La început a fost un zvon. S-a spus că a fugit cu un circ de renume cu care are de gând să străbată în lung şi-n lat lumea toată, mai ceva ca Apolodor, pinguinul călător. De pe un blog obscur şi parolat am aflat că şi-a cumpărat o insulă undeva în mările sudului unde stă cu pisica şi pictează toată ziua. Unele zvonuri dau ca sigură varianta Hollywood. Un regizor celebru ar fi remarcat-o şi i-ar fi propus un contract pentru trei filme: nu se ştie exact în ce calitate… Mi se pare totuşi destul de hazardată varianta, găsită întâmplător pe fluxul unei agenţii de ştiri, care pomenea de câştigarea unui milion de euro plătiţi pentru a renunţa să mai posteze pe blog în schimbul publicării la o cunoscută editură din New York… La fel, chiar nu cred că are rost să discutăm de ipoteza răpirii de către klingonieni. Klingonieni, în ziua de azi! Cineva, nu spui cine – persoană importantă! -, a fost gata să jure, chiar dacă sub protecţia anonimatului, că e mâna agenturilor străine! Not again, not again!
Noi o s-o aşteptăm aici. Ştim că se va întoarce. Căci URL-u-i săpat cu litere de aur în memoria colectivă va continua să dăinuie :D! Ce ştiţi despre asta? Scenariul cel mai plauzibil va fi premiat. Cu o carte. Daniil Harms – Mi se spune Capucin. Capodopera capodoperelor. Mai mult de atât, zău dacă am să spun! Librăria Book Corner, sponsorul generos al concursului, merită întreaga noastră preţuire!
Cei care au de gând să… sau, duamne fereşte, chiar să…, să facă bine să se abţină!
N-a dispărut doar ora 25. Mai avem pe inventar lipsă una corabie albă şi una noapte de aur. Dar la ce să te aştepţi de la fantasmele de pe strada escapadei? Cheia enigmei e cu siguranţă aici: http://ora25.wordpress.com/2010/05/06/despre-ea/
waw..este chiar vorba despre ora noastra???cea cu greucel,pardon,greuceanul???vaileu…chiar nu stiam ca e cautata prin interpol…acui intelesei de ce atata mister pe capul ei,aere de vedeta,eh…io cred ca s-a ascuns din cauza ca a furat pisicul ala fermecat tare frumos e..cred ca e ascunsa undeva printr-un barlog abandonat de vreun urs carpatic iar acolo cu matzul ei talmacesc visele vietuitoarelor de prin paduri adunate..
ce-mi placea cum mai comenta..erati in perfecta simfonie:)
Păi de ce vorbeşti la trecut :)?
pai daca a plecat…cine stie cand o mai veni:((
tocmai ne-a scăpat, furându-ne toate toate odoarele pisericeşti! klingonienii nu se abţin niciodată! o vom prinde şi o vom tunde! puteţi conta pe noi!
Nu tunde nimeni pe nimeni!
s-o fi pierdut in noapte?
Şi-a deschis umbrela portocalie, a făcut autostopul interstelar şi a luat-o o corabie solară care a dus-o undeva în Calea Lactee, pe o planetă care are timpul de rotaţie în jurul axei de 25 de ore pamântene plus ceva minute şi câteva secunde – timp suficient ca să îţi fiarbă apa şi să ţi se infuzeze ceaiul. Problema este că acolo nu exista ceai, aşa că trebuie să-ţi duci cu tine de pe Pământ. Pe planeta respectivă, pe lângă plante, mai trăiesc şi forme minerale de viaţă. Un fel de pietre şi cristale cu metabolism foarte lent. În mod normal o piatră din aceasta trăieşte mii de ani, însă are o viaţă foarte plictisitoare pentru oameni. Doar stă într-un singur loc timp îndelungat, apoi mai vine apa şi o ia, o mai lustruieşte, mai crapă sub influenţa diferenţelor de temperatură, se mai înmulţeşte sau moare. Pietrele astea vii se înmulţesc prin diviziune şi cresc la fel ca şi cristalele, însă folosesc pentru asta minerale pe care le extrag din sol; au conştiinţă colectivă şi comunică între ele prin rezonanţă electromegnetică de foarte joasă frecvenţă. Interacţionează unele cu altele şi produc colonii de mari dimensiuni, asemănătoare cu recifurile de corali însă foarte precis organizate. Văzute din spaţiu seamănă cu nişte fractali. Cam atât despre pietrele vii. Animale, înafară de ocazionali vizitatori nomazi, nu trăiesc pe această planetă. Majoritatea ajung aici cu autostopul interstelar, deoarece planeta noastră se află în apropierea unui nod de de trafic intergalactic în care sunt permise salturile în hiperspaţiu spre şi dinspre diferite destinaţii. Traficul prin nod este controlat prin hipercom ca să nu cumva să se ciocnească între ele navele care circulă pe acolo. Autostopul se face deschizând o umbrela portocalie într-o zi senină. Când plouă e înnorat şi oricum nu te prea văd navele, deci e ca şi cum ai face autostopul noaptea pe un drum pâmântean. În rest e o idee destul de proastă să umbli cu umbrele portocalii deschise, pentru că ar putea opri nave aiurea crezând că faci autostopul şi te-ar blestema piloţii. Cam asta este.
