De curând am participat la competiţia Roblogfest, secţiunea dedicată blogurilor culturale. După o atentă răsfoire a blogurilor participante, o întrebare simplă mi s-a impus ca necesară: ce este sau ce ar trebui să fie de fapt un blog cultural? O voce îmi şopteşte deja la ureche un posibil răspuns: blogul cultural conţine recenzii de carte, recomandări de filme, de concerte sau albume muzicale. Informaţii.
Teoria mea e alta: în general, cultura e ceva ce trebuie să transpară din tonul unui discurs, nu să constituie cu necesitate obiectul explicit al acestuia. Cultura n-ar trebui să fie o medalie pe care ţi-o prinzi în piept pentru a te putea făli în faţa unor neofiţi dornici a se adăpa din fântâna cunoaşterii. Prefer o abordare care, uzând de inteligenţă, tratează despre cele mai banale subiecte într-o manieră care să ţină trează atenţia cititorului fără a cuprinde la tot pasul nume de cărţi, autori, compozitori şi aşa mai departe, decât în treacăt – şi cu lipsă de ostentaţie, din considerente justificabile de subiectul pus în discuţie. Comentariul neavenitului cu pretenţii intelectuale e adesea mai deranjant decât sinceritatea celui care-şi foloseşte blogul pentru a depăna mici evenimente cotidiene. Cititorul inteligent va remarca, de bună seamă, folosirea excesivă a citatului, rapelul la autori instituţionalizaţi şi aerul de lejeră superioritate pe care-l oferă vecinătatea unor mari nume. Extrapolând, procedeul a fost îmbrăţişat cu succes fulminant de către un cunoscut actor de teatru cu vocaţie mesianică, care a îmbrăţişat o carieră de predicator şi înflăcărează minţile unui public căzut în adoraţie în faţa dexterităţii de a jongla cu nume grele şi concepte mustind de înţelepciune. Milenară, desigur.
De fapt, e ca şi cum ai citi doar cărţi despre alte cărţi.
Când cultura ca atare, la nivelul produselor sale şi nu al unei mize în slujba căreia informaţia să fie pusă, devine obiect exclusiv al discursului şi nu un punct de plecare, ea e adesea găunoasă; şi pură sclifoseală culturală. Ceea ce e cu totul altceva. (text apărut în Dilema online)
Ce credeţi, ce spuneţi? Am dreptate au greşesc grav, ca de obicei? Graţie Librăriei Book Corner, sponsor generos al concursului, vă pot oferi cartea lui Antoni Casas Ros, Teorema lui Almodovar, distinsă în Spania, în 2008, cu premiul „Cel mai bun roman de debut”. Şi e bun. Câte ceva despre carte puteţi citi aici.
A, să nu uităm: pentru neconsolaţi, mai există o şansă. De fapt, nu una, ci trei şanse de a câştiga aceeaşi carte săptămâna viitoare, pe 1001 arte. Dacă aveţi probleme la intrare, spuneţi că mă cunoaşteţi şi totul va fi OK :D.
vaaai ce mi-a plăcut, vai ce mi-a mai plăcut şi vai de mine şi de mine ce mi-aaaa mai plăăă-cuuuut. 🙂 aşam. sunt perfect de-acord. 🙂 înflăcărant! 😀 incendiar?
Îmi place prea mult postarea asta, ca să mai particip la concurs. Adică, mi-am citit deja premiul. 🙂
aaa şi ce bine-mi pare să te văd! 🙂
(ah, gând la gând cu ora)
O, mulţumesc :). Mie, sincer, nu-mi prea place să mă văd în perioada asta: am cearcăne şi privire de om pierdut… And I don’t get my beauty sleeeeep!
:)) poate ţi-ar trebui o pălărie…
…şi nişte ochelari de soare ca ai lui vadim 😀
da chiar, ce bine că ai şi tu cearcăne, ai intrat în rândul lumii 😀
Ieri, când m-am privit în oglindă, am crezut că a intrat un bărbat străin în casă…
şi nu l-ai lovit aşa cum loveşte inspiraţia, când te aştepţi mai puţin? 😀
Părea un bărbat ADEVĂRAT :D. M-am temut.
adică te-ai ascuns după degeţel 🙁 ce neplăcut!
Îhî, i-am arătat degeţelul şi am fugit!
