Concurs de weekend – Zăpada de primăvară

Vine un moment în viaţă în care îţi faci blog. Asta, după cum probabil aţi observat, te malformează în mod iremediabil. Devii sensibil la chestiuni de care nu-ţi păsa ori n-aveai habar, te înscrii pe tot felul ze liste, comentezi, răspunzi, comentezi. Te enervezi şi te bucuri pentru nişte lucruri care unei persoane cu scaun la cap (adică fără blog, de-or mai fi existând) i se par, poate, ridicole. Şi pentru ce? Pentru ce, vă întreb?

De ce ţi-ai făcut blog? E cool? Trendy? Fashionable? Toate acestea la un loc? Niciuna? Ce-ai avut în cap? E bine să ai blog? E rău? Sau dimpotrivă? Îţi pare rău? Ai cerut voie înainte? Şi dacă da, de la cine? Şi ce-i cu atâtea întrebări?

Doar după ce am ales cartea pentru concurs, oferită şi de data asta cu maximă generozitate de inegalabila librărie Book Corner din Cluj, şi i-am citit încă o dată titlul mi-am dat seama cum m-a lucrat subconştientul. Asta chiar că e în ton cu vremurile: Yukio MishimaZăpada de primăvară. Did you get it? Zăpadă, primăvară…

Despre carte puteţi afla mai multe aici şi aici. Şi aici. Mergeţi, dară, de citiţi. Şi reveniţi deîndată cu răspunsul corect! Pentru că merită. Zău!

P.S. Nu, nu e nevoie să ai blog ca să poţi participa la concurs. N-am spus că aştept răspunsuri adevărate, ci corecte ;)…

105 comentarii la „Concurs de weekend – Zăpada de primăvară

  1. mihaela patrascanu

    banuiesc ca nu pot participa la acest intrigant concurs deoarece nu am fost la inaltimea de a-mi face un blog..

    Răspunde
    1. alex moldovan

      Nu poţi participa doar pentru că ai câştigat săptămâna trecută :). Nu e obligatoriu să ai blog. N-am spus că răspunsurile trebuie să corespundă cu realitatea, nu :D?

      Răspunde
  2. Mirela

    Si daca nu am blog? E foarte de rau? Si nu pot primi cartea, asa-i? :)) Sunt vreo 4 bloguri pe care le citesc…si de multe ori asa-s de faine incat mi se pare mult mai frumos sa le astept si sa ma bucur/enervez pe ele (daca intarzie), decat sa-mi fac eu blog. Dac-as avea talent probabil mi-ar tenta, dar decat sa fiu un blog insipid care se plange de vreme, de depresie, de facturi sau de alti scriitori (da, a trebuit la un moment dat sa scriu despre bloguri si m-am documentat…prea bine), mai bine fac alte chestii la care ma pricep. Pentru azi mi-am propus sa ma bucur de soare, doar si pe el l-am asteptat.. destul. Si nu-i pot da un comment nerabdator.

    Răspunde
        1. ora25

          al meu nu e sigur printre ele, nu de alta dar nu întârzie niciodată. 😀 acum îmi dau seama că ar trebui să creez şi eu un pic de suspans.

          Răspunde
        2. Mirela

          pai al tau (deci deja ne bucuram), ‘aproape japonia departe’ pe care ti l-am furat din blogroll (daca tot am nostalgii personale, am decis sa le adun si pe ale altora), ‘easy like joi morning’ (scris fain + muzica) si cel al lui m. badea (daca tot nu am tv..mai aflu ce se mai intampla in jurul meu..)

          iar ora25 tocmai m-a facut curioasa 😛 so maybe I’m adding to my list 😀

          Răspunde
            1. Mirela

              eram sigura =)) pai spune-mi de la cine. astept propuneri 😀 *cu toate ca am nevoie de stiri doar in doze limitate, in rest mi le creez*

              Răspunde
            2. ora25

              aşaaa, apropo de chestia asta să vezi întâmplare: ieri am deschis tv ca să văd un film la dvd, până să bag filmul, am nimerit o reclamă. astfel, după luni şi luni de zile, am aflat şi eu de ce-mi făceai aroganţe. credeam că o fi vreo traducere a ceva din engleză. 😀 acum mă simt eliberată. 😀

              Răspunde
  3. ora25

    eu mi-am făcut blog pentru ca atunci când sunt întrebată ce mai fac să pot oferi un link cuprinzător care să mă scape de multe explicaţii anevoioase.

