Consecvent dictonului clasic „concursurile prietenilor mei sunt şi concursurile mele”, împrumut pentru competiţia de azi pe cea gata organizată de către Holicica. În fond şi la urma urmelor… dacă nu eu, cine :D?
Citez: „Booonn… preafrumoasa carte a lui Jehan Calvus va merge mai departe la cel de’mi va da cel mai bun sfat de început ziua bună de di-mi-nea-ţa. Aştept orice sugestii energizante, de la cafea cu extract de arbore de sequoia la flotări cu viza de flotant în gură, orice, numai să mă TREZESC. Nu de alta, da’ de mâine adio concedii de odihnă, adio concedii medicale, adio concedii postnatale, adio concedii fără plată, fără fir, fără număr.”
Ce mai aşteptaţi (întrebarea e retorică…)?
Holicica, preia legătura.
cred că toată lumea doarme deocamdată. când s-or trezi poate ne-or spune cum au reuşit. asta dacă se trezesc dimineaţa… altfel nici nu se pune, nu?
:)) Chiar eram pe fază, între doi pui de somn ţinuţi în lesă de’o lampă chioară. Mă simt ca la salvaţi roşia montană.
Aşaam…şi’nainte de’a adormi: duoamne, ce mi’a mai plăcut cartea asta! oare calvus era treaz când a scris’o? O fi scris’o’n amurg? O fi publicat’o tot atunci?
Dacă toţi blogosferaţii cu bune gusturi s’ar aduna să o citească, bumgartes ar întrece vânzările la ”amurg”, bampirul 😀
daaaa, păi nu spunea c-a vrut să se trezească dar era prea târziu? 😀
Asta pentru că nu era consecvent dictonului clasic ”mai bine mai târziu…”. nici ăluia cu „niciodată nu’i prea…”.
Taie lemne! Nu numai că te trezeşti repede, dar în acelaşi timp îi trezeşti şi pe vecini.
sa taie lemne in casa, in holul blocului sau in fata blocului?
Depinde pe cine vrea să trezească. Dacă vrea să-i trezască şi pe vecini în casă sau în holul blocului.
am o reţetă foarte proaspătă, din dimineaţa asta chiar. îmi propusesem şi eu să dorm. să dorm muuuuuuult. eram aşa fericită, nimic nu părea să-mi întunece planurile. la 8 tot blocul era un urlet, administratora urla şi bătea cu pumnii în diverse uşi: deschideţi că miroase puternic a gaz pe scară! vecinul de deasupra, un domn aproape mort, probabil că luase o decizie importantă. deduceţi singuri metoda că eu nu particip la concurs. 🙂
Singurul risc al metodei cu gazul e să nu te mai trezeşti deloc.
de cu seara imi setez mobilu’ sa sune, si strategic il pozitionez la doi pasi de pat, ca sa fiu nevoita sa ma deplasez pana la el si sa-l opresc. Apoi daca tot am cazut din pat, si ma gasesc si langa usa… mai fac trei pasi pana la baie unde un val de apa rece peste fata si neaparat spalatul pe dinti cu peria electrica… ma trezeste definitiv!
adica nici daca as vrea nu as mai putea adormi dupa un soc termic si o zgaltaitura in dantura 😀
ps
eu particip, bineinteles!
concursul este despre cum sa incepi o zi BUNA de dimineata. deci, regrupati-va.
atîta m-am fugărit myself de la un blogăr la altu pentru cartea aciasta. dacă n-o cîştig nici acuma, îl trezesc pe Calvus Klein himself! pîna atunci însă ţineţi-mi pumnii here we goo:
alex moldovan, bună dimineaţa să-ţi fie inima! 😀
Vai, mulţumesc frumos! Din punctul meu de vedere, we have a winner!
Hopa-hopaa. Pare’se că lilicroco chiar îşi doreşte cartea, de vreme ce’o urmăreşte pe blogurile noastre toate (nu dau nume, persoane importante). Şi eu cred că avem un câştigător în fapt de seară.
So – croco, felicitări! Aştept să’mi trimiţi mail cu adresa ta reală (mail’ul meu e pe blog), pentru a’ţi trimite cartea!
Alex şi ora, mersi pentru găzduire/ promovare. Luni am 3 motive s’ajung, în sfârşit, la poştă 😀 Şi să mă trezesc devreme 😀
mulţumesc, cred că viseeeez!! deci trămbălarea este bună! 🙂
şi cum să înţeleg, că m-am soldat cu II cărti Bumgartes? glumesc 🙂
am pus şi eu o pilă? pot să mă simt şi eu câştigătoare? 😀
dragă croco, felicitări, chiar că ai participat pe multe fronturi. n-am mai văzut aşa ceva 🙂 bravo, bravo! să ştii că eu n-am influenţat juriul decât telepatic.
🙂 un mic telefon telepatic