(înapoi la muncă, normal 😀 )
(adică, tastă la tastă, pe 09.11 şi 09.12 – bună dimineaţa, ora şi bună să-ţi fie ziua :))
Mersi, Alex. Mă duc în partea cealaltă – pe Dilema online.
‘neaţa! zic că primul cântec de majorete ne-a ieşit destul de bine! 😀
Ora, 🙂 şi-n loc de pampoon, afiş cu Chuck. E Bloom
Alex, nu-ţi face griji, că ai cearcăne şi privire din aia. Nu mă uit la tine. Doar te citesc. Însă cred că aş putea să te privesc cu ochii închişi. 🙂
Şi cearcăne, eh, eu le am de când eram mică. Nu mă mai îngrijorez de mult. Deci, felicitări şi-ţi doresc să apuci să dormi.
Thanx. Peste 10 zile, aşa voi face…
ce dor mi-era de un concurs.
total absolut de acord cu autorul insemnarii. 😀
iar eu zic asa: cultura se respira! 😉
e un fel de oaza de oxigen in imbacseala creierelor pe care o practica majoritatea mijloacelor media. si din cate stiu io – nici oxigenul nu e bun in doze mari si in stare pura.
sper sa se inteleaga punctul meu de vedere – daca ma exprim deficitar e din cauza ca am creierul oarecum neoxigenat. 😛 ar trebui sa trec mai des pe aici si io…
Total de acord cu autoarea însemnării: no unicorn means less fun…
de fapt cred că tocmai ai scris o pledoarie pentru bunul simţ. care n-are legătură nici cu titlurile academice, nici cu tonele de cărţi citite şi nici cu cetele de adulatori …
Vezi, de asta îţi citesc eu blogul cu atâta plăcere: că ai furat punctul de pe i şi-l ţii doar pentru tine 🙂
:)) Teorema lui Al.Modovan
Mol*dovan
:)))))
deci…pe cat de mare iti e parul pe atat de mare ti-e cultura…waw…chiar esti un om cultural!
..un carturar:))
Păi cred că ar trebui să definim întâi termenul de cultura în acest context. Contextul fiind dat – blogul – cultura nu poate fi cea înaltă, elitistă, suită sus în turnurile ei de fideş ci cea populară, rurală şi citadină, gregară şi fără fasoane intelectualiste. Bloggerul este musai să fie unui om cultivat, cu interes pentru evenimentele din spaţiul său cultural şi eventual şi pentru spaţiile culturale ale altora. E musai să fie cultivat pentru ca să poată de(scrie) plastic ce vede, aude, miroase. O privire atentă şi fascinată aruncată lumii din jur îi va aduce subiecte diversificate din din belşug. Pentru că se poate consemna şi o ceartă între doi beţivi şi vernisajul unei expoziţii de pictură în acelaşi blog, cu simplitate şi autocenzură, cu talent şi neostentativ. Mai trebuie bloggerul să aibă şi interese externe micului univers propriu, să vrea să ştie si cum gândesc, trăiesc, se poartă alţii, de pe alte meridiane, pentru că doar aşa va putea fi informat şi în măsură să-şi dea cu părerea. Şi dacă reuşeşte, abordând subiecte diverse, cu onestitate şi realism, să creeze un concept unitar pe care cititorii îl accesează frecvent, înseamnă că scrie un blog cultural. Şi are şi mare audienţă, ceea ce presupune responsabilităţi morale faţă de cititorii tăi. Părerea mea.
Păi blog are şi Jose Saramago. Care nu mai poate fi dat jos din turnul lui nici dacă-l împinge cineva :D. Eu zic că blogul e un suport, o unealtă, decât… depinde cum alegi s-o foloseşti.
eu nu prea cred … mai nimic… adică dacă-i cultivat degeaba ce ne facem? poate-i cultivat dar nu se poate extroverti plăcut. de ce autocenzură??? mie-mi plac eu-rile hemoragice 😀 . prin urmare, chiar nu văd de ce m-ar deranja concentrarea pe micul univers propriu, lipsa de interes faţă de alţii / alte meridiane; de ce să fie informat despre alţii? sau informat şi atât? cu părerea poate să-şi dea despre orice, poate o face fermecător şi total dezinformat. şi de ce să creeze un concept unitar… de ce să nu fie dezlânat… de ce să aibă un concept în loc să fie spre exemplu un efluviu…
de ce crezi că există reţete pentru obţinerea blogului cultural?
