Iniţial scrisesem un text interminabil despre cărţile mele preferate. Frumos, detaliat, pe perioade; cu linkuri, trimiteri, poze şi note de subsol; când mi-am dat seama că n-are nici un rost să public aşa ceva. Doar nu de asta mi-am făcut blog! Mi se pare mult mai interesant să ascult părerea altora, să aflu lucruri noi, utile şi care-mi vor folosi în viaţă (şi nu numai). Deci, concurs!
Care este cartea voastră preferată – şi de ce?
Premiul e pe măsura întrebării: Totul este iluminat de Jonathan Safran Foer. Ediţie nouă. Frumoasă. Cu pisică pe copertă. Şi cu copertă lucioasă. Mai mult de atât… Despre carte s-a mai scris aici şi aici; pentru o variantă cu poze mari şi frumoase, încercaţi aici.
Cartea este oferită de librăria Book Corner, căreia îi mulţumesc frumos pentru fapta culturală deosebită de a sponsoriza concursul de faţă.
Ia să vedem!
Cine preia sigla concursului şi o pun la el/ea pe blog, va fi avut, de bună seamă, în vedere la măsluirea acordării premiilor, la tragerile la sorţi trucate şi la celelalte manevre odioase pe care le-am folosit din plin până acum la acordarea premiilor.
gracian, oracolul, si aproape tot din gracian, mai putin cuminecatorul, aia despre teologia catolica parca.
pentru ca este reconfortanta, in orice moment (si poftim, are si poze!). mai ales pt poze 🙂
Se ştie că o poză face cât şase, şapte cuvinte…
cartea care mi-a ramas imprimata in minte,cartea care m-a emotionat atunci cand am citit-o,cartea care m-a facut sa plang,cartea care m-a invatat ce e dragostea adevarata,cartea pe care as fi vrut sa nu o termin niciodata,cartea pe care as recitio la nesfarsit,cartea mea de suflet este”Ultima noapte de dragoste,prima noapte de razboi”de Camil Petrescu..pentru ca prin Stefan Gheorghidiu am trait mullte emotii,m-am oglindit eu insumi in personajul lui,l-am inteles,l-am iubit,l-am compatimit,ii tineam pumnii pt cauza lui,simteam cum ma mistuie gelozia prin trairile lui…iubesc cartea asta!
p.s.alex,minunata idee de concurs,stai sa se infiebante atmosfera,sa vezi ce dea titluri de carti o sa se insire…si cartea e interesanta,am auzit vorbindu-se despre ea!!!
A, am văzut filmul!
„Calea Searpelui” de Gellu Naum. Pisicile stiu de ce.
Ăăăăă, în cazul ăsta n-am văzut filmul. Nu apăruse încă. Aşa că am fost nevoit să citesc cartea.
@alex cum nu ai citit cartea????dar la liceu nu ai avut-o in programa?a,de fapt stai k am uitat…esti mai batran ca mine:))
Păi am avut-o. Tocmai. Dar tot n-am citit-o. Adică ocupaţiunea mea mintală era la alte prostii.
hmmm….si io care credeam k erai un baietzel cuminte si tocilar:))
cartea preferata, care nu e neaparat si cea mai frumoasa – pentru mine este si probabil va ramane tot aia: „cel mai iubit dintre pamanteni”, cartea absoluta, totala… cartea care reuseste sa ma surprinda de fiecare data, ceea ce mie mi se pare fantastic! 😀
si ar mai fi Basme, de Vladimir Colin 😉 visatorii stiu de ce…
Puteam să jur, cu preda 😀
da, ma gandeam ca am plictisit pe toata lumea cu „cel mai iubit”…ul meu 😀 dar asta e si n-am ce-i face! n-o pot ascunde, chiar de-as vrea, dar nu vreau! 😉
Florile Albastre ,Raymond Queneau .pentru ca in ea bretonii numa stateau si beau calva ,in timp ce restul se ocupau cu alea, alea…..
Păi ce să facă şi ei, sireacii, să umble după bretoane?
da’ parcă eu ţi-am mai recomandat odată florile albastre, la o leapşă 😀 😀
mie-mi plac mai multe. dar o să încep cu „o mie de fărâme” a lui james frey şi o să termin cu „extrem de tare şi incredibil de aproape” a lui jonathan safran foer, dar nu termin chiar acum aşa că nu luaţi în considerare.