    Răspunde
      1. ora25

        :))) între timp am descoperit că unii nu vor să citească aşa ceva, astfel încât am început să îi vorbesc de rău pe blog. o să sufere mult când o să descopere ce fac. deocamdată încă mai speră că mă chinui.

        Răspunde
    1. holicica

      Adica de te’as fi intrebat astazi, m’ai fi trimis la „Cumintenie”? Ce chestie, daca m’ar fi intrebat cineva astazi, l’as fi trimis tot acolo. Blogurile astea sunt ceva de speriat!

      Răspunde
      1. ora25

        aham 🙂 aşa aş fi făcut. ocazie cu care îmi dau seama că pentru vreo câţiva oameni care mă întreabă zi de zi ar trebui să fac un post sticky cu mulţi drăcuşori neprietenoşi. 😀

        Răspunde
  4. vic

    eu mi-am facut blog, ca sa scriu despre jazz, mai precis sentimentele mele ravasite de un pisoi adus in buzunar in maxi-taxi, acasa la mine.

    acum eu sunt acasa la ea.

    Răspunde
  5. Ihriel

    Eu mi-am făcut blog pentru că am fost obligată de Kirb (mâţa iadului) care m-a ameninţat cu abandonul în cazul în care aş fi refuzat să fiu animalul de casă stăpâna chiriaşul trendy şi cool pe care şi-l dorea.
    Presimt că voi plăti cu blogul pentru această mărturie 🙂

    Răspunde
  6. greeneye

    mi-am facut blog, dar l-am facut invizibil anul trecut. nu mai puteam sa scriu nimic omeneste in el.
    planuiam sa-l redau in ochii lumii dupa ce voi fi iesit din starea neguroasa.
    si-l facusem pentru ca aruncam cite ceva in el, frinturi din ce descopeream deosebit. convinsa fiind ca exista legaturi invizibile intre oameni si cine clikaie pe el, poate nu comenteaza, dar tot lasa un semn, cumva.
    l-am numit Sotron.
    starea neguroasa m-a parasit. dar nu l-am mai redeschis.
    am impus conditii mai drastice, joc jocul asta altfel, fara blog
    🙂

    Răspunde
  7. greeneye

    am citit, citit, citit. zapada, primavara, raspuns corect…
    poate trebuie sa ma duc sa cumpar cartea; poate mai intii trebuie sa fumez o tigara…

    Răspunde
  8. SatanicVals

    Oh well,cand vine vorba de blog..eu zic ca la mine e putin mai ciudatel. Am inceput de fapt si de drept sa il tin ca jurnal.Pana n momentul in care am renuntat la jurnalul propriu-zis(real).Caruia i-am dat foc. In fine,dupa asta mi-am facut cont pe 360 si l-am setat pe privat. Iar acolo scriam ABSOLUT tot ce imi trecea prin cap.Si existau persoane care aveau acces la ce scriam,dar foarte putine.
    Blogul de acum nu e cel mai autentic jurnal virtual,fiindca este ceva public,chiar daca anonim,si stiind ca e posibil sa ai mai mult de 3-4 cititori (cum aveam inainte) nu prea-ti vine sa scrii chiar orice,mai ales ca starile de „jurnal” sunt cateodata contradictorii ,la/de nervi, prostioare,vise ametita & co.

    Mai las cate o melodie,cate o incercare literara,gand .. si dacusori.Unii au ceva cu numele blogului,pentru ca e cam „satanic” dar nu e decat o metafora.

    Răspunde
  9. mihaela patrascanu

    mama ce de-a lume..acum se dezlantuiesc…oricum pana sa descoper blog-urile trageam cu urechea la vecina curioasa de barfe…mie una,citirea blog-urilor (momentan sunt vreo 4 pe care le citesc)mi-a alungat plictiseala si gandurile negre..asa mai vad si io k mai exista intelectuali,aflu lucruri noi,mai barfe mai simt andrenalina cand particip la vreun concurs…e frumos sa ai blog,arati lumii latul ascuns…dar ce imi place cel mai mult la un blog e pisica…da dom’le,acu’ e la moda:blog-ul si pisica,pisica si blog-ul…unde s-a mai vazut matza cu blog?
    deci demonstrand ca un blog- bine alcatuit,care atunci cand il citesti si rasfoiesti prin arhive simti ca parca iti sunt adresate tie randurile scrise-face bine omenirii,traiasca cine le-a inventat!!
    p.s.fara suparare cel mai frumos motanel(sunt toti frumosi ,dar asta e the best) e Greuceanu..parca imi vine sa intru in pc si sa il fur,mancal-ar mama!!!:))

    Răspunde
  10. ora25

    nu şi-a făcut nimeni blog pentru a lua pulsul pubisului de balerină? sau de balenă? sigur sigur? că după search-urile care duc la mine tot bănuiesc că cineva vrea să se specializeze.