adevaratele bloguri de cultura sunt oribile.
eu aş vrea să aflu de ce au „bloguri culturale” foarte mulţi inculţi. adică ce le declanşează pulsiunea asta de a compila recenzii, de a-şi prezenta lecturile, vizionările, consumaţiile de alte diverse materii artistice. de unde le vine setea de a împărtăşi cu ceilalţi lipsa lor de bucurie, frigiditatea în faţa unei cărţi să zicem – neputinţe de receptare pe care le inundă în „opinii pertinente”, integrări în context, analize comparative, spanac prăjit, conglomerate record, hiii, luna asta „am recenzat decât cinzeci de cărţi”.
he he he… ce m-a mai distrat comentariul asta, n-ai idee! 😀
si chiar asa – cum ziceai mai sus – de ce adica sa nu ma preocupe decat universul propriu si personal?!?
cand EU insemn pentru mine o sursa vesnic fascinanta de subiecte si intrebari retorice!
propun o alternativa la blogul cultural: cultura EGOului pe blog! 🙂
ei, de ce. de frustrati ce-s. 😀
scuze, am raspuns la adresa gresita. pentru mai sus era replica. 🙂
eu cred ca merit un cadou cultural, mai ales week-endul asta.
cum m-am hotarit sa particip azi: pe facebook la linkul postat de ” 1001 arte” cineva a scris: „de retinut, de cautat, de citit”.
am retinut, am cautat si poate capat de citit 😀
raspunsul la intrebarea ta sta chiar in ceea ce am insirat pina acum. un week-end senin, alex!
Un weekend senin şi fără sfârşit :D!
Adica cum ? Putem citi mai multe despre carte pe un blog cultural ? Presimt ca nu ma ajuta comentariul asta „neavenit” nu ma ajuta sa castig cartea …
O observaţie foarte interesantă!
Asta e ca si filmele interesante nu ? 🙂
:))))) Exact la alea mă gândeam.
Dar acum chiar e interesantă; 😉
domnule
ideea asta de a oferi o carte cadou (sau premiu pt ceva) mi se pare foarte culturală. am preluat-o (cu succes?).
în ceea ce priveşte ”blogurile culturale”….eu nici nu prea ştiu care sunt.
poate mă ajută cineva
🙂
upf!! cu emoticoanele astea nu mă prea descurc. cum arăt nedumerirea (altfel decât prin cuvinte)?
*mă prea…
*prea mă…
O ştiu numai pe aia cu „Fericirea are chipul tăăăăău” 😀
eu pe-aia cu „De-aş ahvea. hun crampei. dintr-o zi” dudum dudum dudum dum dum. jbuf!
”De-ar fiii săăă viiiiiiiii aaşşş crreeeedeee căă viseezz…”
Heheeee, cum se recunosc ăştia de-au mâncat pământ şi apă în anii ’80 🙂
ce-i, nu-ţi place de crâmpei?
să nu mai zic că eu mereu am întrebat dacă pământu-i muiat. (mă scuzaţi, dar şi posmagii ăştia nah, aşa se spune) 😀
mie mi’e rusine sa spun ce mi’a raspuns pamantu’, da’ parafraza filmu’ ala: „eu cand vreau sa iau fluier, iau fluier”.
asta-nseamnă un ş perfect! 😀 bravo!
sper să nu deviez, dar pe mine întotdeauna m-au intrigat tipii care se dezlănţuie cultural împotriva ecranizărilor după cărţi care le-au marcat existenţa (chiar dacă uneori nici nu prea le-au citit). pur şi simplu nu înţeleg. cartea-i carte. filmu-i film. şi fanta-i galbenă.
te referi la ecranizarea de către Spike Lee a romanului ora25 scris de Virgil Gheorghiu? totuşi n-a prea fost o ecranizare fidelă.
ŞI totuşi l-am urmărit au bout de souffle… 😉
am jucat şi eu în el, ştiaţi?