Mi-ai recomandat Exerciţii de stil, cred. Deci Exerciţii… n-am citit-o încă, nu Floarea-albastră 🙂
da? bine. :))) sunt interşanjabile atunci 😀 şi oricum, nu-s cărţile mele preferate chiar dacă mi-au plăcut.
Din întâmplare, a mai citit cineva Arta de a nu scrie un roman? E o carte destul de frumoasă.
păi da dar mie tot faza cu gândacii de bucătărie mi-a plăcut cel mai mult 😀
And sooooo true…
si eu am citit cartea asta – pe care am substras-o de la cineva care n-o merita :P, dar nu-mi amintesc gandacii de care ziceti voi.
am un talent de a trece peste lucrurile care nu imi plac! 😉
am extras din ea esentialul… ala care mi se potrivea mie. si l-am pus pe blog. da, dragutza carte! 🙂
Nu, dar o primesc împrumut.
dar „fridolin”? a mai citit cineva „fridolin”? 🙁
eu am citit fridolin!!!!!, de vreo zece mii de ori :), cel mai mult imi placea cand lisa ii spunea lui fridolin: „nu-mi mai spune doamna vaca, spune-mi lisa.” 🙂
bine, da’ perdido street station a mai citit cineva? asta chiar e o carte preferată 😀
Nici n-am auzit :(. Da’ mi-am notat. Acum.
Acum vreo zece ani sigur aş fi zis Meteorii de Tournier. Mi se pusese pata şi am citit-o de vreo trei ori. Bineînţeles că nu îmi amintesc aproape nimic din ea şi acum mi-e cam teamă s-o recitesc 🙂
Mie Meteorii mi-a plăcut cel mai puţin dintre cărţile lui. Chiar vreau s-o recitesc, să văd cum stau de fapt lucrurile.
Damn, chiar, uite o carte preferată: Regele arinilor a lui Tournier.
De asta uitasem că există. Parcă e cea cu căpcăunul care avea un câine gay 🙂
eu nu stiam ca exista Tournier.
probabil prin declaratia asta m-am auto-descalificat 😀
Clar.
ca sa fiu sigura, am dat-o si pe aia cu jazz-ul 😀
deci eu deja votez cu cinemavictoria 😀
cât despre mieville, chiar aşa, aş mai vota şi cu un cititor de cyberpunk. avem? 😀
Avem. Does Philip K. Dick qualify?
eu pe tournier nu-l suport în română. în franceză are şi farmec, în română arată ca o ecuaţie lunguiaţă cu multe fracţii suprapuse.
O carte perfectă din toate punctele de vedere este Imre Kertesz, Kadiş pentru copilul nenăscut.
Regele Arinilor e cea mai tare a lu’ Tournier pentru ca e cu razboi…., de fapt si meteorii e cu razboi, mie imi plac cartile cu razboi, se pare. Propun Winnetou pentru ca e si cu razboi si cu Cowboi(fete palide) , si cu Indieni si cu Stalpul Torturii. Si cu Calul Swallow al Lui Winnetou care este imprumutat in momentul cheie lui Old Shutterhand,care s’a incurcat cu o indianca….
meteorii cu război?? cu război între gemeni?
şi tot preferată e şi „să nu mă părăseşti” k. ishiguro
şi perdido e cu mult război :)))
din seria artei de a nu scrie mie mi-a plăcut foarte tare pseudokinegetikos 😀
Agonie si extaz… aveam 17 ani si visam sa traiesc prin arta… am luat chiar o dalta si un ciocan si am incercat sa sculptez intr-o stanca. nu mi-a iesit nimic, de fapt m-am lovit chiar. dar am inteles cam cat de mult a muncit Michelangelo. am mai inteles si altele, dar prefer sa le tin pentru mine.
prin concursul asta mi-am amintit o perioada frumoas si senina. multumesc
Da, sunt foarte simpatice pornirile astea provocate literar. Acuma stau şi mă gândesc ce-aş fi putut face eu în adolescenţă dacă-mi pica în mână, să zicem, Pianista :D. Nu cred că m-aş fi apucat, totuşi, de pian.
😀 poate ai fi scris „teama de pian”
Păi să nu spună nimeni nimic de Zenobia? Se poate?!