Nu ştim când se va întoarce ora25 dar măcar am aflat diverse lucruri despre viaţa minerală de pe alte planete, despre autostopul interstelar şi despre alte lucruri mai mult sau mai puţin interesante.
recifele.
PS: nu particip la concurs.
foarte faina ideea asta de concurs!!! bravo bravo!!! frumos de tot!
eu nu stiu nimic despre ora 25, de ce sa zic… 🙁
Dar cine ştie! Ora25 e un mit urban…
sau un mi turban?
ingenioasa intrebare pentru un policier bloggaritmic, catmaster, si tocmai de aceea nu trebuie neaparat sa se raspunda la ea. 🙂
Păi poate e o plecare retorică însoţită de o întrebare retorică 🙂
M-am gîndit eu ce m-am gîndit şi-am ajuns la concluzia că Ora a plecat unde-a văzut cu ochii : )
Eu cred că a plecat cel puţin mult mai departe de atât 😀
Tocmai trecea un nor,
mi se făcuse tare dor
ceasul era cam trist, bătea spre fără cinci
– îmi lipsea ora 25.
Când norul coborî-ncetinel
din el ieşi un porumbel
zbură spre mine-aşa uşor
cu o hârtie la picior,
pe semnele-astea: era călător!
Se aşeză pe rochia-mi cu floare-albastră
scrisoarea se deschise-n vânt ca o fereastră,
împăturite ca nişte poveşti
stăteau acolo scrise chiar de ora: veeeşti!
Dragi copii,
vreau să vă spun că n-am fugit
cu circul Hocusporcuspreperatus – de renume,
deşi mi-ar fi plăcut, pe bune,
nici n-am semnat contractul nou, pentru un an
propus recent de-acel regizor american
care m-a prins într-o ecranizare
mai veche-n circulaţie
făcând şi eu pe-atunci, doar figuraţie,
de filmul lui Spike Lee, spuneam,
în care, precum bine ştiţi, am fost o pată pe tavan;
nu vă luaţi după ştiri fabricate
cum că n-aş mai scrie pe blog
pentru vreo carte
publicată cu mulţi bani la un loc
de editura Vintage Classics din New York,
Vintage Classics auzi,
când faptul că exist
e un mister rotund şi surprarealist.
Aşam, deci vă spun acum
că am purces
în versuri deşirate de Saint John Perse:
„Am avut acest vis, în gând: o adăstare fără griji
între pânze însufleţite
– Nu-mi trage părul de aşa departe…”
Suntem bine amândoi, eu şi motanul
şi ne gândim de-aici, la voi.
Ne-ntoarcem cu păţanii noi, o mie
din toată-această călătorie.
(Ora 25)
Am luat repede o hârtie
şi i-am scris direct
ce-aveam pe buze,
nişte şerbet:
Dragă ora,
să ştii
că ai uitat să ne spui
când vii.
Eu, cea mai mică dintre cei mai mici
o să te-aştept aici
până când vii
să ne mai spui:
Noapte bună, copii.
(Zvârluga)
Şi l-am rugat frumos frumos pe porumbel
Să-i ducă iute, al meu răvăşel.
Oricum. Cel mai bun scenariu va fi al orei 25, când se va întoarce. 🙂
😀 Cu siguranţă!
şşşş.
ora duarme.
cam aşa:
http://cinemavictoria.wordpress.com/2010/05/22/sssss/
eu sunt convinsa ca s-a maritat :))
Cum unde e?! Acasă..
este la ceasornicar! din nefericire s a defectat…
este la oro-logos! şi-a dus cuvintele să îi fie stropite cu apă ne’ncepută şi cu praf magic în procesul de norificare.
Miezul noptii s-a apropiat,a venit…a trecut…Balul iluziilor e gata sa inceapa.O pereche si-a intrat deja in rol,la poarta un arlechin si…o doamna in mantie instelata (va) asteapta.
atat de aproape si incredibil de departe
eu cred ca ora a incalecat pe pisica si fara frica au luat-o la pas, din acoperis in acoperis… si intr-un singur ceas a ajuns pe culmi ametitoare, de unde are toata lumea la picioare.
poftim! ora25 tocmai a trecut. si ce ne-a mai placut… dar tocmai fiindca dorul doare, o sa se intoarca cu o pofta de scris si mai mare! 😀
placuta asteptare!
la ora asta, ora’i in pat. bea un ceai de’ala de care’i place, se bucura de inc’o zi libera. legal libera. isi hraneste motanu’. citeste. o mai tenteazadin cand in cand sa intre pe net, sa vada ce bazaconii ne trec prin cap. si mai ales cine castiga concursu’.