You did, did you not? Pot să întreb în ce rol?
ei, figuraţie, eram o pată de pe tavan
cred c-ai vrut să spui o ecranizare fidea … 🙂
pai si nu poti sa scrii pe blog despre carti si sa nu ai pretentia sa ai un blog cultural? (adica blogu meu cu cei 2 3 vizitatori pe zi are si carti pe el, da nu e cultural….. si dati-ma afara din concurs daca nu va mai place de mine 🙂 )
nu prea stiu care e definitia unui blog cultural, dar pe mine ma face sa ma gandesc la blogul unui teatru sau al unei edituri, ceva de genu asta. Nu un blog pe care un „cititor feroce” scrie despre ce a citit, sau a vazut sau a auzit. Ca el poa sa pretinda ca stie si gandeste si de fapt sa fie total pe dinafara.
//blogul cultural conţine recenzii de carte, recomandări de filme, de concerte sau albume muzicale. Informaţii.
dar,
totul trecut printr-o emotie personala.
altfel pe mine nu ma intereseaza, ca nu suntem la academia de carti, filme, concerte…
citeodata apreciez si prosteala culturala, balmajeala in dodii, ca e relaxanta.
chiar la tine pe blog se intimpla citeodata.
te-ai legat de saramago?
ai dat in jazz. ai dat in jazz? ai festelit-o, mai ales ca sunt la ultimele pagini din pestera. [dupa omul duplicat] mai am eseu despre orbire.
ca asa le-am luat, 20cm de jose saramago, si mi-a dat 3 volume.
Ce e la mine pe blog nu se pune ;).
De Saramago m-am legat acu’ vreo 10 ani – şi nu i-am mai dat drumul…
blogul de cultură = blog care nu se naşte ori dezvoltă spontan în natură ci este plantat, sădit, crescut, înmulţit de om, în laborator, în sere, în lădiţe, în incubatoare, în medii sterile.
da ‘ ce-a fost mai întâi: blogul de cultură sau cultura de blog?
păi e evident că mai întâi a fost incultura 😀
Mie mi-a plăcut asta cu „mediile sterile” 😀
deci nu aia cu lădiţe’mugurite!? 😀
iar mie aia cu „înmulţit de om” 😀
s-a dezlantuit ora…:))
nici nu vreau să mă gândesc la ecranizarea după „Ora în lanţuri” 🙂
Uite un blog cultural: http://www.vicuslusorum.wordpress.com
Vicuslusorum se prezintă: „Tot ce ar trebui sa stiti despre mine se reduce la cateva activitati: a gandi, a simti, a citi, intr-un cuvant, a trai nu numai in materie, ci si in spirit”. Copleşitor!
sfasietor…
şfâsâitor
staţi să-mi iau ochelarii. aşam. aş putea spune că fără un diagnostic clar nu se poate discuta despre blogul cultural. aşadar cred că avem două stări clinice majore: 1. blogul cultural sănătos 2. blogul cultural constipat. să nu uităm că mulţi confundă punctul 2. cu un al 3-lea: blogul constipat şi atât.
bine, constipaţia e efectul, dar cauza, care este ea?
:))) lipsa forţei musculare implicate în evacuare. lentoarea tranzitului. lipsa de mişcare. lipsa consumului de fibre. stai să mă uit în formula as 😀
cred că trebuie consultat saşa
aha, deci blogul cultural constipat cu muşchii flasci. avansăm. 😀
Văd că există interes: cred că o să dedic un concurs acestui subiect vast & stufos:
Traficul intestinal. Abordări comparative: o analiză.
Să facem şi noi un lucru util 😀 !
oricum pt constipatie exista cura:))
de slabire:))
de detoxifiere ar trebui 🙂
de de*toxi*fiere, e bine, holi?
E biiine. Ai pus punctu’ pe blogu’ lu’ Pascal Bruckner.
de dezintoxicare..
Probabil că ai dreptate dar e cam încurcat textul, iar eu sunt foarte obosit şi cred că vrei să mă induci în eroare aşa că evit să mă pronunţ. Cultura, aşa cum o înţeleg unii, mă face să casc. Prefer oricând o cultură de cucuruz – măcar în aia poţi urina liniştit fără să fii văzut.
Nu particip la concurs.
Eu ma intreb de multe ori de ce oamenii care se cred culti si eruditi se cred si superiori. Si de ce tre sa arete ei celorlalti cat de inteligenti sunt prin tot felul de remarci rautacioase dar care se vor savante? Ca apoi, sunt sigura ca daca ii iei la bani marunti nu stiu nici pe sfert din ceea ce pretind ca stiu…
Ai, dreptate, am observat şi eu asta. Dar am întâlnit şi taximetrişti care se cred superiori. Şi instalatori. Majoritatea celor cu bani se cred superiori, nu?