Wow ce carte faină! Şi eu vreau! Mi-am adus aminte că trebuia s-o cer îmrpumut de la o prietenă care s-a oferit să mi-o împrumute.
Cartea mea preferată este Moby Dick. Pentru că e o carte grea şi peste măsură de frumoasă. Pentru că a fost o provocare de când am decis s-o citesc integral, în engleză, până când am terminat de citit inclusiv comentariile. Pentru că mi-a deschis o portiţă spre lectura altor cărţi mai dificile. Pentru că e despre un căpitan dement după răzbunare care îşi duce întregul echipaj la pieire şi nava la distrugere. Pentru că e poezie în proză. Pentru că în această carte Melville a clasificat aşa cum s-a priceput el cetaceele. Chiar dacă nu e o clasificare pe de-a-ntregul corectă, e impecabil făcută şi bine documentată pentru perioada respctivă. Şi din multe alte motive pe care nu mi le amintesc acum.
Acum cateva zile am incercat sa o citesc, dar am volumul in romana, asa ca m-am multumit cu prefata. Nu stiu de ce, „Ziceti-mi Ismael” nu are aceeasi putere de sugestie. 🙁
aleeeex! când organizezi concursul ăla cu prefaţa preferată?
Cand citesti prefata dupa ce ai terminat cartea, se mai cheama prefata?
da, măi, am observat că nu se schimbă titlul ei nici dacă o citesc după ce termin cartea. 🙁 o observaţie foarte bună!
De asta imi place mie postfata…
şi dacă o citeşti înainte de a citi cartea?
Sunt prea lenesa sa fac asa ceva. Si tentatia nu e la fel de mare ca la prefata. Dar sunt melancolica dupa orice carte buna, asa ca sfarsesc prin a frunzari postfata.
Postfaţa e cea mai bună prefaţă. Eu de multe ori citesc doar postfaţa şi asta mă lecuieşte de-a mai citi cartea.
pe mine filmul ma lecuieste cel mai bine!
doar ca de curand am dat un car de bani pe o carte, fara sa-i citesc postfata, pe care cand am citit-o totusi intr-un tarziu am realizat ca vazusem deja filmul…
acum astept sa-l uit, pentru a putea citi cartea 😀
Dacă nu o citeşti în engleză, degeaba o citeşti.
Asa ma temeam si eu…
Gata, de azi o am si in engleza. 😀
Cred că e cel mai bine, really!
Spuse traducatorul din tine…
Peste „Eleganţa ariciului” nu e nimic. Poate doar „Mecanica inimii”. De luat în loc de Prozac, ca să nu uiţi că mai există şi altceva în afară de prozaic.
ei, mecanica a fost chiar mai simpatică decât eleganţa. mie-mi plac în general cărticelele. mecanica e tare cărticică.
dar nu se compară cu Zenobia Wan Kenobia (nici cu fraţii care ziceau aşa)
Cat de nedreapta intrebarea! M-a speriat dintotdeauna pentru ca am o problema cu luarea deciziilor. Nu pot alege pur si simplu o singura carte.
Cred ca cele mai frumoase raman cele citite in copilarie. Altfel nu-mi pot explica de ce imi aduc aminte cu placere de o carte trista si obscura – „De ce plange mama?” de Ioan Sarbu. Nu am recitit-o, nu cunosc valoarea reala a textului, judecata din perspectiva unui adult. Pentru mine e doar o poveste aproape fantastica a doi copii rataciti prin munti superbi si o senzatie de zbor. Aceeasi senzatie pe care am simtit-o citind povestile motanului cocotat si aventurile ciresarilor. Sau, mult mai tarziu, Micul Print.
Imi pare rau, nu-ti pot oferi vreun titlu interesant. Nu stiu daca am mai avut parte de astfel de frumuseti in ultima vreme.
Asta pentru ca preferinţele se schimbă în timp. Tu te schimbi în timp.
In ce sens? Eram mai usor de impresionat? Inca imi place Povestea fara sfarsit, si am inceput-o abia anul trecut.
Da. Nu. Nu ştiu. Numai tu ştii.
