Dacă v-aţi plictisit de Jocul cu mărgelele de sticlă, există o alternativă. Pe lângă alte alternative. Deci: ce pot face două mâini dibace?
Doamnelor şi domnilor, continuăm livrarea de publicitate mascată cu proiectul unor prieteni care preferă să se joace. Ei şi copiii lor. Ok, ok, mai mult ei. Cu Lego. O preocupare pe care în copilărie am observat-o doar de la distanţă, cu circumspecţie, căci pe vremea mea… Iar după aceea… Mă-nţelegeţi. Dacă sunteţi interesaţi (sau vreţi să fiţi interesanţi), puteţi să-i vizitaţi pe site sau să participaţi – cu mic, cu mare – la diversele concursuri şi întruniri ce au loc pe tot cuprinsul patriei. De exemplu, o expoziţie organizată de ei se desfăşoară as we speak la Cluj, la Palatul Copiilor.
A, şi nu le mai daţi voie copiilor să joace toată ziua cu soldăţei de plumb. Sunt toxici! Am văzut eu pe Discovery.
mi-aduc aminte că şi-n acele vremuri când mă jucam cu lego, se furau materialele de construcţii. de-aia n-a durat nimic.
😀 😀 😀 Păi dacă pleca fiecare copil acasă cu câte două piese în buzunar zilnic… De aia preferam eu să mă joc de-a Legolas. Numai că nu ştiam.
pai da ca si mie tot de Legolas mi-a placut…
We’ll travel light. Let’s hunt some Orc!!!
😀 astept zapezile… prefer sa fiu deasupra celorlalti.
da, da :DDD şi Le Golaş era bun!
despre gulaş nu mai zic!
ce-ar fi daca din fiecare glonte cu care a fost impuscat un copil care se joaca de-a soldatii s-ar face …un soldatel din plumb?
ar fi foarte rău. ar apărea o nouă industrie de armament.
eu preferam „Jocul cu margelele de sticla”, numai ca pe atunci nu stiam… asa ca-mi construiam castele din cuburi de lemn colorate 😀
Ieeeeeeeeeeee, am primul abonat prin mail. Mulţumesc :).
„primul”… as in „the only one”?!? greu de crezut…
Parol!
Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea. Poate ar trebui sa fie: Jocul si intelepciunea mea e…Lego?! :)) Mie imi placea lego cand eram copil…lego-ul altuia, lego-ul pentru baieti, cu pirati si vase de marina cu tunuri 🙂
@ultimulunicorn: si eu imi construiam castele…din praf de caramida scrijelita, aflata la temelia casei bunicilor. Noul se cladeste pe ruinele vechiului :))
Copiii sunt nişte adevăraţi constrictori 😀
nu sunt de acord!
totusi preferatele mele erau castelele din carti de joc 😉
acolo incercare de rabdare si mana sigura!
Din cauza unui film vazut cand eram mai mica, House of Cards, din 1993, am ramas cam reticenta la asemenea constructii :))
Eu nu aveam Lego când eram mic. Aşa că îmi făceam săbii din parii de roşii ai unchiului meu şi mă războiam cu copii din cartier. Sau meşteream ambarcaţiuni din scânduri (un fel de plute care „pluteau” la fel de bine ca şi un topor) pe care urma să le lansez la apă în lacul din Gheorgheni, cel de lângă Casa Tineretului – o flotă întreagă de Titanicuri care nu aveau nevioie de vreun aisberg pentru ca să dezlănţuiască dezastre cu mii şi mii de morţi.
eu ca şi-acum, mai mult cu animalele 🙂
S-a dezabonat primul abonat prin mail :(. Unde-am greşit…?
:))))
A revenit! Plus bonus doi noi. Adică două nouă :D.
caci cui are i se va da, iar de la cel ce n-are – se va lua si ceea ce are!
asta n-are sens in capul meu, da’ m-am gandit ca poate pe aici sunt altii mai destepti decat mine. 🙂
eu aveam o cutie de carton cu 2 geamuri decupate si o usa. avea perdele si covoare si cam tot ce ii trebuie unei casute de papusi. si haine la papusi aveam. nu asa multe ca alte fete ca eu nu stiam sa fac.
mai aveam o papusa mare care cica mergea daca o tineai de mana, dar nu aveam voie sa ma joc cu ea, si mai aveam niste ursuleti si alte papusici dar le numaram pe degete, nu ca in ziua de azi cand un copil are sute de jucarii, laptop, mobil, nintendo, wii, mp3 player si aparat foto.
si ce bine era atunci.
copiii de azi nici nu stiu ce-au pierdut!
??? Era sinistru!!! Copiii de azi n-au pierdut nimic. Dimpotrivă. Noi suntem marcaţi pe viaţă de ce s-a întâmplat atunci.
eu sunt marcata de toate bucuriile simple ale copilariei, jocurile de-a v-ati ascunselea si restul…
imi pare rau pentru copiii astia care invata sa se joace la calculator inainte sa invete sa mearga.
Am I simple minded? Oi fi. Dar nu regret nimic.