    Răspunde
    1. holicica

      pai da. se explica, fiin’ca adevaru’ e ca io, cand n’am ce face, caut „mario barangea”. sau „holicica”. si asa ajung la blogurile voastre:D.
      de fapt, chiar asa am ajuns sa’mi fac propriul blog. ca sa gasesc cat mai multa „holicica” 😀 😀
      totusi, ajung sa cred ca gasesc mai multa „holicica” pe blogurile voastre. nu’i curios? de fapt, cred ca de asta v’ati facut si voi blog, ca sa gasiti cat mai mult „mario barangea”, respectiv „holicica”.
      apropo, ce mai face „mario barangea”? ca de „holicica” tocmai am aflat de pe blogu’ orei. 😀 😀 😀

      Răspunde
  11. MB

    mă caută pe mine şi ajung la tine??? wow……
    cred că sunt impresionat (?) că lumea mă caută, în primul rând. de ce o face oare? în fine….
    eu mi-am făcut blog ca să mă găsesc mai uşor (eu pe mine, mie, îmi, etc…)

    Răspunde
  12. MB

    când am scris ce-am scris mai sus, holicica nu scrisese ce-a scris (mai sus)
    se produc nişte confuzii oameni buni (sau nişte infuzii)

    Răspunde
  13. holicica

    si mai voiam sa zic ca mi’am facut blog de suparare. si de canicula. era tare cald si eram tare suparata cand l’am facut.si tanara. dupa aia l’am crescut de plictiseala si n’am renuntat de dependenta. pentru ca acum sa’l continuu din politete.

    Răspunde
  14. mihaela patrascanu

    oricum sa stii k primul blog pe care l-am descoperit a fost”salul e sarpele”…frumos blog,n-am ce zice, in 2 zile l-am citit tot,da’ tot,tot…apoi pe pagina din dreapta la globuri am vazut”12 scaune”..m-a incitat titlul sincer..si apoi de atunci tot poposesc pe aici…asa ca un ogar ratacit…

    Răspunde
  15. mihaela patrascanu

    apropo de ”ratacit”..imi vine in minte ”natasha”lu’doru tufis…”un turist ratacit,ratacit”……..

    Răspunde
  16. ora25

    eu când eram mică mereu credeam că spune în loc de sunt un turist.. „sunt culturist rătăcit”. duamne, ce bătăi de cap am avut cu sportivu’ ăsta! ca să nu mai zic că „minune sub bolţi” era „minune suporţi” şi suna mult mai adecvat 😀

    Răspunde
      1. ora25

        🙂 eu chiar n-am înţeles de ce voia tipul să se laude cu ce face el. foarte târziu m-am lămurit.

        aşadar ai aplicat zicala „decât trist, mai bine culturist”?

        Răspunde
  17. Chiti

    Ei mi-am facut blog ca sa ajung la sufletul lui Sasha si a altor fiare scriitoricesti. Se pune? Am castigat, am castigat? Mami m-a trimis la castigat carti, zice ca trebuie sa aduc si eu ceva in casa, in afara de soareci de jucarie.

    Răspunde
  18. unicornu' gregar

    Blogul pentru mine este
    1. o supapa
    2. un foarte bun loc de joaca

    Iar in „afacerea” cu blogurile am intrat io cand am descoperit cat de tare imi place sa comentez, si neavand decat un prieten care avea un singur blog 😀 il comentam si il mai si bateam la cap sa mai scrie ca sa il pot io comenta, cand omu’ chef n-avea… pana cand mi-a sugerat amabil sa-mi fac io blogu’ meu si sa ma comentez pana nu mai pot 😀

    De unde sa stiu io ca treaba asta creeaza dependenta si ca o sa ajung sa ma intind pe platforme ca pisica pe canapele.

    ps
    de data asta nu concurez pt carte – aceasta declaratie am tinut s-o fac cum s-ar zice „off the record” 😉

    Răspunde
            1. ora25

              să ştii că eu chiar am remarcat că scrii foarte corect. în plus pe mine mă enervează că premisă se scrie cu s. în afară de asta sunt vreo două cuvinte cărora mereu le caut forma corectă în dex, deşi cred că le-am folosit de zeci de mii de ori. dar şi când mi se pare corect mi se pare greşit şi tot aşa. 🙂

              Răspunde
    1. unicoarna

      „deci asa”-ul asta vrea sa zica ca parerea ta despre roblogfesta are legatura cu declaratia mea?

      sau cum vine asta?!?/:)

      Răspunde
  19. ora25

    moamă, la blog cultural, printre selectaţi se află nişte aberaţii super tembele, scuzaţi-mă, nu mă pot abţine. care i-o fi votat mamă duamne din stimabilii membri ai juriului?