Aici de exempul s-au dus preferinţele simpliste şi au rămas cele care presupuneau o provocare. De exemplu nu prea mai am chef să citesc Asimov. E prea mură-în-gură. Dar era interesant în clasa 9-a când am citit Fundaţia. În schimb Micul Prinţ îmi place şi acum.
Micul prinţ? Eşti monarhist?
Nu, nu-s monarhist. Sunt anarhist.
E tare ciudat cum se schimba gusturile. Spre exemplu, nu ma impresioneaza in mod deosebit SF-urile, cartile de aventuri si povestile politiste. Prefer romanele psihologice, ancorate in realitate. Si totusi, gasesc din cand in cand cate o povestioara care imi place surprinzator de mult. Probabil nu m-am maturizat uniform. Emotional, inca mai sunt un copil.
PS. Am impresia ca Micul Print nu prea place celor mici. Frate-miu s-a plictisit repede.
Păi e făcută să-i chinuie pe cei mari, nu pe cei mici. Deşi mie nu mi-a plăcut nici atunci, nici acum… 😀 Dar o pun pe seama lipsei de maturitate.
Cu ce te-a chinuit?
Acuma, ca să fiu sincer, Micul prinţ e ok. Problema mea e cu Citadela şi cu Exupery în general – şi cred am făcut un transfer şi asupra cărţuliei ăsteia.
Eu incerc sa fac transferul in sens invers. 😀
Off..intrebarea asta mi-a amintit de o carte foarte draga..nu ca as putea eu sa fac un asemenea top pentru mine, that would be too hard 🙂 ..dar, in fine..cartea in cauza e „Zenobia” a lui Gellu Naum. Cand am citit-o prima oara, cred ca au fost pagini la care reveneam si de 30 de ori.. it was love at first sight, and never ended 😛
Welcome to the club 😀
ştia dinainte răspunsul! e un concurs aranjat, e clar! 😀
amuzant:) 😛 eu nu citisem post-urile de dinainte inainte sa o mentione pe sus-pomenita Zenobia..era chiar sub nasul meu cartea, si mi se facuse dor de ea..
„Memoriile lui Hadrian”, Yourcenar, pentru ca a reusit sa scrie fara didacticism despre un destin exemplar. Sau pentru ca a reusit sa creeze un personaj „bigger-than-life” pastrandu-i totusi umanitatea. Sau pentru ca reuseste sa transforme o statuie de marmura in om viu cu muschi si sange si…aaa, tot restul:-).
Tot restul? Acum m-ai făcut curios…
m-a plictisit cartea. prea demonstrativă. în plus, stilul ăsta de reconstituire nu e inovaţia margaretei, dar a avut un PR puternic faţă de al precursorilor 😀
Pai mie tocmai asta mi s-a parut ca n-a fost, demonstrativa. Mi s-a parut ca a reusit sa faca din Hadrian un om viu, in masura in care, totusi, imparatul este un simbol, ca reprezinta, ca intruchipeaza, ca pune Intrebari Fundamentale. Si eu m-am intamplat peste cartea asta la o varsta cand ma preocupau I.F. 🙂 (vreo 18)
Acu stiu ce-o sa ziceti: c-ar fi timpul sa gasesc o alta carte favorita . In cazul asta, noua preferata e”Ultima licorna” a lui Beagle 🙂
SIMION LIFTNICUL.
:))))) şi cu îngeri?
Înger, moldoveni, tot! Dacă s-ar pierde toate documentele privitoare la perioada de după ’90 din România şi ar rămâne doar cartea asta, ar fi suficient. Plus că umorul e devastator. Şi memorabil – ceea chiar că e mare lucru. Şi mă pricep! 😀
Mai bine ar fi sa se piarda toate scrierile despre ingeri si sa-i reconstitui din carte.
:)))) despre îngeri şi despre uşi interzise?