PS: io cred ca ar trebui castigat de ora, fiindca numa’ ea stie ce face 😀
oare o fi fugit cu o dacia???cu dacia,masina mica nu fugi d’acia!
Iar premiul merge la zvârluga, pentru viersu-i sprinţar…
yeeeeeee….!
si cum tu si ora va sincronizati intr-ale scrisului asa de bine, pun pariu ca asta ar fi fost si alegerea ei!
de fapt… de unde stim noi ca nu pastrati legatura si nu ti-a comunicat chiar ea unde sa mearga premiul?/:)
oricum ar fi – felicitari fericitei castigatoare!!! 😀
Păi nu puteţi ştii 😀
pai parca era vorba de „scenariul cel mai plauzibil”, nu de versuri :))))
să ştii că mi-a plăcut foaaarrteee tare scenariul tău :). dar cu siguranţă e cel neplauzibil. 😀
nu esti fata? :O ca atunci s-ar intelege de ce ar fi cel mai neplauzibil :)))))
🙂 şi nici măcar atunci, prin unele locuri. eh, ba da, ba da. dar să zicem duamne fereşte! 😀
ai dreptate cu prima parte :)) but never say never 😉 ba mai mult, am un sentiment ca va fi mai curand decat crezi tu 😛
ps: eu vreau sa fiu domnisoara de onoare 😀
hehehe, aş fi încântată să-mi fii domnişoară de onoare dar nu ştiu dacă nu ar fi cumva ar fi singurul motiv pentru care aş fi încântată 😀
oricum, n-aş accepta decât o nuntă blogosferică, cu invitaţii bazate pe pinguri 😀
iuuuuuiiiii! zvon de nunta zvon de nunta!!! stiam eu c-am avut dreptate! 😀
acum pe bune, punem de-o nunta virtuala? ca tare am chef sa sar in sus pe biti :)))
nici vorbă! 😀
dar aştept cu interes ivirea entuziastă a miresicilor sferice şi blogosferice :)))) . mă ofer să le descurajez, în caz că-s nehotărâte.
Pingback: Explicaţie « ora25
daaa, daaa felicitări, felicitări! şi mulţumesc mult pentru concurs, pentru povestioare şi poezioare. 🙂
ce mi-ar fi convenit mie să dorm ca-n poza indicată de cinemavictoria! 🙂
Mda, eu mă aşteptam la niţică mai multă agitaţie, dar na, maybe it’s just me…
cred că eu eram responsabilă cu agitaţia. îmi pare rău c-am lipsit. :))) dar voi recupera, nu vă faceţi griji! după vacanţă o să vin cu forţe proaspete.
Mulţumesc muult pentru carte şi felicitări, daaar, se pare că premiul cel mare e chiar întoarcerea ceasului-corabie. 🙂
Bine că ai venit, ora. La timp 🙂
Luminiţa, nu te supăra pe mine, dar când am văzut ce-ai scris, mi-a venit să spun: duamne fereşte, da’ de ce-ar face una ca asta? De fapt, am spus-o în gând, dar n-am scris-o. Ce ştiu eu, chiar aşa, da’ presimt că parcă şi klingonienii ar fi fost mai buni la o adică…
felicitari si la mai multe, in primul rand!
in al doilea rand, eu nush ce-aveti domniile voastre cu ideea maritisului, dar mie mi se parea a fi unul din cele mai plauzibile motive ale unei absente, pentru ca nu stiu cum fac klingonienii, sau cum ar fi facut, dar la oameni stiu ca se poarta (eu mai am destul pana acolo, daca va intrebati. ar trebui sa existe un el mai intai, desigur).
daca e sa rezum, eu am gandit fix „pamanteste”, asta nu inseamna ca nu apreciez metaforele voastre, ale celorlalti, si imi pare bine ca ele au castigat „intrecerea”.
seara faina tuturor! 🙂
am uitat să precizez că susţin nunta fără măritiş. orice bâlci e bine venit. 🙂 mai ales dacă e cu costumaţii! 🙂
🙂 nu stau mult, sunt tot în căutări de pete şi alte necurăţenii.
mulţumesc pentru poezie. mai fug, mai vin.
Să te măriţi cu un bărbat?! Naaa, nu se face. Vă spun eu: e porci!
eu cu bărbaţii n-am nimic, „măritatul cu acte” mi se pare ciudat. cum adică să te măriţi cu nişte acte… ?
PS – porcii sunt nişte animale adorabile.
Perfect de acord. În plus, sunt dovada vie (când sunt vii…) a unor persoane inteligente care ajung să trăiască în nişte cocini…
Super. We should start a club. Nu o ciomegă. Un club.