În general, oamenii se cred superiori. Asta nu încetează să mă mire…
superiorii ca superiorii…..dar mai superiorii….ei (si aici ofta)….
evident ca ai dreptate.
dar acuma, in cazul blogului, e vorba SI de cititori. daca esti andrei plesu, poti sa opinezi pe cele mai banale teme, fara citate sforaitoare – ramai plesu, ai cititori.
dar daca vrei sa iesi putin in evidenta (si nu esti vedeta sau ciutac), trebuie sa ostentezi putin, altfel nu iesi din categoria nimeni-ului plictisitor. oricat ai fi de heidegger, nu te va citi decat colegii tai de la filozofie. daca scrii despre un film, de pilda, trebuie sa arati ca te pricepi cat de cat, sa citezi un fellini macar – ceea ce ar fi o dovada (dupa tine) de „cultura”.
nu e vorba aici de puric, care in afara de citate, nu spune nimic.
de asmenea, ai mai putea lua referintele culturale ca un „cod” secret mai rapid de asimilat si recunoscut cu cititorul blogului.
Toata treaba cu blogurile culturale e interesanta, daca nu ar fi stupida. Exista oameni cultivati si restul. Cam asta face diferenta intre un blog de cultura si altul obisnuit: nivelul de instruire si dezvoltare a sensibilitatii la omul cultivat.
Iar in privinta constiparii, da, sunt un blogger constipat: cred ca am mai mult decat pareri, poate argumente. Astept sa ma infrunt in argumente cu altii, nu sa fac din carti surse de poante infantile. Tipul de blog cultural „mistocaresc”, relaxat, cu wow-uri si smiley face-uri la tot pasul, ironico-ludico-burlesc, dar fara idei, fara vlaga, fara orizont, fara „text” (mai mult poze si filmulete, ca si cum mutenia ar putea explica ceva), e trendy. Trendy-flendri-nulus… that is….
supăriorule!
scuza-mi greselile… 🙁
Dragoş, evident că peroram împotriva exceselor. Iar apropo de cod, perfect de acord, dar îl prefer cât mai secret :).
e cam frig pentru luna mai, nu?
e frig în luna maiului de lemn cu limbă asortată. să facem focul.
bai,mie imi place cultura aia care vine asa,pe nespusa masa..stii cand unu nu are nimic in cap,incepe sa apese pe tastatura si cuvintele ies valanga..imi plac oamenii aia care nu isi storc creieri pentru a avea un subiect de carte sau de discutie,ii vin ideile asa ,cum sa spun io,ca si cum ar fi albine care trag la miere..asa cum zicea cineva:”ba,e mai misto sa scrii o poezie decat sa te culci cu o femeie”..
aaa..stiu ca nu are nici o legatura cu tema dar cum aici e populatie :http://www.adoptiicaini.ro/greva-foamei-pentru-animale-veronica-mircea-intra-in-coma-diabetica/
poate vom putea schimba ceva intr-o tara in care totul merge in ordine descrescatoare…
mai mulţi mi-au zis că blogul meu e ”semi-cultural”. mă ironizau, bineînţeles..acum, yo cred că e mai mult ”semi” şi într-o oarecare măsură ”kultur-ist”.
totuşi, am nevoie de o certitudine d-aia arhimedică. la ce categorie s-ar încadra în cazul unui roblogfest d-ăsta?
yo tind să cred că la ”sport” sau la ”brico”
păi îţi spun eu: la rubrica „mă caut şi nu mă găsesc, evrika!”. asta ar fi certitudinea arhimedică. ar mai fi certitudinea argheziană cu „vreau să mă pipăi şi să urlu este”, doar că arghezi rămânea preferatul lui dragoş b. mai rămâne certitudinea cioraniano-camusiano-durkheimiană „eu m-am făcut, eu mă omor” şi certitudinea eurtimică, „dansez fado cu lupii, deci exist”.