Despre lucruri ale caror nume le vom trece sub tacere
🙂
„gramatica limbii romane” – editia aceea a academiei pe care nu au benevoit sa o imbunateasca si retipareasca, lasand regula la nivelul „si a si non-a” 🙂
haide sa vedem motivatia: de camino, de drum, de reper. stim, cunoastem limba e partea „fixa” a limbajului, „parole-ul/vorbirea” e partea care traieste, cea care este vie, atractiva, fermecatoare. acum depinde „cat de mult” traieste ea si mai ales „cum” traieste. pentru ca poti trai pre cheful tau si sa nu ai reguli si atunci totul se transforma intr-un sfant „babel lingvistic” (cine a zis asta, cum era cu universaliile fixe in lectura de respingere Saussuriana?) si atunci esti fericit cu experimentarea. dar daca alegi sa traiesti dupa reguli si sa le refaci….eh… aiasta este o alta poveste.
so, reveinind, tot gramatica aia e cea mai frumoasa carte 🙂
week end placut
întotdeauna cea mai frumoasă carte este cea pe care urmează să o citeşti
1. „maestrul si margarita” – pentru ca „manuscrisele nu ard”
2. „spuma zilelor”, pentru ca nimic nu se compara cu un soricel nefericit si sinucigas
3. „calatorie la capatul noptii”, pentru ca aici exista cea mai clarvazatoare definitie a noptii („e-un intuneric ca-n cur”)
4. „pamantul de sub talpile ei”, pentru ca e ultimul mare roman dionisiac de dragoste
si ar mai fi, dar ma abtin.
Rezonez perfect cu primele trei titluri! Pe Bulgakov tocmai ce l-am trecut pe lista de recitiri; sunt curios cum o să-l judec cu mintea de pe urmă… Deocamdată o să mă rezum la frecventarea barului şi terasei cu acelaşi nume 😀
deci io votez cu @ultimuunicorn….basmele lei Colin sunt cele mai frumoase…oricum si Zenobia merita un loc de cinste.
ciudat ca nimeni nu a pomenit de Ilf si Petrov….credk numele acestui blog are o legatura cu mai sus numitii…:))
Ai mare dreptate: Ilf şi Petrov n-aveau voie să lipsească de aici.
Eu nu am putut lăsa din mână „Fotografie de grup cu doamnă” – Boll şi „Pluta de piatră” – Saramago. Dar cartea pe care am deschis-o să recitesc un fragment şi am recitit-o toată a fost Jurnalul lui Julien Green (evident, selecţia apărută la noi, nu cele enşpe volume din original).
Saramago e chiar mai savuros la recitire, când scapi de amănuntul deranjant al urmăririi intrigii şi te poţi concentra pe… pe tot restul!
Au fost foarte multe „cărţi preferate” la timpul lor:)
Acum îmi place „Poveste despre dragoste şi întuneric” – Amos Oz.
E scrisă într-un stil puţin sadic, puţin ironic, iar pasajele despre bunica obsedată de curăţenie fac toţi banii.
Oricum, e o carte care te face să râzi şi să plângi, să-ţi fie milă şi să te enervezi la culme.
cea mai frumoasă carte e Motanul Încălţat. aia cu poze în relief şi clapete de carton de care tragi ca să cosească mezinul Carabas şi ca vrăjitorul să se transforme în şoricuţ. în plus a fost luată în schimbul unui Rahan.
Ba mai era si baronul Münchhausen care zbura cu o ghiulea.
The one wearing the Boots of Seven Post-offices?
ăsta cine-ar fi? 🙁
Cel care poartă Cizmele de şapte poşte?
păi asta numai dacă tom degeţel ar fi degeţelul acela atavic…
:))) Mie-mi place teribil policarul pisicii. Din păcate, e pus atât de sus, că biata nu poate apuca omeneşte o unealtă, o cană cu ceai sau receptorul telefonului…
:))) policaaarul! dap. chiar! cred că doar la spacebar îl mai foloseşte.
Mie imi place pisica palicarului. (v. Panait Istrati, Direttissimo)
achhh, nu pot, nu pot sa raspund la intrebare.
nu stiu!
Frumoasa? Mhmm, frumoasa si inocenta si shiny like the sun a fost „Kira-Kira” de Cynthia Kadohata. Zic frumoasa pentru ca atunci cand am terminat-o m-am simtit… ei bine, nu eu, da acolo, deep in your heart, & soul & stii tu, mai frumos.
Frumoasa ca si coperta? Mhmmmm nu-mi amintesc. Dar uite ca imi vine in minte Alice in Wonderland, ca mi-am amintit de film, care e frumos… 🙂
ma opresc aici, chiar nu stiu ce sa rapsund la intrebare :-l
S-a reţinut :). Zorba Grecul ai citit?
daaaaa daaaa,
daca as fi continuat comentariul as fi zis si de Zorba Grecul.
