Dacă stau să mă gândesc mai bine şi lăsând la o parte orice consideraţii suplimentare – etice sau, de ce nu, de natură practică – pe care le-ar putea prilejui această împrejurare, parcă aş prefera, totuşi, ca altcineva să se afle pe patul de spital în care tocmai am fost adus de Salvarea ce-a traversat în goană oraşul, şi unde, înconjurat de medici ce se declară neputincioşi în a-mi ameliora starea, mă zbat între viaţă şi moarte, cu şanse minime de a supravieţui şi de unde, se pare, doar un miracol mă mai poate salva.
si eu care tocmai glumeam pe tema asta acum o ora, in drum spre doctor sau urgenta, de teama de a nu ma sufoca singura in casa…:(
hai fa-te bine!
thanx, I’ll do my best 🙂 – păi dacă nici pe tema asta nu mai putem glumi… pe care :D?
Se cam sperie lumea de gluma, nu? La un asa titlu, se-ntelege… 🙂
Uite, ma abat de la subiectul postului. Tocmai am vazut filmul „Eu cand vreau sa fluier, fluier.” (…)
Poate azi-maine o sa apara si filmul „Dacă aş vrea, aş putea face tot ce vreau. Dar nu vreau.”
😀
Sanatate si zambet larg!!!
oh nu….numai la spitalul ortopedic nu,hai zi ca nu acolo… 🙁
nununu, m-am ferit de ăla 😉
e usor sa recunosti ca ai prefera sa fie altcineva…
mai greu e sa spui cine anume! 😀
De-a dreptul imposibil!
nu ştiu, sună a operaţii estetice să ştii, eu aşa aş medita la gravatar 🙁
da’ filmul „pacientul moldovan”? replică la comisarul lui Minghella?
însănătoşire promptă!
Mai degrabă ăla cu lăzărescu, mă tem… Mersi :)!
te zbati intre viata si moarte si scrii pe facebook si aici? asta nu pot s-o cred. nu vreau sa cred ca esti bolnav. visez doar ca citesc ce-ai scris probabil in vis.
oricum ar fi, te vrem sanatos si scriind!
I’m a genuine fighter 😉
ok! sa-ti fie mai bine azi decit ieri, si tot asa pana te vedem inzdravenit!
hai ca o luasem de buna!
trece cu fervex!
Păi a fost foarte pe bune 🙂
I’d rather Death was a skeleton in a black robe with a scythe, riding a horse named Binky, than this.
:))))
imi pare rau atunci… am ceva prieteni pe la spitalele Clujene… te ajut cu ceva?
Mersi, e ok acum, m-am înzdrăvenit :)…
😀 ))))) esti siguuuur???
ei… sigur… vorba vine 😉