în primul rând: certitudinea argheziană sună tare dubios.
apoi – cea euritmică intervine la praznice împărăteşti iar ”mă caut şi nu mă găsesc, evrika!” ar fi cam în al doilea rând..
aşadar certitudinea cioraniano-camusiano-durkheimiană o să-mi ţină de urât până la noi ordine.
thnkx Ora
🙂
lucrurile dubioase determină cogitarea 😀
să nu-l răstălmăcim pe bietul Descartes, şi-aşa a dus o viaţă amărâtă săracul de el
🙂
da, sărmanul, total lipsit de umor.
*rti=rit
mi-am mânquat actul ritualic
„dansez, fato, cu lupii, deci exist” 🙂 ?
:)) pe ritmul lui amor fati. aşa ne-a povestit magda, dar acum se ruşinează. sau poate din modestie refuză să se identifice cu fadista dansatoare 😀
eu clar intru la aia cu „Eu m-am facut… eu ma desfac!” 😀
dar imi plac toate! mai ai? 🙂
mai am dar nu le găsesc. oricum preferata mea e arhicunoscuta „gândire cu premeditare”.
insist să mi se explice raportul logic dintre cele două propoziţii: „Toata treaba cu blogurile culturale e interesanta, daca nu ar fi stupida”, sau măcar să mi se explice dacă a umblat cineva la concordanţa timpurilor în română.
sau „eu nu te pot ierta, daca tu vei pleca”. e dintr-un cantec pe care l-am auzit la radio si de atunci nu-mi da pace.
😀 varianta lui „te mai aştept şi mai sper”!
sau, şi mai logic, te mai aştept, dacă aş spera. 🙂
:))))))
după cum aş mai avea şi nişte neclarităţi semantice: când este intelighenţia sinonim cu inteligenţa (dacă vreodată) şi când putem considera că „intelighenţia imbecilă” este o exprimare oximoronică (dacă vreodată). intelighena e iar înfundată, cred că problemele de evacuare iau amploare.
eu zic sa castige @ora:e plina de vervă ,ce mai…
aaa, nu eu, nu eu!
eu alergia pentru chestiile culturale am căpătat-o decisiv într-o zi de vară, acum vreo 3 ani, când m-am dus să văd proiecţia în premieră a filmului „l-am servit pe regele angliei”. îmi plăcuse foarte mult cartea; nu aveam emoţii, deşi evenimentul avea loc în buricul târgului, la sala palatului, dar ştiam din experienţă că la filme din astea nu se bate lumea pe bilet. aiurea, am ajuns la intrare, unde un tip mi-a aruncat o privire transpirată, m-a măsurat din cap până în picioare şi din picioare până în cap (mai eram şi singură, adică neînsoţită) şi mi-a zis că accesul era permis numai cu invitaţie. am aflat ulterior că la proiecţie participaseră, pe lângă reprezentanţi de marcă ai elitei culturale, critici etc. si prim-ministrul de atunci plus personalităţi sonore gen mihaela rădulescu. până la urmă, în seara aia, m-am dus şi am văzut un film spaniol cu bagabonţi, la studio, ce-i drept am cam stat cu genunchii la bărbie, da’ m-am răcorit. cât despre „l-am servit …”, l-am servit 🙂 multă vreme mai târziu, în săptămâna când a rulat în bucureşti cu sălile goale.
aseara, intr-un bar din Cluj – ai fi putut fi si tu pe acolo si ar fi putut fi mai frumos – mi-a demonstrat unul cat de inculta si lipsita de perspectiva sunt. adica, daca nu am asociat Giovani Papini si Umberto Eco la 3 cuvinte, nu stiam nimic. M-am enervat, m-am simytit umilita, dar apoi mi-am amintit ca adevaratii intelectuali sunt in alta parte.
blogul tau e chiar fain – cultural sau nu-, e printre putinele pe care le citesc cu placere. e ca o gura de aer proaspat. congratulation – ce culta sunt? stiu si ceva engleza!
Păi aseară chiar eram într-un bar din Cluj, dar cu siguranţă că în altul: volumul muzicii făcea imposibilă orice conversaţie, culturală sau nu 🙂
Ce chestie, mai nou cultura umblă prin baruri? Îmi şi închipui o conversaţie culturală după câteva beri. De fapt stai că era la un moment dat un basarabean care ne ţinea teorii, beat fiind.
Sa ne definim termenii…
CULTÚRĂ, culturi, s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.
Voi incadra blogul, pompos spus, la ” instituții necesare pentru comunicarea acestor valori”.