Uite, Zorba Grecul e frumoasa pentru ca te face sa vezi viata frumoasa. Orice chestie pe care o faci sa fie frumoasa.
Bun, deci avem o carte care ma face sa ma simt in my heart and soul frumos, avem o carte care te face sa vezi viata frumoasa, si o carte dupa care s-a facut un film frumos.
:))
mai adaugam si ‘Dear John’ de Nicholas Sparks (da, carte dintr-aceea de dragoste pe care o citesti in cateva ore si despre care lumea zice ca nu are substanta, nu e deep), pentru personajul Amanda, care are suflet frumos.
am citit-o dansând sirtaki 😀
mie mi-a plăcut şi „Totul este iluminat”. am văzut şi filmul, e simpatic 😀 . http://www.imdb.com/title/tt0404030/ chestia e că dacă cineva dezleagă finalul cărţii, aş fi interesată să-mi prezinte şi mie un arbore genealogic.
şi mi-a plăcut de gândacul care în mirarea generală s-a răsucit în chihlimbarul inelului în care stătea încremenit de atâta vreme.
da’ vonnegut nu a citit nimeni ???nu s-a dat nimeni in leaganul pisicii???
eu am citit tot ce a scris vonnegut.
vonnegut rulz
cartea mea preferata, azi, la ora asta… este desertul tatarilor de buzzati. ieri era eseu despre orbire. depinde de stare, dar in principiu cred ca cele mai bune carti sunt alea in care viata n-are rost
Cu alte cuvinte, majoritatea cărţilor bune.
Tocmai am terminat de citit Abatorul cinci, fapt care m-a determinat să-l trec pe Vonnegut pe lista autorilor preferaţi.
Să nu uităm: o nouă recenzie pe Muzika Magika.
Vagabondul interspaţial, de Roberto Quaglia, „roman ciudat, sau mai degrabă surprinzător”. O carte minunată, dar cu o traducere – hai să-i spunem ciudată foc. Celor care pot, le recomand s-o citească în italiană.
Din categoria cărţilor ciudate foc, Lunea începe sâmbătă de Arkadi şi Boris Strugaţki. Cel mai tare m-a amuzat întâmplarea cu moneda nepreschimbabilă de cinci copeici.
Cea mai frumoasă carte este cel mai frumos cadou pe care l-am primit când am împlinit 8 ani: „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi” – Nikolai Nosov. Nu ştiu exact cât timp a trecut de atunci. Pentru că eu încă am viziunea lui Pilulă în halatul alb, cu seringa şi termometrul, de fiecare dată când sunt răcită şi-mi pun cuminte miere în ceai, că aşa spunea Mierinana. Pentru că-i ştiu culorile lui Acuarelă, acordurile lui Guslă şi-i dau dreptate poetei Floare-de-colţ: „Decât să-mi pierd cu ei vremea / Mai bine citesc o carte.” Pentru că sunt o Habarnam. Capitolele alea: „Cum a devenit Habarnam muzicant”, „Cum a devenit Habarnam pictor”, „Cum a început Habarnam să scrie poezii”, sunt de fapt unul şi acelaşi: Cum a rămas Habarnam el însuşi.
Şi pentru că-mi scriu în fiecare zi, povestea mea.
PS:
Într-o oarecare ordine de idei, am citit „Extrem de tare şi incredibil de aproape” a lui Foer. M-am îndrăgostit cumplit de ea, încât am recitit-o. Am dat fuga s-o cumpăr, dar era stocul epuizat. Aş vrea să se facă un film după cartea asta.
În schimb, am văzut filmul „Totul este iluminat” cu participarea nemaiîntâlnită a lui Frodo, în sensul că, aici nu mai umblă desculţ şi poartă chiar costum şi ochelari. Poate ştii videoclipul fain al celor de la Devotchka, „How It Ends”. În film, mi-a plăcut mult cum s-a răsucit gândacul ăla din chihlimbar, exact cum a scris ora 25. 🙂 Şi peretele ăla – minunat. Însă n-am citit cartea.