    Răspunde
      1. ora25

        normal, normal. cu familia n-aş avea nimic, în schimb selectarea verişorilor mi s-a părut uluitoare. e un eveniment urât, îţi face oamenii antipatici în loc să reuşească opusul. mai rămâne o şansă – ca top 5 al lor să coincidă cu al meu :D. pe alocuri e tardiv.

        Răspunde
  20. ora25

    cartea din raft e de fapt eroarea fără erată. marxistele încă mai înţeleg, înţeleg de-a binelea, da’ eu am făcut muncă serioasă, le-am răsfoit pe aproape toate selectatele, te doare căpşorul de ce poţi vedea.

    Răspunde
  21. vrăji

    am incercat sa scriu la gazeta de perete a scolii,mi-au scazut nota la purtare.in liceu n-am mai incercat(era pe vremea cind se dadea treapta si daca erai expelt mai dadeai examenu o data..nasolica); apoi in faculta a trebuit sa invazt despre cupru si sinterizari.unde mai pui ca internetu nu exista. darmite cuvintu asta bont:BLOG(rostitzi cu limba scoasa,io asa fac)..bun,revistele serioase nu ma publica. carti nu pot eidta pentru ca maam traieste si m-a scos din testament iar tata si-a baut lovelele… asa ca am sarit pe oportunitate: e gratis,e mishto, cui intreaba ii spun ca ceea ce scriu e pura imaginatzie(hehe);daca imi place insa tipu care-ntreaba..mmmm,intelegetzi? sh-apoi e cul: bombardez cu linkuri spre blOOOG amici,cunoscutzi, colegi.ca sa ii oblig sa ma citeasca.apoi le pun intrebari dn ultimele postari.sunt o nazista a fenomenului.. :)) si imi place. unde mai pui ca ma laud(ca si chelneritzele din filemle americane;alea toate-s acrtizte)”sunt scriitoare!” poi ce,nu-s??!!

    Răspunde
  22. ggl

    Eu mi-am făcut blog pentru că pagina web mi se părea cam statică şi aş fi vrut să mai scriu una alta aşa din când în când fără prea mult efort. Nu mă interesează traficul, câte comentarii am sau pe ce loc se blogul află în top-irelevanţă. Nu mă interesează dacă e cool sau nu. Nu am nici cea mai vagă idee dacă e bine sau rău. Nu am motive să îmi pară rău. Nu am cerut voie nimănui. Da, chiar aşa, ce-i cu atâtea întrebări.

    PS: Nu particip la concurs.

    Răspunde
  23. mihaela patrascanu

    ce frumos e sa curiozesti prin blogurile altora ….nici nu merita sa iti faci unu..gasesti de toate pe la altii…de fapt cafeaua o beau atunci cand vin aici pe blog..deci moment important cafeaua….

    Răspunde
  24. ataraxia

    eu nici nu mai stiu de ce mi-am facut blog si probabil ca din cauza asta nici nu mai stiu ce sa scriu. imi aduc aminte doar ca mi se parea o tampenie. cum sa imi arat eu frustrarile si sa-mi arunc refularile in virtual? se spune ca se apuca de scris cei care au ceva probleme la mansarda (deci teama de penibil)…
    si totusi, sub pretextul de a vedea „cum functioneaza”, mi-am incercat stilul stangaci si sec care bineinteles ca nu a reusit sa inlocuiasca nici prietenii lasati in urma, nici dorinta de a ma exterioriza, nici sa ma faca sa vorbesc mai putin acasa (sic!).
    si pana la urma am uitat si de prieteni (asa cum au uitat si ei de mine), am inceput sa vorbesc mai mult cu mine insami si la fel de mult acasa (deci aici nu am ce face).
    in final, intrebarea mea nu este de ce mi-am facut blog, ci ce sa fac cu el acum.

    ps: am vz ca dan puric are pagina pe facebook. de ce nu te imprietenesti cu el? :))))

    Răspunde
  25. cinemavictoria

    eu mi-am făcut blog în noiembrie 2008 şi sunt ferm convinsă că dacă în anul ăla ar fi lipsit luna noiembrie nu mi-aş fi făcut blog.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.