Cu alte cuvinte, daca suntem morali si valorosi, deja putem vorbi de un blog cultural. Iar de aici deriva multe alte aspecte ale acestei probleme, dar nu le voi aborda pentru ca, de fapt, voiam doar sa iti spun ca…
Am pierdut complet sirul zilelor de vineri si nici macar concursurile tale nu mai sunt un reper suficient!!! 🙁
Bună seara. E cam rece pentru mai, da, cum spune cinemavictoria, dar n-am venit cu sănioara.
Concluzia pe care o trag eu acum, de la ora asta şi silită de ultimele comentarii, este că un blog cultural ar fi interesant dacă nu ar fi stupid să credem că ne poate interesa ce înseamnă asta în mod obişnuit. Pe scurt, un blog cultural trebuie să existe ca să ne fie.
Noapte bună!
Oare un blog cultural o dormi? Şi dacă da, ce-o visa?
oricum io cred ca cine are un blog cultural nu zice nimanui..trebuie sa il descoperim noi altii,asa ca pe o comoara rara si bine ascunsa..
Pentru neconsolaţi, mai există o şansă: Teorema lui Pitagora.
Deci: să se menţioneze că am pus un răspuns care a dispărut misterios. Probabil că blogul l-a considerat spam şi l-a şters. M-a cenzurat. Dacă i-am fixat aşa standarde înalte… 😀
i s-o fi părut că citeşti.
cultura umbla prin baruri! mda, ce as putea adauga. nu, cultura se rezuma doar la universitati si sali unde se pot lansa carti. culturaaaaa are nevoie de un spatiu adecvat, nu-i asa? Alex, o sa imi pastrez comentariile pentru mine. cred ca nu sunt destul de culturala.
Nu te supăra şi tu aşa – sunt sigur că gelu a glumit…
Ba n-am glumit deloc. M-am săturat de evenimente cu pretenţii culturale la care toată lumea bea şi mai ales fumează şi de diverşi artsy-fartsy afumaţi şi semi-beţi care ţin morţiş să-i culturalizeze pe alţii. M-am săturat şi să văd pictură expusă în spaţii în care se fumează puternic pentru că mai nimeni nu merge la muzeu deşi biletul costă un leu şi cincizeci de bani şi în definitiv ai şanse mai mari să-ţi fie văzută lucrarea într-un bar. M-am săturat de scorburi afumate în care se ţin concerte faine de jazz. Da, cultura are nevoie de spaţiu adecvat. Dacă e o cultură a berii (?), atunci probabil că acel spaţiu e un bar.
Data viitoare când mă duc într-un bar am să cer 50 de cultură ca să mă mai culturalizez şi eu.
Din câte ştiam eu, cultura e în capul celui care o gustă şi o înţelege 😉 …
Cred ca ai dreptate. In general, apreciez o cafenea in care se expun fotografii sau desene (si nu se fumeaza!!), dar niciodata nu merg acolo doar pentru a le admira. Ele fac parte, pur si simplu, dintr-un decor frumos, si nu au menirea de a consacra vreun artist sau de a initia vreo noua tendinta. Sunt obiecte, nu idei; isi pierd din importanta nefiind elementul central al activitatii desfasurate in acel cadru.
Daca simt nevoia sa privesc insistent vreo pictura interesanta, ma duc la muzeu.
io deja invidiez pe cel/a care va castiga minunata carte..am reusit sa citesc cateva caitole pe liternet dar m-au pacalit aia,mi-au dat asa un aperitiv ca sa mi se intarate si mai tare foamea..oricum cred ca va castiga ora sau cinemavictoria…oare am ghicit??
trebuie sa recunoastem ca fetele astea doua au fost scli-pi-toa-re in comentarii,nu-i asa???:))
aolio, îmi faci ruşine 😀 . cinemavictoria, daa, aşa mi s-ar părea normal, pune puncte pe toate i-urile. nici nu ştiţi ce nefericite sunt i-urile oarbe.
măi, nu e bine, o să mi se urce la cap şi-o să-ncep să pun puncte şi unde nu trebuie, au mai fost şi alţii scli-pi-tori, de exemplu unicornu’ ignorat. 🙂
Eu sclipesc din obisnuinta… 😀 nu pot sa-mi sting cornu’ stiti…
nu ma luati in seama. sunt mai mult un cool-turist decat o fiinta culta! 😛
energii alternative! deci nici dac-ai vrea, n-ai putea să te economiseşti 😀
🙂 dap. chiar. tot erau mai multe cărţi. nu ştiu de ce le păstrează pentru 1001 arte când ar fi mult mai frumos… aşam. 🙂
Ce, cum, cine le păstrează?