Oricum. E al naibii de greu să alegi o singură carte despre care să scrii că e cea mai frumoasă. Pur şi simplu simţi că eşti nedrept cu toate celelalte. Doare. 😛
s-a răsucit şi în film? eu ţineam minte că doar în carte. în film cel mai mult mi-a plăcut restaurantul şi scena cu cartofii 😀
Aşa zic. Când am văzut că ai scris despre ea, parcă mi-a venit în faţa ochilor. Dacă revezi filmul, să-mi spui. Ar fi îngrijorător pentru mine, să-mi amintesc ceva ce n-am văzut, dar nu imposibil. 🙂
🙂 Mie fazele cu „this is only the driver seeing eye bitch” şi cea în care J. mărturiseşte că e vegetarian.
Iar faza în care Lista din Trachimbrod întreabă dacă s-a terminat războiul, mi-a lăsat un gol în stomac. Pe care n-am putut să-l umplu nici cu scena cu cartofii – le-am schimbat ordinea, cred.
Scuze dacă n-am scris bine numele, dar l-am văzut cu ceva timp în urmă.
Noaptea de Sanziene a lui Eliade mi-a placut atata de mult incat a fost subiectul central in lucrarea mea de licenta.
Din SF, cel mai mult si cel mai mult, recitita cam de 5 ori pana acum, e Imparatul Zeu al Dunei.
🙂 da, da, şi mie amândouă. deşi din Dune mai mai mult mi-a plăcut Canonicatul
Despre eroi şi morminte m-a obsedat vreme îndelungată. De altfel, toate trei romanele lui Sabato…
Acum, pe ultima suta de metri, vreau sa imi inscriu raspunsul final in concurs:
Imi plac toate cartile amintite mai sus de Alex, in special cele pe care nu le-am citit si cel mai mult cele de care nu am auzit. Imi declar preferinta fara sa fi citit comentariile de mai sus si completez cu ideea ca sunt o mare fana a cartilor/ filmelor cu subiect pisicesc.
Am castigat?
daca stau bine si ma gandesc cea mai frumoasa carte nu are un titlu precis sau anume..cred ca cea mai frumoasa carte pentru fiecare e cea care ne-a emotionat citind-o,cea prin care am trait (in mod virtual) pataniile respectivelor personaje..cea care ne-a facut sa ne desprindem de lumea reala…si mai cred ca nu se poate avea doar o carte preferata..e greu de ales…oricum o carte ramane frumoasa atunci cand o termini de citit si te simti schimbat,simti ca ti-a atins inima..
Pentru că „a luat chiar o dalta si un ciocan si a incercat sa sculpteze intr-o stanca. Nu i-a iesit nimic, de fapt s-a lovit chiar. Dar a inteles cam cat de mult a muncit Michelangelo. A mai inteles si altele, dar prefera sa le tina pentru ea”, am decis ca the russ să câştige cartea lui Foer. Felicitări – şi te mai aştept!
(pentru cetăţenii internaţionali, cărţile câştigate vor fi trimise unei persoane, rude, cunoştinţe din ţară, la alegere – zic şi io, aşa 😀 )
@the russ:felicitari!!
🙂 multumesc, ti-am zis ca o sa mai vin.
Din pacate, concursul tau a fost restrictiv – multe carti m-au marcat dar trebuia sa ma rezum la una. Tournier, Sartre, Rebreanu, Camil Petrescu, Preda, Huysmans, Marquez, Sabato, Makine, Tolstoi si multi altii au marcat etape ale cresterii mele. Dar cred ca prin acea carte am trait o vreme si de asta mi-am amintit de ea. Sau poate pentru ca i-am vazut recent Pieta si inca o port in suflet!
Iar despre Pianista… him, interesanta ar fi fost evolutia ta… sau cel putin asa cred.
Mihaela, multumesc! Uau, ma simt ca la premiile Oscar.
A, da, multumesc mamei ca mi-a pus cartea in mana :))
Aşa cred şi eu: Cin’ mi-a pus cartea în drum / Ăla n-a fost om nebun 😀
eu cred ca am baut deja vinul, avand in vedere cum ma semnez!!!
Ma alex, rockere, eu am 14 ani si imi place sa citesc , ia zis si mie ce ar trebui sa citesc. Tu ce citeai la 14 ani cu AC/DC in casti?
Ca să fiu sincer, la 14 ani nu ascultam AC/DC. Da’ nici nu citeam :)…
este cel mai but sait
Îţi mulţumesc. Asta cred şi eu.