doar daca nu vreti un souvenir destul de costisitor cu caricaturile voastre, ca la noi la mare:-)
Da, confirm. Marti e gratis intrarea. In rest e 2-3 euro, nu-i scump deloc.
Luminitza, mersi foarte mult pentru consistenţa recomandărilor. Chiar regret că nu putem sta la o cafea şi o poveste – la faţa locului…
Piata Notre Dame, dupa 22 noaptea – spectacole improvizate in aer liber, e mai interesanta lumea care se aduna acolo, de multe ori:)
O, bine-ai venit pe la noi :D! Te mai aştept oricând ai vreme.
anuntarea castigatorului nu mai intereseaza pe nimeni??
toata lumea a participat dez-interesata la aceasta editie a concursului??
uaaaa…. 😀
raportam premiul – ca la LOTO?
Nu raportează nimeni, nimic. Deliberam. În urma cumpănirii judicioase, premiul a fost acordat postului extrem de inspirat al ataraxei! În lumina faptului că ataraxia are deja cartea şi chiar a citit-o, ea a cedat premiul domnului ggl, în contul contribuţiei acestuia. Le mulţumim şi îi felicităm:D 😀 :D.
Orice alte sugestii legate de Paris, Oraşul etern, sunt foarte binevenite în continuare. Thanx a bunch 😉
vai, mi s-a luat asa o carte de pe inima 😀
felicitari! felicitari si celor care au citit-o si celor care au castigat-o, si celor care se duc la Paris, si celor care raman cuminti acasa 😛
da, da, felicitări ataraxiei, mi-au plăcut la nebunie recomandările ei 😀
felicitari mie si lui ggl, si lui alex ca pleaca la paris.
dupa acest concurs am ramas cu invidia dar mi-am propus sa fac lobby in sufragerie pentru o excursie la turnul cracanat.
lobby in the lobby 😀
deja am taiat un carton mare dar inca nu m-am decis ce sa scriu pe el. asta imi aduce aminte de un banc mai vechi:
sotia apare in sufragerie purtand doar o pereche de pantofi cu toc. daca nu imi cumperi o rochie noua, asa am sa merg imbracata de revelion.
sotul se uita lung la ea si ii raspunde: bine, dar sa te epilezi inainte 😀
😀 pai tu te duci doar cu cartonul in sufragerie si pretinzi niste desuuri pariziene… zic si io.
si eu am luat notite ptr ca sunt multe lucruri care inca trebuie vazute a Paris 🙂
ptr ca s-au spus f frumos toate, as spune .. cumparati o carte de poezie un Nerval, Prevert sau altcineva, dupa preferinte 🙂 si cititi-va poezii peste tot prin oras, pe banca, pe buza fantanii, pe trepte, sub pumbrela, in toate pozitiile imaginabile..
si ascultati (din nou) The Ballad of Lucy Jordan http://www.youtube.com/watch?v=0KV-PTK0UZ4
🙂
@ultimulunicorn: imi trebuie o strategie bine pusa la punct. daca cer desuuri s-ar putea sa mi se raspunda: pune mana si imbraca-te ca racesti 😀
m-am hotarat: de acum inainte voi fi si eu generos pe blog. deocamdata idee in constructie.
În stadiul de proiect, adică, nu :D?
Alex, uitasem, sa mancati neaparat supa de ceapa. E traditionala and it’s not what you think! Si eu am zis „uec” prima data insa a fost foarte buna. E cu fondue.
Multumim ataraxiei, unicornului donatorului si organizatorului turist la Paris. Promit ca dupa ce o citesc s-o duc la Schimb de carti sa se bucure si altii de ea.
Aşa vom vom face. Acuma trebuie să te ascultăm :D.