😀 le dă la străini! e mai bine? 🙂
Nuuuuuuu, aia e altă comedie :)…
piii şi în câte roluri să jucăm deodată ? 😀
Cum cinemavictoria era şi alegerea mea… aşa să fie :D! Felicitări!
here here! 😀
a fost o luptă grea 😀
ei, dacă nu vreţi să mă ajutaţi să mă apăr de mine însămi, aşa să fie. 😀 de fapt, cum e corect, de mine însăşi? ora, ce zice pisica? 🙂 şi daţi (pardon, da-ţi) încoace neşte „a”-uri, să pun punctul pe a.
corect este: să mă apăr de mine înşivă.
waw…ce-am ghicit!!sa le citesti la pisici cu voce tare asa in surdina,ai sa vezi ce le place..e o lectura si pentru felini!
crepedîpî căpă dapacăpă lepe cipitepeştipi îpînîpî păpăsăpărepeapascăpă opo săpă lepe plapacăpă şipi mapaipi mupultîpî. fepelipicipităpăripi!
nu, nu păsărească, orice, da’ nu păsărească, mai bine pe limba şproţească. 🙂
şpreoţească 😀
@ora
hhihihihi…de la greuceanu ai invatat minunata asta limba???
de la muzele lui, da 🙂
dar aici nu vine nimeni?ca si asa ma (z)bat ca pestele pe uscat..http://www.1001arte.ro/2010/05/concurs/
Bună zîua domnu Alecs
Nuţa ma chiamă .Din Francea vă scriu.Ieu nu vă cunosc şi nici matale pe mine nu.Ce vroiam să vă zîc?Omu mieu sî chiamă Gică,el pune grese si dă cu var.Ieu fac curat pe aicişa la cucoane.Fata cu curatu ma chiamă ei.Am o problemă omu mieu merge la unu pe blog,la unu Lăzărescu nuş dacă mata il cunoşti.Apoi ieu mam gandit aşa oleacă şi am zîs hai să fac şi ieu aşa,că poate face ghine la suflet,să mă mai descarc şi ieu oleacă .
Cucoana asta unde lucrez ieu mia zîs să prepar de mancare caserola şi cum ieu nu ştiu cei iasta am zîs ia să merg ieu pe drăcia iasta di internet să cat reţeta capoi să mă iertaţi da ieu nuş cei accia.Apoi cum cucoana nui acasă am zîs hai să văd dacă gasesc şi ieu pi cineva la care să zîc ci mă doare.Am mai zîs ieu că tre să fie o pirsoană cu scaun la cap că nu orişîcine ştie să faca treaba asta.Am văzut că matale ai doişpi şî tare ma-m mai bucurat.Fimeie sînt şî ieu.Vroiem să vă spun că păreţi om serios făceţi concursuri vădcă pot oare să ieu parte şî ieu?Că mia îmi placi să citesc şî dacă vă diranjăz cu ceva vă rog sămi spuniţi capoi ieu nu vă mai diranjăz niciodată.
Ieu vă mulţumesc domnu Alecs pentru căci sunteţ fuarte amabel cu mine.
Francea sau Ţara talienească :)?
Bună zîua
Nuţa sînt.Fata cu curatu.Scriu oleacă mai in grabă că trebe să vină cucoana de la coaifeur.Ieu în Francea sînt şapoi în Italea nam fost încă da m-ia zîs Gică că dacă verii lui Vacă şî Bejan îi dau banii de pe şura pi care lea vanduto iel mă duce la Vineţia un uichend întreg întreg.
Dapoi ci mai vroiem să vă spun dacă vă diranjază ci scriu ieu să zîciţi capoi ieu îmi văd di triaba me oi găsî ieu un altu cu scaun chair dacă îmi plăce di matale că vădcă pi lângă scaun ai şî păr mare şî îi frumos tare nam ma-i vazut aşa la niminea.
Deci aşa sămi spuneţi capoi ieu aştiept răspuns scris sămi scrii mata aicişa ca-m să văd ieu dupacia.
Sănătate multă domnu Alecs.